onea3Pastel de sentimente

Iubire,
Pastel de sentimente,
Comoară nestemată,
Ecoul dorințelor,
Dezlănțuirea  trupului,
Portret nud.
Iubire,
Plenitudine interioară,
Universul  sentimentelor,
Setea  dorințelor trupesti ,
Îți creezi lăcașul, în abisul inimii,


Promițând jurăminte
Dragostei eterne.
Iubire,
Apogeul plăcerii,
Ce zgâlțâi sentimentele,
Atât de profundă ești,
Clipă a  trăirii senzuale
Te împlânți în veșmintele epidermei,
Cu atâta eleganță .


Ce e omul ?

Omul este...
O ființă trecătoare,
Prea sărac, ori prea bogat,
Prea iubit, ori prea visat,
Colosal,  imens , fantastic,
Fabulos și puțin drastic.
Şi sărac și bogat
Și iubit și uitat.
Prea de tot , de nimic,
Și din toate  câte-un pic.
O secvență descriptivă,
Un capitol dintr-o carte,
Ori un vers, din Univers.
Prea mirabil,  prea fantastic,
Infinit , imens, sarcrastic.
Prea de toate , prea degeba.
Venerare, consacrare,
Dăruire, proslăvire,
Năzuință spre mai bine,
În final , nimic nu-i bine!
Prea din toate o minune,
Prea și rele,  prea și bune.
Prea idei ce culminează.
Ca o rază de speranță,
Seculare,  milenare , infinite.
Prea cuvinte dezgolite,
Din suflet împărtășite.
Prea iubire,  prea povară .
Zici că-i mult și totul este,
O particulă de praf,
Risipită-n Univers,
Printr-un vers.
.
El , omul este....
O ființă milenară, seculară,
În final el umbră este.
Doar o clipă el trăiește,
Se exhumă, se topește,
Și picură ca o ceară!
Și din tot nimic nu este.
Simplă  umbră pentr-o clipă
Se înfiripă și ușor el se disipă.
Lumânare , o văpaie pâlpâind.
În final el se topește,
Asurzește, amuțește.
Apoi el pleacă.
Fără veste!



De voi, doruri...

Am mai trecut o dată prin fața casei noastre,
Și m-am oprit la poartă, nu am putut intra,
Era pustie casa de sufletele voastre
M-a sfârșiat durerea și-am început ofta...
Doar tuia de la poartă stătea parcă de veghe,
Prin vânturi, ploi și-nghețuri, semeață triumfa,
Stanoaga ruginită, lăsată în priveghe;
Din bălării cât dealul, salcâmul se înălța.
Lacrimi îmi curg șiroaie, pe-obraji ce-altădată,
Rumeni de voioșie, acum s-au ofilit,
Tristețea mă cuprinde adânc și-a noastră soartă,
Ursită-a fost să fie ca focul dogorit...
La cimitir am fost, să vă sărut obrajii,
Să aprind o lumânare, să vă jelui pe toți,
Durerea mea din suflet e fără alinare,
Un nod în gât se pune și sufletul mi-e copt.
Am stat între morminte și am vorbit cu toții,
V-am povestit de toate din anii ce-au trecut,
De când v-ați stins din viață plecați în lumea sorții,
Și m-ați lăsat pustie și orfană pe pământ.
Am strâns în brațe crucea, v-am săturat obrajii
Și tremurând de doruri, lacrimi m-au năpădit,
Mi-e dor de tine tată, mi-e dor de tine mamă,
Căci prematur din lume, v-ați dus, ne-ați părăsit.
Voi odihniți acolo în pacea cea eternă,
Bunici, parinții noștrii și al nostru frate drag,
Noi plângem azi de doruri ca pecetea solemnă,
S-a stins iubirea noastră, ce ne aștepta în prag.


Tablou de toamnă

Haotic  frunzele în vânt  foșnesc
Formând luxuriantă coreografie,
Extravaganță de culori alcătuiesc
Un evantai de dulce armonie.
E toamnă și frenetic văd dansând
Frunzele arămii din pomii  cei cromatici,
Pe jos se așterne un covor plăpând
În sunete de  rapsodii din pomi tomnatici.
Cu mers suav mă integrez pășind
Subtil , cu simetrie îmi țin pasul,
Vîntul adie încetișor, vuind,
Frunzele-și desprind din pom compasul.
Dansează un vals plăcut, melodios
Si parcă-s stele brun-strălucitoare,
Un ultim dans de bun rămas ,maiestuos
Și se despart de pom,de lună și de soare...


Confuze amintiri...

Vorbele-n vânt
Se spulberă precum nisipul,
Timpul plăpând
Își frânge-n mugur o aripă.
Confuze amintiri
Suave, tandre, trecătoare,
Lucesc pe cer tardiv
Iubirile stelare.
Nu mă întreba nimic
Tu, gândule hoinar,
Îndepărtat, difuz .
Aproape ireal.
Căci eu tresar din vis
Atâta de himeric,
Mă întorc privind în gol
Lumină și întuneric.
Din beznă încerc să ies
Și mă lovesc de stele,
Mă rătăcesc ades
Prin gândurile mele.
Aș vrea să zbor, ba chiar
Plutesc în gând cu ele
Absurde amintiri,
Luceferi printre stele.