Iară la Ploiești...
Nu demult, inspirat, satisfăcut. Căci l-am revăzut pe Cornel Irimia. Profesor, prieten, om de cultură. Șarmant pensionar încă neostenit. Am rememorat, firesc, întâlnirile noastre anterioare. A fost un manager destoinic la filarmonica urbei. Prețuit, respectat de foști subordonați. Ne-am aflat și-acum umăr lângă umăr în sala acesteia. Ascultând ceva de apreciat. Ce a prilejuit și-o ultimă apariție scenică pentru concertmaestrul Adrian Ceapă. Ajuns la momentu` retragerii și domnia sa, după patru decenii de activitate-n orchestra locală...
Despre care n-am a spune decât vorbe bune. O regăsii entuziastă, energică și unitară. Dornică a-și convinge auditoriul de resursele ei inepuizabile. O mențiune, neapărat pentru viori. Puternice, pregnante arătându-se clar. Contribuiră de astă dată la rezultatu` de grup Tiberiu Soare și Răzvan Stoica.
Primul, un dirijor în fața căruia nu eziți, nu crâcnești. Ci numai muncești precum îți arată. Ș-apoi îți pretinde, întemeiat. Ca să iasă treaba vrednică deplin. Cu aplauze lungi încununată pe merit. Simfonia cu orgă, a lu` Camille Saint-Saëns, dovadă elocventă. Un juvaier francez și universal. Tălmăcită dibaci, strălucit, onorant. Pe măsură, indiscutabil. Efort cu folos, într-un scop frumos. Amplu, nu ușor, însă maiestuos...
În fine, Răzvan n-a stat nici el de pomană ca sol. Mânuind cetera veche alert, precis, viguros. După obicei. Bisu`, paganinian, în format isteț improvizat pe loc, pur și simplu uimind. Definitiv cucerind. Chiar extaziind unanim. Abia aștept să-l reaud și în altă parte. Cu ochii pe el în permanență voi fi, sigur că satisfacții întotdeauna din abundență va oferi...