cr2                Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora de zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine’nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;

Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară(!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;



Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici “bon jour”, nici “bun găsit”
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,

Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
“Pot să stau şi eu aici…cam vreo trei sau patru zile?”
“Poţi să stai şi-un an, şi doi!”, îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar…ţinându-mă de clanţă,

Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevastă-mea nicicum!





     

        Sexului frumos

Doresc sǎ contrazic “sexul frumos”,
Care-i priveşte pe bǎrbaţi cu urǎ,
Considerând cǎ n-au nici un folos
Fiindcǎ-s vicioşi peste mǎsurǎ:

Cǎ sînt beţivi şi-apoi scandalagii,
Cǎ leafa când o iau n-o pun pe masǎ,
Cǎ-s cartofori bolnavi, sau tablagii,
Cǎ unii mai lipsesc şi nopţi de-acasǎ…

Aşa cǎ voi veni cu-o explicaţie,
Încât mǎ simt chiar foarte ofensat,
Fi’nd vorba de a noastrǎ reputaţie
Şi de onoarea oricǎrui bǎrbat:

Stimate doamne, nimeni nu-i perfect,
Deci înţelegem, suntem doar maturi,
Printre bǎrbaţi mai e câte-un…defect,
Cum şi pǎdurea are uscǎturi;

Dacǎ doriţi s-aveţi “bǎrbat model”,
Care nu bea şi nici nu chefuieşte,
Care nu intrǎ în niciun bordel
Şi nopţile din pat nu le lipseşte,

Un individ ce banii nu-şi aruncǎ
La cǎrţi, barbut, sau doar sǎ-i prǎpǎdeascǎ,
Ce nu mănâncă doar fripturi sau şuncǎ
Şi nici nu pune limba pe Feteascǎ,

Puteţi sǎ-l cǎutaţi pân’ obosiţi!
Credeţi-mǎ cǎ nu fac bǎşcǎlie,
În douǎ locuri poate cǎ-l gǎsiţi:
La casa de nebuni, sau….puşcǎrie!

   
               

                 Binecuvântare divină

Când vedem ce-i azi prin lume, gloanţe, bombe şi omor,
Cui, papucii mei, de glume îi mai arde, sau umor?!
Ca şi-acum, îmi amintesc ce mult sânge a vărsat
Neamul nostru românesc, când cu turcii a luptat,

Iar, de n-aveam un Ştefan, sau un Mircea, un Mihai,
Purtam toţi şi azi turban, pe al nostru mândru plai…
Mai aveam noi datini, oare, ca români adevăraţi,
Cu năravuri milenare, buni creştini şi botezaţi?!

Căci, mă-ntreb, dacă eram cuceriţi de-atunci de ei,
De purcel noi mai ştiam, mămăligă sau mujdei?!
Mai ştiam de şpriţ, rachiu, cârciumă, sau bar, vreodat’?
Mai vedeam noi vr’un chefliu tăvălit spre casă beat?!

Nici nu ne dădea prin minţi să-njurăm ca pe ogor,
De Cristos, de cruci, de sfinţi, aveam noi aşa folclor?!
Sau, ceva cu mult mai trist, auzeam noi de-un bărbat
C-ar fi fost el, familist, la vreo fufă noaptea-n sat?...

Nu tu ţeapă, nu tu şmen, nu puteam ciordi un ac,
Nici pe blat să mergi pe tren, vai de-al nostru cozonac!
Iară hoţii, evident, votau liber, nu forţaţi,
Doar cu-o mână-n parlament, de cealaltă fi’nd scurtaţi,

Şi apoi, cu-a mea belea, Doamneee, ce amar şi chin!
Mă gândesc, român sadea, să nu fi fost eu creştin…
Iarnă, vară, noapte, zi, ce terorizat eram!...
                        Aveam io şapte soţii, dar şi şapte soacre-aveam!


                          


                              Scrisoare de la un fost păcătos

Cu gândul şi cu visul,
Cu ochiul ce-am privit,
Cu fapta sau cu zisul
Cât am tot clevetit,

Păcate neştiute,
De care nu ne-am prins,
Ori cele concepute
Cu voia, dinadins,

O viaţă-i necesară
Cumva să o trăim,
Un ghem baban de sfoară,
S-avem timp să plătim,

Căci totul se plăteşte
Şi-al nostru bun Părinte,
Nici bani cash nu primeşte,
Nici plata înainte,

Ci vom plăti treptat
Cu chin, dureri, nevoi,
Cu vârf şi îndesat
În viaţa de apoi,

De-aceea eu, creştin,
Fi’nd vorba de plătit
Păcatele cu chin,
Răsuflu mulţumit,

Şi-I cer doar sănătate,
Atât, că-s aranjat…
Mai am căteva rate
Şi voi fi achitat!


                                         Haz de necaz
De s-ar vinde-n târg necazul,
Pe doi lei, cu TVA,
Primii, ăi de freacă prazul,
N-ar da, chioară, o para,
Alţii, de se fac la stat
C-ar munci, minţiţi cu bani,
Nu ar da, fi’nd motivat,
Pe necaz doi gologani,
Iar, care-s milionari,
Cât ar fi de tari în drug,
Poate-ar scoate ei biştari,
Când miroase a belciug,
Că…săracu’ de necaz,
Gratis ce mai e în sat!
De-a ajuns, şi facem haz,
Singurul neimpozat,
Dar şi când li s-or scula
Guvernanţilor, că-s hoţi,
Pe necaz taxe să ia…
Vom muri de râs cu toţi!
                                     Azi-noapte m-am trezit
             în paradis

Azi-noapte m-am trezit în paradis,
Eu ortodox convins şi botezat,
Cǎ, stând mereu departe de pǎcat,
S-ajung în locu-acela ca de vis
N-am fost surprins şi nici nu m-am mirat;

Ajuns în faţa “marelui altar”,
Un înger milostiv m-a aşezat
La masǎ şi pios m-a întrebat
Cam ce-aş dori sǎ punǎ la grǎtar…
Eu şapte mici pe loc am comandat;

Pânǎ atunci mi-aduse una micǎ,
Iar un ţambal bǎtrân şi o vioarǎ
Mǎ alintau la ciorba de burticǎ,
Dar apǎru şi nea Petrescu Gicǎ…
L-am auzit prin fumul de ţigarǎ;

Babani, zemoşi, condimentaţi perfect,
Simţeam în mici o nouǎ înviere,
Cu guler înǎlţam halbe de bere
(De la Azuga, sǎ fiu mai corect)
Fǎrǎ suspin şi fǎrǎ de durere….

Nevastǎ-mea fǎcu o tevaturǎǎǎ…
Mǎ luǎ de dimineaţǎ foarte tare,
Nu mǎ credea cǎ-n rai fǎcui o turǎ(!?)...
Noroc cǎ miroseam a bǎuturǎ
Şi-n gurǎ tot sugeam o scobitoare!


  Motiv de divorţ
Domnule judecător,
Asta e discriminare,
Plus că…suntem un popor
Cu tradiţii milenare,
Iar apoi, vorbind legal,
E şi-o mare nedreptate,
Cum bărbatul e egal
Cu muierea azi în toate?
Astfel rog să ia instanţa,
Fapta, în considerare,
Abuzat fiind de Tanţa,
Ca “legitimă-apărare”
Căci, v-o jur, de-un car de ani,
Vai şi-amar de capul meu!
Pentr-un fleac, rahaturi, bani,
M-a bătut la cap mereu,
Şi acum, de puşcărie,
Mă iertaţi, aş vrea să scap,
Doar o dat’, fir-ar să fie,
O bătui şi io la cap!





 
                           

                             Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu’ pe Lipscani…
                                 
                                      Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas’ ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc…

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat…
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

                                       Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono….
Cin’ papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

                              
                                   Proastă calitate

Am fost indus în eroare,
C-aşa-i negoţu’ azi la noi,
Poate să fie şi-un gunoi
Reclamă-i doar şi prezentare;

Am cumpărat nişte cuţite,
Vreo şase toate, set frumos,
Mânere vere, de-abanos
Şi lame frate, ascuţite;

Le-am luat pentru bucătărie,
Nu mă-ntreba cât am plătit
Că sunt atât de şucărit,
Le duc ‘napoi la prăvălie;

S-a întâmplat ieri după masă
Ceva de am rămas blocat,
Cuţitele ce le-am luat
Nu vreau să le mai văd în casă,

Nu mint şi nu fac băşcăle,
Că soacră-mea, pe negândit’,
Căzu cu burta-ntr-un cuţit…
Păi nene, să vezi tragedie:
Al dracului…s-a îndoit!


  Reproş Celui de Sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă…-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi, 
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a’ cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum…tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată…-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea…
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!