chiraDoina Pană Chira, membră cu drepturi depline  a „Desantului de femei”, ne prezintă cartea sa „Furt de iubire”, care vede lumina tiparului la Editura eCreator din Baia Mare. Aceasta apariție editorială se încadrează fără nicio îndoială în proiectul ambițios de promovare a literaturii feminine.
Poemele sunt de o sinceritate debordantă și exprimă adevăruri absolute despre ființa umană și despre cea mai nobilă legătură din specia noastră, iubirea menită să ne țină strânși într-o umanitate aflată în expansiune. 
Citind cartea am recepționat mesajul pe care îl transmite majoritatea poemelor „Femeia trăieşte din iubire, prin iubire, / Iubirea o cheamă şi-o recheamă” și autoarea se raportează în permanență la acest adevăr rostit cu sinceritate.
Primul poem ca o declarație de apartenență necondiționată la limba română, prin care autoarea ne dă o lecție de patriotism fără a intenționa acest lucru. Acest poem e dedicat pentru toți aceia care respectă limba română  și pornind de la titlu „O plecăciune limbii române” și până la ultimile versuri se transmite un apel către toți românii „Să-ngenunchem în faţa măreţiei ei / Să-i cinstim trecutul, istoria şi vatra. / Să-i gustăm dulceaţa vorbelor, muzicalitatea, / Să-i omagiem păstrătorii, poeţii, cântăreţii, / Să-i pomenim eroii / Să visăm împreună cu ea. / Să-i spunem întotdeauna adevărul / Despre cei născuţi să trăiască în casa sa! /”.


Următorul poem impune un alt registru, o trecere bruscă de la iubirea față de graiul românesc la tema principală a acestei cărți – IUBIREA. Dimensiunea iubirii cuprinde toate trăirile acestui nobil sentiment, cel mai important din viața noastră de trestii gânditoare. Curios, începe cu furtul de iubire „Curg şiroi de lacrimi / Pe obrazul rumen / De iubiri trăite, / De iubiri furate.”. Deși „furtul” peste tot în lumea noastră este un delict ni se transmite mesajul „Furtul de iubire / Nu se pedepseşte…”. Dar undeva deasupra noastră există cineva care veghează  și iertarea lui coboară asupra noastră „Că te iartă acum / De ziua iubirii / Pentru nechibzuinţă / Şi furt de iubire.”.
Iubirea este definită atât de simplu și de clar încât fără să vrei te gândești că poate autoarea a trait sau trăiește o dragoste ca-n povești, cu toate tensiunile ce există între doi oameni, un el și o ea, care s-au născut pe acest pământ pentru cel mai măreț sentiment  „Înălţări şi căderi, / Lacrimi şi dor / Cuvinte ce dor / Cuvinte ce mişcă / Întreg univers…”.
În următoarele poeme iubirea explodează, se trece prin toate elementele specifice unei dragoste nemuritoare, de la o invocație disperată „Te vreau înapoi, / Te vreau în brațele mele, / Te vreau în ochii mei / Și-n inima mea.”, până la cea mai eternă dorință care se naște într-un bărbat și o femeie care se iubesc „Nu vreau să risipim IUBIREA!”.
Uitarea este privită ca un reproș adresat nouă, deși „Toți suntem însetați de iubire”, de cele mai multe ori alungăm iubirea „din timiditate, din neîncredere” sau din neștiință „Lăsăm iubirea să moară / La câțiva pași de noi” și fără să ne dăm seama „Uităm câtă nevoie avem de ea…” (IUBIRE).
Unele poeme sunt semnale de alarmă, atenționări precum „E timpul să visăm, / E timpul să iubim, / E timpul să trăim frumos, / E timpul meu şi-al tău, / E timpul nostru, / E timpul!”, ceea ce sugerează că viața e scurtă și merită trăită în toată complexitatea ei, iar iubirea să coboare ca o rază de lumină divină și iubind să trecem într-o altă lume, după unii filosofi mai superioară, cu credința că nu am trait în zadar.
Sărutul este privit ca „… o pală de vânt / Adusă din ceruri” și reprezintă prima electrizare a unei atingeri cu persoana iubită și chiar dacă pare un joc, atingerea buzelor deschide inima și declanșează „… un strigăt mut de iubire…”.
Am reținut îndemnul de a învăța să iubești, care este un mesaj tulburător „ Îngăduie iubirii s-apară în drumul tău / Nu te opune, vei pierde clipe de-nălţare, de fericire” și susține cu argumente că dragostea are o forţă inimaginabilă și trebuie respectată „N-o ascunde în faţa lumii, / N-o ţine-n frâu ca pe un cal sălbatic. / Te poate distruge… / N-o ţine închisă în inima ta / Te poate înrobi… / Nu încerca s-o înţelegi / Te poate amăgi / Învaţă să iubeşti”.
Poemul „Bărbatul…” propune o definiție completă, care cuprinde tot ce înseamnă un bărbat, de la iubire la părăsire, de la trădare la regăsire și până la jertfa din războaie pentru un ideal și după ce epuizează, cam tot ce se poate spune despre un bărbat, apare concluzia specifică doar unei femei „Bărbatul, / Un veşnic semn de întrebare… / O nedumerire, / O făclie arzândă / Pe altarul bărbăţiei, / Pe altarul iubirilor”.
Un poem surprinzător reprezintă un dialog imaginar despre culorile iubirii, prin care se caută simboluri. Începând cu roșu – pasiune și continuând cu alb – puritate, galben – caldă, albastru – liniște, verde – balsam pentru suflet, portocaliu – doruri care vin, violet – iubire împlinită și finalul vine categoric ca o sentință „EL: În ce culoare vrei să te iubesc? / EA: Iubeşte-mă în toate culorile!”. 
Nu știam până acum că și florile pot avea o inimă. Un poem despre o dragoste neîmplinită între o crinzantemă și toamna „cea cu atâtea fețe” sugerează o iubire tristă și prin solidaritatea tuturor florilor, iubite de toamnă, i-au dat o lecție și au lăsat-o singură.
Parabola și esența poemului este una mai profundă și despre adevărul ascuns îl poate știi autoarea și cum are liberul albitru să ne dezvăluie dacă acest poem este un moment de visare sau o secvență dintr-o realitate cunoscută doar de ea.
În final, după o lectură care m-a înălțat ca cititor alături de autor, cu speranța că voi citi și alte cărți minunate, gândul mă duce la ce a scris Marin Preda „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.