cop 1 DinuDe câte ori ne aflăm în faţa unui volum de debut anumite mirări, un orizont nou de aşteptări ne străbat gândirea.
Ce anume a determinat autorul să facă acest pas, cel al debutului, ce aduce nou acesta, este acest demers unul justificat?
În urma lecturii acestul volum concluzia directă şi firească este una singură, avem în faţa noastră un volum de versuri care se susţine prin el însuşi, cinstit, echilibrat, bine construit şi mai ales autentic.
În întreg textul suntem sufocaţi de un lirism invers sau un strigăt obsesiv al sarcasmului, şocul trăirii sau fulguraţia lirică sunt obţinute prin prozaizarea absolută a sentimentelor într-un dozaj bine cumpănit.
Este în întreg volumul o poetică a contondentului, a imediatului, a realului prabusindu-se crud şi devorator peste realitate.
Există în întregimea textelor o nevoie aproape dureroasă a poetului de a se opune oricărei forme de înregimentări, (imaginea recurenta a polițistului, ca reprezentant al unei autorităţi forţate, constrictive şi mult prea mundane). Singura eliberare este prin revoltă, prin renunţare violentă pare să ne spună Gabriel Dinu.


Un strigăt repetat al inutilităţii vieţii privită telescopat din interiorul morţii, ca şi cum ultimul adevăr, revelarea exactă a sensului ascuns al realităţii se poate face doar din cealaltă parte a oglinzii, din tărâmul inert al nefiinţei.

Există în întregimea textelor un fel de existenţialism kafkian, o atmosferă apăsătoare şi obiectuală, un sentiment prelung, sfâşietor şi lipsit de asperităţile vii, dinamice ale nevoii de fericire.
Poetul ca un soldat.
Realitatea desnudată de frumuseţe prin filtrul metalic şi obiectiv al albastrului ochilor de câine este o realitate adeversă în faţa căreia singura modalitate de salvare este expresia sardonică şi frusta.
Realitatea din întregul volum de versuri este una grea, opresiva şi insidioasa aflată continuu în adversitate cu spiritul poetului, este o formă de îmblânzire aceasta.
Poetul merge întotdeauna în mâini, numai în felul acesta îşi poate asuma realitatea aşa cum este, doar privind invers realitatea o poţi înţelege în cele mai mărunte aspect ale ei şi o poţi subsuma propriei înţelegeri pentru a-i putea supravieţui.
Prima poezie este cumva cheia întregului volum de versuri, câinele cu “ochii albaştri şi puri” este alter-ego-ul autorului, martor tăcut al tribulaţiilor insidioase şi crude ale unei realităţi care îmbolnăveşte fiinţă, îi retează respiraţia.
Portretul poetului este unul destul de nefiresc, martor sensibil al unei busculade dezorganizate şi haotice a realităţii, martor supus unui destin fatidic, înstrăinat parcă propriei fiinţe, o conştiinţă suferind intens chiar înstrăinarea de lume.
Ca să răspundem întrebărilor pe care ni le-am pus la începutul acestei scurte prezentări suntem în faţa unui volum de versuri atipic, frust, original până în plăsele, o lectură nu tocmai uşoară şi dură precum tribulaţiile ascuţite ale autorului.
Este o provocare lectura acestor texte, şi de aceea cititorule îţi voi admira curajul atunci când le vei parcurge, pentru că acest volum de versuri are puterea uriaşă şi unică de a transforma.
Bine ai venit în fiinţa autorului, cititorule, în mod sigur te vei regăsi un altul odată încheiat excursul lecturii, poate mai bun, poate mai înţelegător însă în mod sigur mai apt de a supravieţui.
Acest volum de versuri deşi este un volum de debut ne pune în faţa unei poetici mature şi sper să nu fie un exerciţiu singular al autorului ci doar o deschidere spre un univers exploratoriu al unei poetici noi, încă neîncercate.