stanescuA. Iubiri proscrise. Transformarea

De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleşcăit? Nu vezi că bâţâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile, că suntem bătrâni iar vocea îţi este ezitantă? Ai riduri subţiri întinse pe toată faţa, te-ai creponat, ai slăbit însă ciudat, tare ciudat! Eşti la fel de frumoasă ca atunci!
În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârşitul. Gura ta, nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice şi cosmetice. Memoria îţi este intactă când îmi mângâi trăsăturile şi răsfeţi privirea, oferindu-mi bujorii obrajilor emoţionaţi. Acum, când te înalţi în vârful picioarelor să-mi dai sărutul de bun venit, buzele ţi le simt moi şi fierbinţi pe obrazu-mi împietrit!
Când ne-am cunoscut cu adevărat ţi-am văzut sânii întâia oară! Îţi hrăneai pruncul, nu-i ascundeai de mine! Nici n-aveai cum… erau infiniţi, puternici, inflamaţi ca oceanul spre revărsare, iar invidia mă sfârteca când observam cum sugarul îi strânge înverşunat, îi suge lacom şi-i loveşte nervos să-i curgă mai repede viaţa.


Regretam, de ce nu eram în locul lui? Atâta îmi doream atunci… nu i-aş fi lovit doar i-aş fi supt şi mângâiat cu duioşie.
Aşa a început ciudăţenia faptelor şi am devenit foarte apropiaţi, mai apropiaţi nici nu puteau ajunge doi oameni! Te uitai în ochii mei şi nu ştiu ce vedeai în ei, însă ne iubeam pur şi simplu, şi pur şi simplu îţi adoram sânii încrustaţi cu vinişoare bleu şi trei aluniţe în trifoi. Cât de măreţ îţi era pieptul, ce plin şi frumos arăta şi cât lapte curgea din el!
În toamna aceea tropicală scenariu îl repetam zilnic, de multe ori. Eu te urmăream aparent liniştit, dar în realitate nerăbdător… îţi mistuiam privirea catifelată până în străfunduri și-ți tot spuneam răgușit, şi-ţi repetam:
- Plânge, i-e foame copilului!
Şi scena se multiplica interminabil.
Te scăldai halucinant în ochii mei, cu multe surâsuri pe buze; îţi lăsai sânii grei cu sângele albastru să ţâşnească prin bluziţa albă cu dantele macramate* şi mă-îmbiai să îi privesc, să îi ating, să îi reţin veşnic, să mă hrănesc cu viziunea lor şi să-i confisc într-o încleştare vremelnică însă de neuitat, până îmi venea rău de-atâta gelozie.
Regret și plâng acele timpuri când aveai motive întemeiate să-ţi expui sânii în public, dar care numai între noi vibrau fără sfială!
Planuri, iluzii, proiecte, eșecuri!
Dar sunt bolnav și am murit și-am înviat să te mai văd odată!
Stai! Stai că mă dărâmi pe jos când mă săruţi cu nesaţ, şi pierd şirul pupăturilor de bucurie că mă vezi în realitate! Stai nemişcată, fii cuminte să-ţi privesc sânii pufoși încărcaţi cu doruri; stai să-i ating în veșnicie; stai să-i încercui şi să-i momesc în rotocoale; stai să mă joc puţin cu ei! Culmea nu-s vlăguiți… nu-s obosiți, sunt încă fermi şi doar flămânzi! Glandele au început să elibereze misterioasele secrete, iar ei au devenit suculenți, supurează abundent, tresaltă la fiecare răsuflare a mea, dansează cum numai ei ştiu să valseze şi-acum mustesc plini de viaţă! Brusc, îți observ bluza… ţi-ai pus o bluză albă, cu decolteu adânc, brodată în amintirea vremurilor trecute… bumbii ţi-au devenit casanți peste măsură, mă urmăresc avizi! Pieptul tare, fluid ţi s-a înălţat deodată nepermis, iar suflul ţi-a devenit agitat.
Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în braţe? Spre uimirea mea freamăți, palpiți și nu mai tremuri, nu te mai zgudui, ai început să te controlezi și nu mai vrei să-mi dai drumul, construind alte vise. Ești din nou tânără şi plină de speranţă!
Nu vezi că toți din jur privesc invidioşi îmbrăţişarea noastră? Întotdeauna ai fost şi eşti mai frumoasă ca oricare!
Acum nu te pot îmbrăţişa, aş cădea, ne-am divulga confidenţele însă am un plan! Când vom visa în noaptea ce urmează că-i ziua noastră, te voi cuprinde-n braţe şi te voi săruta până-n adâncuri cu toate că am gura încleştată și înțepenită.
Stai să-ți șterg o lacrimă… cad… cad… dar femeie te iubesc!
Planuri, proiecte, iluzii… eșecuri?

Typo
*macramate – macrameuri

B. Vârsta prescrisă

Când n-au trecut toţi anii peste noi, am reîntâlnit-o… era frumoasă, frumoasă!
Departe de vârsta marilor pasiuni, nu era perfectă, însă echilibram cuplul ideal, ea divorţată, eu însurat sau invers… nu mai ţin minte. Avea o literă-n plus, un cerc, un însemn care mă surprindea și mă învăluia ispititor spre ea!
După divorţul ei, câteva legături o aruncaseră în alta, dar când ne-am văzut după atâţia ani, am ştiut că ursita ne unise din nou! Ne întâlneam pe ascuns, mă proteja… cunoştea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărţire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema şi-o căutam să respirăm împreună acelaşi orizont, însă mai mult de o îmbrăţişare fugară, nu ne permiteam niciodată! Eram siguri că nu ne-am fi putut opri și dezlipi unul de celălalt.
În anotimpul florilor căzute şi înflorite temperaturile o luaseră razna iar vara mă înăbuşea prin căldura ei, cu problemele mele, cu dilemele noastre!
Într-o seară cu lună mare, clară, uluitor de luminoasă şi nefiresc de pustie m-a încercat înşelător! Visa generoasă între ce universuri amăgitoare îşi va susţine dizertaţia şi aspiraţiile dincolo de trup.
A zăvorât clanța de trei ori… cu fiecare mișcare zgomotul încuietorii creștea iar ea se gârbovea gradat și se întrista tot mai mult. A pus lanţul la uşă, zornăia zgomotos, parcă şi-l atârna de gât! Ajunsese cocârjată din cauza mea, o apăsau pasiunile mele, ne-hotărârile mele, remușcările noastre. Dar s-a îndreptat mândră şi apropiindu-se de mine devenea tot mai înaltă, deşi era mai scundă decât mine, până m-a acoperit cu-n văl de romantism graţios! Ne-am aşezat pe-un scaun… era singurul scaun din lume pe care ne putem așeza și-am început imediat, să ne-adâncim privirile în noi.
Era cald, zăpușeală, târziu… tăcerea cruntă căzuse printre noi. Eram doi adolescenţi aproape goi! Răsuflările noastre haotice ca nişte flăcări îşi completau perfect ardoarea. În liniștea senină și-n țipetele nopții, luna scânteia prin cameră, frângea acoperișuri, ne descoperea și mai mult privindu-ne curioasă. Eu fierbeam răscolit, nu mai aveam glas în aceeași stare! Ochii săi verzi s-au încleştat în mine, inimile se-nfiorau şi păcăneau la fiecare zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute printre amândoi, fremătam și sublimasem în eter!
Bluziţa ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse în neant! Sânii săi incredibil de rotunzi mă mângâiau întruna, îmi gâdilau simțurile; se-înghesuiau între noi; mă fixau în afara granițelor nemărginirii; mă-încercuiau în văzduh; clipoceau peste maluri; papilele dansau în așteptare și tremurau de nerăbdare! Încă puțin și ne volatilizam împreună.
Becurile de-o sută de waţi străluceau ca nişte sori. Era deja ora unu sau două din noapte, vedeam cum timpul se blocase spre infinituri neguroase.
Deodată, i s-a făcut frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram în stare să merg până la capăt, cu toate riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Preţul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin răguşit:
- Acum poți să pleci oriunde… mi-ajunge pentru toată viața! Mi-am potolit foamea şi setea de tine! Acum poţi să pleci oriunde! M-am săturat pentru o clipă, un mileniu, o altă viață. Pleacă repede şi nu privi în urma ta! Nu o să vezi pe nimeni oricât te-ar încerca orgoliul. Sunt cu tine pentru totdeauna şi aşa voi rămâne pe veci!
Glasul ei nu mai era al ei! Ne-a venit rău, am plâns, am gemut… m-a sărutat veselă la despărţire şi m-a expediat hotărâtă. Eu să spun drept, nu eram vesel, aşteptam în ultima clipă să se răzgândească subit.
Când am ajuns acasă, mă aștepta soția dormind printre somnuri pierdute. Trezind-o încet, plutind în aroma ei fierbinte, mi-a șoptit:
- Mai încet, vreau să dorm!
Atunci mi-am revenit la realitate! Atracţia mirajului dispăruse, însă nu m-a lăsat să-i spun că iubirea noastră e cât o eternitate… şi n-avea chef să facem dragoste:
- Hai încetează, fii cuminte, suntem bătrâni, obosiți! mi-a repetat, mi-a amintit pentru veșnicie.
Planuri, iluzii, proiecte, eșecuri?
Dar ea, perfecta, nici nu-şi închipuia prin veacuri să nu mă mai vadă! M-a căutat şi din nou m-a găsit scormonind la rândul meu pe poteci singuratice din parcuri, unde paşii noştri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite şi nu-mi păsa că iubirile mele apocrife şi sentimentele mele pestriţe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpăţâna să lumineze dragostea noastră limitrofă, nu s-a mai repetat niciodată! Profilul ei acum avea ceva bizar, dispăruse atracţia misterului, acel parfum neînchipuit care face dorinţa să te pierzi în celălalt.
Ne-am revăzut de multe ori şi-atât de bine ne simţeam împreună, departe de orice frământări, exact ca două flori ce nu se pot amesteca, însă pe furiş se privesc, se prețuiesc în eternitate.
Era într-o vineri când o aşteptam şi ea plutea bucuroasă spre mine!
Trei bărbați au întâmpinat-o în aglomerație, unul era alesul. A plecat cu ei trecând pe lângă mine, și plecându-și capul.
Luni m-a sunat. Avea vocea moale, gâtuită, parcă-şi cerea iertare:
- Eşti om! Nu sunt gelos, de mult mi-a dispărut acest simţământ urât. I-am spus imediat cum ne-am revăzut în doi. Trebuie să te recăsătoreşti, să mă uiţi şi să te uit definitiv!
Era atât de fericită, ar fi vrut să-mi şoptească:
- Hai acasă, în odăile noastre cu lună, vino în patul meu, la sânul meu, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi. Suntem atât de puternici, însă n-are rost să mai păstrăm în noi despărțirile și depărtările! Vreau să fim o singură fiinţă!
Toată era o chemare, dorea să înflorească în mine. Cedase, sărutul prescris se răspândise-n văzduh. De data asta eu m-am ferit din calea ei, deși o visasem atâta.
După aceea a trebuit să divorțez sau să mă-însor… nu mai țin minte! Ştiu sigur că nu s-a măritat niciodată, și a plâns mult când a aflat că murisem.
Acum nu are curaj să vină în cavoul mea, însă tot visez cum mă proiectează în ochii săi verzi şi câteodat-albaştri.
Iluzii ! Proiecte? Vise! Idilă? Iubire indecisă…

C. Dans haotic

Ce blândă-i noaptea când se sfârşeşte în noi haotic!
Frunzele valsează zbătându-se să nu cadă dintr-un cer răsturnat în altul; vântul se scurge cotrobăind spasmodic visele impersonale ale clienţilor din magazinul de mărunţişuri; te caut în buzunărelul din colţ… e plin, încărcat de cuvinte speriate ţâşnind de-a valma valsând imperfect; pătrund mai departe ţintind adânc între cele două ovale cu axele intersectându-se instantaneu în infinitul apropiat; dogoreşti şi ţi se scurge clocotind limfa din ansamblul rănit de copilul-minune zâmbind năstruşnic şi misterios… vreau să-ţi fur lanţul ce mi l-ai dăruit, să fim dezlegaţi de toate frământările; m-aş destăinui, m-aş confesa, ţi-aş spune orice dar mi-e frică… mi-e tare frică de Verde Împărat!
În magazinul de chiţibuşuri m-ai zărit imediat; tu… Împărăteasa cerurilor, Gladiola veşniciilor căutai plictisită printre poeme ratate unul uitat; m-ai luat ca arvună cu ultimii bani găsiţi în buzunăraşul din piept, abia mai răsuflam înverşunaţi recitind într-un gând şoptit tot ce aveam pe suflet; păreai părăsită însă ţi-ai schimbat registrul vocal şi supoziţiile până te-am pierdut în grămada de vise timide; pe măsură ce te apropiai gândurile dansau… râdea verde Împăratul Verde!
În magazinul de antichităţi din nou ai dat peste mine… exasperată că nici aici nu-ţi las inima să se scufunde, m-ai dat primei venite în căutarea farmecelor cu argint viu, bare de cositor scrijelit şi cenuşă fierbinte; luminile magice, plăpânde, transfigurate în plumburiu topit flămânzeau şi cântau simfonii perpetui de culori şi arome... Împăratul Verde era verde pal!
În magazinul de fleacuri ai scăpat de mine cu-n sărut, a fost suficient, se înverzise Verdele Împărat în bostănăria unde era stăpân peste suflete; perechea de pepeni şi mai mulţi ieşind din aglomeraţie se zbenguiau fascinanţi în terminaţii printre răzoarele frustrate.
În magazinul de şiretlicuri ai intrat nesigură, nervoasă că nu mă vezi acolo, ai crăpat din ochi un văl de miresme şi-atunci m-ai simţit năvălind peste tine; epuizată de-atâtea căutări, însă nesupusă ai chiuit din răsputeri, s-aud numai eu vâltoarea şi-am intrat goi în bulboaca copilăriei necuprinse… Verdele Împărat era vânăt.
În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii şi frunze de ţelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată… şi pe mine făcut maioneză, râdea bucuros a plânset, Verde Împărat!
În magazinul de prospături te-am găsit ducând gânduri brumate, purtate în noi de milenii. Idei neuitate zburdau de fericire nepământeană spărgându-se în spume… scrâşnea afânat Verde Împărat!
În magazinul de abţibilduri se vindeau la solduri iubiri veşnic noi aflate la concurenţă cu însetatele buze, flămânde de-atâtea bunătăţi, dornice de mulţumiri ricoşate în timp; elipsele cu centrele asimetrice, intersectate pe nicăieri se zbăteau îndrăcite prin grădina împărătesei în ţinută prea elegantă; în infinitivul uşor depărtat şi-n opoziţie continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă şi-un ardei gogonat, rătăciţi împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realităţile fecunde şi-ai cutremurat stelele întunecate de veşti negrăite.
În magazinul de şmecherii ai împroşcat din trompetă alergând amorţirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfinţit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale; ai reprogramat cronometrul şi am clacat amândoi răsturnaţi în valuri. Pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coşmaruri neîmplinite având Luna mentor de seamă; tu, împărăteasa ideilor înhăţate, ai cucerit lumea agitată a iluziilor spulberate.
În magazinul de ciudăţenii ai împachetat veri foşnitoare care mă îmbâcseau plictisite, gelozii en gros, nori încărcaţi cu iluzii plesnitoare, inconştienţe duse în răspăr, vagi urme de iubire ivite palid conturat printre cioburi de ametist şi te-ai calmat călcând munţii peste un copac anemic pe care l-ai crescut cu smirnă şi lapte de la sânii tăi spiralaţi; ai evitat verdeaţa impusă mocnit de Împăratul Verde, ca să zbori spre palatul de cleştar şi ai sorbit ploaia repezită care ţi-a făcut inima fleaşcă şi ţi-au moleşit picioarele înfierbântate. Împăratul Verde era epuizat!
În magazinul de suveniruri zburdai în rochiţa cu o geometrie filigranată uluitoare şi-ai luat pentru noi certitudini sinusoidale despletind şuviţele unor nădejdi aşteptate cu nerăbdare; ai dat totul la o parte, conştientă şi împotriva tuturor care te împroşcau cu stigmate în răspăr iar vremelnicele concepţii le-ai aruncat în grabă eliberând aspiraţii furibunde; te-ai îndepărtat ca să rămâi numai în mine şi nu i-ai lăsat Împăratului Verde nici dubletul tulburătoarelor fragi al despărţirilor din lumea cocotierilor şi cocteilurilor, turnate în pahare de gheaţă !
În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în şura cu trifoi greu mirositor şi floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecaţi şi nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele îngheţate; ai încurcat paşii şlefuiţi de timp şi am zburdat împreună, departe de Verde Împărat care pândea înverşunat dintre tufişuri; am călărit împreună armăsarii norilor cenuşii, până au fugit înnebuniţi de zările sângerii curăţând umbrele şi ochii zânelor cu dantelării de alpaca.
În magazinul de chilipiruri şi al dorinţelor nestăpânite în contextul vechilor orientări paradoxale, eu, prinţul uitărilor din deşert şi tu, împărăteasa aşezării cuvintelor căutate, curbate şi fredonate, am înşfăcat energia nebiruită; iar tu n-ai ezitat să-ţi descoperi secţiunile intim pârjolite de aspiraţii inocente, năzuind împreună să ne atingem părţile nebronzate în pasiunea amintirilor… am sorbit lacomi, în ciuda Împăratului Verde, dintr-un pur imbold erotic, atracţiile vulgare dispărând în impulsuri omeneşti nevinovate, fibrilaţii cugetate şi violente curăţenii sufleteşti.
Împărate… dă-mi Gladiola din ţinutul lacurilor limpezi şi casante, să tremurăm neastâmpăraţi de ospăţul serii, să fredonăm în surdină melodii uitate în ceasul delăsării, să ne-nfruptăm dornici cu linguriţa din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte şi să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de alburii păcate!

D. Şedinţa

Totdeauna mi-au plăcut femeile fără condiţii prealabile. Îmi placi probabil pentru că eşti blondă însă şi pentru că ne asemănăm în esență!
Ştiam demult, mai bine zis pronosticasem întâlnirea noastră din vremuri imemorabile. Aveam presentimentul că îmi va fi destinat să fii poetesă.
Eşti realistă şi-ţi trăieşti suprarealismul din fiecare clipă ştiută şi împlinită în exagerări nemărturisite… cum parfumul mierii de coriandru se adâncește molcom în respirație, și amintirile se transformă în visare permanentă până separă cele două planuri. De fapt, totul se petrece în mintea noastră, hiper-stimulată continuu, iar ție îți place să te joci cu minţile oamenilor. Acum eşti ghicitoare în vise, explică-mi te rog cum combini permanenţele, cum tălmăceşti realităţile şi faci să dispară provocările?
Aseară, târziu… începusem să visez însă trebuia să încep lecția de masaj fizio-terapeutic. Era zăpuşeală şi nimeni acasă. Mă cuprinsese toropeala. La ora fixată a pătruns în cameră o maseuză. Nu am recunoscut-o în momentul acela, și mi-a spus că mă remarcase în sanatoriu, la tratament. Ştia despre ce e vorba, de situaţia mea, însă a făcut schimb cu terapeutul care venea de obicei.
Era o femeie serioasă, brunetă, obişnuită… acţiunea s-a petrecut de-aici încolo cu repeziciune, chiar fulminant. Imediat a început să-şi scoată veşmintele pregătindu-se de şedinţă. Spre mirarea mea şi-a dezbrăcat penultimele desúuri în mod firesc, dar a stat în cumpănă, derutată câteva secunde, observând privirea mea uimită. Hotărâtă deodată, cuprinsă de o blândă, nespusă şi nesupusă rătăcire a aruncat restul lenjeriei. A rămas cu bustul gol, arămiu, de un arămiu uniform care mă înăbuşea în dorinţe nelămurite, exclamând ca justificare:
- E prea cald… doar ai mai văzut aşa şi alte femei topless! a spus aruncându-şi privirea pierdută într-o tainică și tiranică reverie, iar eu am rămas blocat!
S-a apropiat de mine, plutea… buzele-i strălucitoare îmi răvăşeau fiinţa în adâncuri. Sângele meu înfierbântat plana cu tunete de duhuri înfuriate. Sânii ei, ca două mere evidente, rotunde, magnifice și malefice în sublimitatea lor, de o frumuseţe sculpturală, includeau toate corpurile de femei cunoscute, tresăltau uniform, valsau obraznic-infernal și sigure pe ele ! Mă sufocam neîncetat, atâta perfecţiune nu mai întâlnisem în existență. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acei sâni minunaţi parcă încorporaţi într-un trup desăvârşit şi mi-am spus:
- Dacă îi sărut acum, sunt sigur că am înfăptuit un lucru grozav!
Am înghiţit în sec, dezmeticindu-mă pe loc! Eram băţ! Nu înţelegeam de ce nu eşti lângă mine. Simţeam că te aflai totuşi în preajma mea, însă nu voiai să te arăți la față. Întărâtat și prelungindu-mi starea, te doream furibund, însă bruneta sau mai bine zis sânii ei mă obsedau amestecând viziunile. Merele ei vesele mă înăbuşeau indecis, se unduiau deasupra mea, mă-împresurau din toate părțile.
Tu nu erai acolo… eram nedumerit! Îmi lipseai ca substanţă şi nervos că nu te găsesc unde trebuie… călărindu-mă molcom, îmi percepeam băţul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorinţe sfâşietoare, însă acea stare de adoraţie neînchipuită se împrăştia în cele patru zări. Concepţiile… întrecerile, combinaţiile noastre comune şi mai ales nocturne se pulverizau în eter.
Nervos, mi-am perceput bățul cum se moleșește. Eram supărat că numai în acea stare înţelegeam să te am, dar unde erai tu? Unde era bruneta? Ameţeala mă cuprinse într-un vârtej care nu se mai termina pe veci, speranța într-un noi inseparabil îmi sfâşia mintea. Toate lucrurile, toate ideile se îndepărtau şi rămâneau în urmă numai viziunile, obsedant… chinuitor!
Atunci, am intuit că te aflai deja în interiorul meu palpitând, strecurându-ţi tulburător inerţia învăluită în arome tremurătoare de regina nopţii, împletind domol inimile noastre. Mai suferi draga mea?

E. Revelația spiritului sau incursiune în microcosmos

 

Prin frigul ce-i cuprinse subit spiritul, explora disperată sentimentul de început. Timpul franjurat se diversifica în substraturi și complica extensia pe margini, adâncind provocările. Căldura emoțională creștea compresiv în jurul său, încălzindu-i dedesubturile și capilarele, ajungând repede la o temperatură mai puțin plăcută însă explicabilă. Pe măsură ce apăsarea accentua acel grad de mulțumire telepatică și revelatoare, culmea… se simțea tot mai bine, printr-un proces încetinit în veacuri.
Presiunea arcului de control îi înăbuși revolta silind-o să rămână calmă, dându-și seama, explicându-și că timpul împrăștie în mod inexorabil celelalte dimensiuni din mediul ostil de unde trebuie recuperată. Contempla liniile izocore care se stabilizaseră în partea roșie a ecranului, vandalizând celelalte transformări. Țipete polimorfe, degenerative îi testau auzul și se înecau încet într-un mediu ostil, subacvatic, cuplându-i-se tentaculele într-o strânsoare fără precedent ce-o căutase în toate viețile.
O geometrie flexibilă în stare să-i răsucească câmpurile fluctuante, atacă și modifică spațiile, devenind mai dinamică, mai atractivă.
Atingerile întunericului sporeau din interior, se întindeau tot mai mult pe margini, până îi învăluiră trupul, conectându-l tradițional și împreunându-se metaforic într-un câmp euforic neobișnuit, însă acum își schimbase momentan opțiunile.
Se ivise deodată uscatul necunoscut și salvator!
Fericirea, ar putea fi intuită numai printr-o sinucidere corectă, însă n-avea nicio justificare indiferent cât s-ar strădui la sfârșit… i-a spus episcopul într-un acces de sinceritate la slujba de împărtășanie a lumii penumbrelor, a luminilor estompate, a înserărilor fără finaluri și bucurii facile.
O descărcare fulminantă îi elimină frustrările de până atunci. Arcuindu-se bucuroasă aștepta dragonul purpuriu s-o jefuiască! I s-ar fi oferit mulțumită, pasionată chiar, numai să-i despice munții până i-ar fi stors un vaiet umilitor de recunoștință. Înțelesese că acest proces complex, evolutiv era șansa ei de a se integra într-un viitor câmp de vectori dublați și a-și lansa bucuria celuilalt, mustind conform unui cod comportamental și instinctual neașteptat. Revedea clipele pierdute și învăța din greșelile viitorului atât de întortocheat, dorind să devină o ființă plurivalentă, puternică, generoasă și cu-n scop firesc, precis… motivant. Atracția o învăluise și pe măsură ce se introducea gradat eul său cibernetic, se elibera în acel tunel al fericirii fără sfârșit.
Își revedea trecutul, relația avansase până proiecția întâlnirii celor două câmpuri se petrecuse într-un văl de lumină răsfrântă apoteotic. Încălcarea barierei nu mai era posibilă. Revenirea la aceeași situație nu era influențată de nimic. Percepția nu mai era cea ce a fost! Nu își încheiase încă menirea și continuă să valseze frângându-și trupul în unde șerpuitoare, încălecându-i deșteptările. Singură nu-și mai concepea existența decât împreună cu personajul care-i împlinea existența, deblocând pragul acela pe care niciodată nu încercase să-l depășească măcar cu o clipă, iar acum uimită își manifesta superioritatea.
Plutea intens prin acel model înalt și straniu de iubire modificată. Conștiința îi facilita misiunea de a pătrunde în cu totul alt mediu subtil, plutitor, imponderabil. Inteligența tremura de emoția revelației, forțând recreerea universului. Particulele de lumină, în ultimă instanță de energie și mișcare, se răsfrângeau blând, pulsau duios fiecare în parte. Fibrele încurcate generos într-o dantelărie complicată străluceau feeric, interconectându-se și integrându-se asemeni caleidoscop panoramic schimbând și separând continuu formele și culorile, vibrând într-o interfață de mozaic antic, însă păstrându-și fiecare individualitatea. Expansiunea sinelui explodă concretizată într-un curcubeu care-i canaliză acut periferia înclinațiilor. O întâmpină seria secrețiilor neverosimile, nervilor, exceselor și nuanțelor misterioase, iar vremea se pierdu monoton într-o sincronie modificată în sinteze și o maree de lumi bifurcate.
Se îndepărta tot mai mult în spații bizare, pe măsură ce tindea să le atingă molcom. Dorea cu orice preț să se contopească cu duioșia și blândețea acestui nou început, iar durerea se degrada așteptând, împrăștiindu-se într-o poțiune de vrăjitorii, descoperind satisfăcută exigența ei, pretențioasă până atunci, îi aduce o stare de nedescris. Rămăseseră departe promisiunile unor fapte curioase, eliberând conectarea liberă, atașată insuccesului și temerilor proprii. Diferențele în sens evolutiv, își desfășurau dimensiunile schematizate pătrunzând adânc în esența unei iubiri altruiste, alternative, decapante cum nu mai întâlnise în nicio existență.
Experimenta subtil alt mod superior de dragoste clasică; înțelegea din toate perspectivele chemarea interioară a infinitului, atingând o vastă planșetă de impresii emoționale. Forțele creației își susțineau granițele spirituale, depășind alt nivel in-admis în senzații imprudente și fără sfârșit. Empatia spirituală a fiecăruia, atracția personală a cuiva la care ținea nespus de mult, risca aparent modulat potențialul nesupus al amândurora; se purificase în înălțimi, în aerul rarefiat al nopții albastre dintr-un anotimp nedefinit. Se simțea protejată ca în spatele unui zid, al unui dig inexpugnabil și bogăția ei se împrăștie însuflețită de afecte sentimentale, îndepărtându-i clar incertitudinile.
Când și-a apropiat mâna nu i-a mai fost frică!

F. Drum străbătut

 

Vântul rece se abătuse cu furie asupra ţinutului. Se strecurase prin depresiuni, printre munţi şi cantoane, se stârnise năvalnic până la câmpie unde râul îşi întindea matca largă spre vărsare.
În automobilul cafeniu, temperatura ambientului o îmbia să conducă relaxată. Străbătuseră drumuri lungi, deseori inutile, poteci încrucişate, făcuseră ocolişuri abrupte întrerupte de cascade ori zdruncinaseră rădăcinile copacilor groase, seculare ieşite tainic la iveală ţinând stânca să nu se irosească în van, și acum parcurgeau vremea asmuţiţi în clipite.
Un răstimp nesfârşit, pierdut în mărturisiri mărunte amestecase spuza moleşelilor cadenţate din frumuseţea aşternută a anotimpurilor fragile. Ce roade singurătatea ori viitorul incert? Ce mecanism împrejmuieşte fruntea? Ce rod al imaginației își cerne ne-hotărârile?
Îi fulgeră pe amândoi verdictul lacunar dat umanităţii: ’’Prietene, de vei dispărea, un altul îţi va lua locul”! Partide pierdute, regrete de-o clipă şi-acum, amândoi, se împlineau în vraja zorilor, a vremurilor indecise şi zdrenţuite.
Mașina torcea înghiţind kilometri. El stătea încrezător pe scaunul din dreapta, privind drumul drept, mărginit de stejarii înalţi. Nu se priveau însă instinctiv îşi conectau răsuflările într-o îngemănare. Mai era mult până la asfinţit; nici o sincopă, nici o ezitare… viitorul se refugia într-unul nepătruns, enigmatic. Doreau ca drumul să nu se sfârşească niciodată.
Amânarea finalului constituia singura speranţă din tărâmul viitorului perceput pentru ei. Alunecau fericiţi în tăcere! Șoseaua se îngusta nepermis de mult, și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil îşi simţeau umbrele uşoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvăşea apropierea trupurilor dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți niciodată.
Îşi înclină capul spre el în tăcere. I se sprijini de umăr răsucindu-se domol, transformându-se într-o liră. Supus, abia atingându-i corzile se întinse spre ea c-un sărut aerian. În timp ce ofta surprinsă… mulţumită de pacea ei, simţi cum îşi clasifică viaţa însă acelaşi gând irepresibil o tulbură adânc.
Brusc, într-o buclă, întoarse maşina şi trase hotărâtă în parcarea unui motel ce-l bănuise încă de departe ca o frontieră, având la extremitatea sudică intersecţia mai multor trasee nepietruite, limitând astfel şoseaua. S-au trezit în vecinătatea nemărginirii deşertice a oceanului şi-n zgomotul asurzitor al valurilor.
Atunci se întâmplă ceva straniu… o văpaie cu un huruit din ce în ce mai amplificat focaliză şi spulberă spiritul până se unificară în prăpastie.
Au rămas două schelete vechi, încrucişate într-o îmbrăţişare nefirească să păzească şi să împânzească paradoxurile.

G. Bună, bună seara

 

Admitem că ești tristă, o stare critică din care nu poți evada niciodată! Trebuie să fii altfel, mai puternică, mai vioaie, mai plina de viață! Știi bine că toate necazurile vor dispărea din mintea ta dac-ai ajunge la casa părintească. Halucinantă situație Doamne!
Admitem c-ai pătruns în casa copilăriei și imediat te înconjoară o atmosferă de basm! Deschid cufărul rezervat sărbătorilor de iarnă cu globulețe multicolore și atât de fragile. Luminițele sclipesc frenetic și feeric pe la ferestre! Clinchetul zurgălăilor îți umplu sufletul de bucurie; mirosul mirodeniilor, colonialelor și aroma coniferelor îți taie răsuflarea! Din pământ, din iarbă, din aer, din steluțele strălucitoare, de oriunde din senin, auzi corul unor heruvimi repetând cantate din clasici. Energia colindătorilor te învigorează pentru multă vreme! Nu uita că în noaptea de 22 Decembrie îți vor cânta cel mai frumos colind… ,,Bună, bună seara”! E refrenul care-mi place cel mai mult! E colindul care ne-întinerește intraductibil! Gândește-te la zgâmboiul neastâmpărat, cu ochi mari, albaștrii din care izvorăsc întregi visele cruciale nevisate! Sunt eu! Te voi colinda în surdină... pregătește pricomigdalele! Piulița clasică, arhaică e hotărâtă să sfarme reveriile neîndeplinite! Îmi dai toate cadourile din lume... sunt ghiftuit cum n-am fost din copilărie! Am brațele încărcate cu bogății, și devin îngrijorat să nu scap vreuna pe jos. Dar tu, prietena mea cea înțeleaptă izbucnești într-un neașteptat afect gingaș și mă îmbrățișezi devastator! Uit de daruri care se împrăștie plutind prin văzduh și mă cuibăresc la tine-n suflet de unde nu vreau să mai ies niciodată. Și tu ca prin farmec ești fericită! Lacrimi de recunoștință, asemeni unor nestemate colorate reflectate în chipuri, s-au așternut peste noi în lumina celestă siderală divină a cerului, și ne șiroiesc pe obraji asemeni cristalelor scânteietoare cu mii de fațete!
Inexplicabil, inimile noastre au ajuns paradoxal de imense și la un moment dat s-au contopit întruna instantaneu, până au încăput toate universurile în ele, conform fenomenului extraordinar de vaporizare. Am admis până la reducere imposibilul!
Experiment reușit.