Maria 2007(Volumul Surorile de Leonard I.Voicu, Montreal, 2017)

Sunt volume pe care le citești cu nesaț, le recitești, ți-au devenit scumpe și nu le pui în dulapul cu cărți pentru altădată, dar le ții lângă tine pe noptiera din dormitor, pe masa de scris, în geantă, ba mai mult, dorești să scrii despre aceste volume, dorești să afle mai multă lume că s-a născut o operă literară demnă de a fi cunoscută și promovată, fiindcă aceste scrieri te-au cucerit și au oferit ceva inedit, ceva de care aveai nevoie și nu știai cum să găsești acel ceva, unde, cum să-l descoperi și să-l păstrezi. Acel ceva deosebit l-am descoperit în volumul Surorile, autor Leonard I.Voicu, scriitor din Montreal, Canada.
De ce m-a cucerit atât de mult cartea? Pentru prima oară am simțit că cineva scrie parcă exact despre mine, despre mama mea, despre baștina mea. Citind Surorile, o văd pe mama tânără și cu sfaturile ei înțelepte la orice pas. Prin acestă carte mă văd pe mine mereu înconjurată de cărți și preocupată de lectură ca Nina, ba cu sufletul Anei, ba cu speranțele, ba cu boroboațele, ba cu tendința de a fi peste tot prima și a învăța mereu lucruri noi ca Maghi, sau încăpățânată ca să obțin ceea ce vreau ca Dora, mezina dintre surori care declară: “Fiind ultima dintre patru fete, întotdeauna mi s-a părut că tot ce este de luat ori de primit nu mai ajunge până la mine. Deci, trebuia să mă asigur că nu sunt uitată ori dată la o parte”. (Dora, pag. 57)


Câți cititori are o carte, atâtea opinii plutesc pe orbita ei. În volumul Surorile, în care am prins focul mistuitor al lecturii de la prima frază, avem patru romane adunate într-o epopeie originală ca idee, măestrită cu filigran ca realizare. Parcurgând paginile cărții și destinul celor patru surori: Ana, Dora, Nina, Maghi, emoția estetică te cuprinde ca un val și, devii dependent de volum, pur și simplu nu poți să lași cartea din mână. Când am întors ultima filă, nu am închis sau am pus cartea pe birou, am deschis-o ca pe o lucrare nouă și am început să o citesc din nou. Știam practic ce emoții mă așteaptă, dar mereu descopeream ceva nou, frapant. Am citit mii de cărți în viața mea. Unele, așa cum volumul Surorile, au rămas pe veci în sufletul meu. Această carte trebuie citită cu inima fiindcă este un cod al înțelepciunii și fericirii dacă știi să culegi spicele pline de roadă ale sentimentelor și acțiunilor eroilor conturați cu măestrie în metaforele romanului. Am citit volumul cu multă pasiune, scriu opinia mea în speranța că experiențele pe care le aduce volumul Surorile vor fi de folos cuiva pe lumea aceasta. Un cuvânt rostit corect de un părinte, un profesor, un coleg poate schimba viața omului spre bine. Volumul Surorile ne aduce pe o tipsie de platină ciorchine de înțelepciune din primul sunet al sufletului autorului care remarcă: “Dacă aș fi știut sau dacă măcar aș fi bănuit puterea gândurilor și importanța de a alege mai bine, povestea vieții mele ar fi fost diferită. Dar așa, după atâta timp mie în nici un caz, dar altora, poate le va fi de folos.” (Ana, pag. 9).
Alex Ştefănescu susține că: “Românii nu trebuie să facă un efort ca să se exprime original şi emoţionant. Ei trebuie să facă un efort ca să se exprime neutru.“ Autorul Leonard I.Voicu este neutru în cartea Surorile și oferă celor patru eroine: Ana, Dora, Nina, Maghi să-și spună propria poveste, propriile sentimente și doleanțe, propria luptă continuă pentru stăpânirea câmpului de influență în familie, în inima părinților, fără a se împăca nici una cu supremația celeilalte. Fiecare eroină are calitățile sale demne de admirat, de apreciat, de acceptat, de reflectat. Viața protagonistelor este redată din interiorul psihologiei feminine, cu accent pe comportare respectuoasă și admirativă față de cineva sau de ceva ecențial din viața eroinelor, dar și lupta dusă cu propriul suflet și destin. “Evlavia este o virtute de femeie pe care numai femeile o pot transmite ”, susține Honoré de Balzac, unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului psihologic.
Leonard Voicu a scris un volum, dar, a configurat în el patru romane. Fiecare capitol din Surorile are arsenalul necesar de operă literară independentă. Omul este un univers. Eroinele din volum confirmă menirea lor pe deplin. Autorul frapează cu ideea, realizarea și promovarea valorilor umane supreme. Valori de care uneori omul este privat din lipsa de experiență; din lipsa de bunătate din jurul său; din lipsa de educație adecvată primită de la părinți, societate, dar și din propria încăpățânare de a nu asculta pe nimeni și a culege mereu cucuie din propriile eșecuri.
Autorul, Leonard Voicu, cu o română literară impecabilă și un bagaj literar elevat, școlit în aulele bucureștene, poliglot fluent în câteva limbi, reușește să scrie fără șovăială în dialectul secular al văilor din Teleorman. Parfumul lingvistic de la Teleorman, nemaipomenit de surprinzător pentru mine, formează cercuri concentrice cu unduiri și pe malul Prutului, în Basarabia. Citesc fiecare cuvânt încrustrat cu măestrie în pânza graiului autentic ce se memorizează ca un ram înflorit primăvara sau un coș de “zaibăr” care pentru mine sunt nestemate de la baștină, valori lingvistice ce întregesc chipul limbii române.

Misiunea literaturii este să nu permită omenirii să se autodistrugă punctează în lucrările sale Albert Camus care susține: “Un roman nu este altceva decât o filozofie pusă în imagini. Și într-un roman bun, întreaga filosofie a trecut în imagini. Dar, odată ce filozofia depășește personajele și acțiunile și, prin urmare, arata ca o etichetă lipită de lucrare, complotul își pierde autenticitatea și romanul viața. Cu toate acestea, o lucrare care trebuie să dureze nu poate renunța la idei profunde. Această fuziune secretă între experiențe și idei, între viață și reflecție asupra sensului vieții, este ceea ce face marele romancier.”
Volumul Surorile surprinde prin marile tablouri care se perindă de pe pagină pe pagină ca niște diapozitive în format 3D. Simți aroma aerului de la țară cu miros de pâine coaptă; de struguri îmbietori de pe coastă; respiri aerul cristalin cântând ca o vioară în dricul gerurilor; auzi trilul păsărilor; vezi dragostea pătimașă, dezamăgirea și speranța de pe chipul oamenilor. În inima mea se adună peisaje pitorești ale satului românesc ce formează o unitate a limbii, a portului, a folclorului, a națiunii.

Volumul Surorile cucerește prin faptul că creează o punte de neuitare a valorilor native și literatura română din Diaspora. Despărțirea de meleagurile dragi crește spectaculos piramida dorului care uneori te îndeamnă să scrii cărți cu inima care rămân ulterior în istorie.
Romanul Surorile oglindește viața de la țară și oportunitățile orașului. Viața orașului este oglindită generos de Radu Aldulescu în romanele sale. Despre sat au scris în operele sale reprezentative George Coșbuc (Baladele: Nunta Zamfirei și Moartea lui Fulger; poemele încadrate într-o reprezentare unitară ce formează un tablou epico-liric al satului românesc); Liviu Rebreanu (romanele: Ion, Rascoala); Mihail Sadoveanu (Baltagul); Marin Preda (Moromeții); Ion Druță (romanele: Frunze de dor, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Întoarcerea țărânei în pământ, Biserica Albă, volumul de schițe și nuvele La noi în sat; nuvelele: Sania, Ultima lună de toamnă, Horodiște; piesele: Păsările tinereții noastre; Casa Mare). În acest copac viguros mai rodește un ram cu romanele din volumul Surorile, autor Leonard I.Voicu scriitor român, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români și moderatorul Cenaclului “Mihai Eminescu” din Montreal, Quebec, Canada.

 

 

Bibliografie

 

1. Leonard I.Voicu Surolrile, Hye Grafix, Saint Laurent, Quebec, Canada
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Dru%C8%9B%C4%83
3. Alex Ştefănescu. Literatura română, ieri şi azi
//http://www.romlit.ro/literatura_romn_ieri_i_azi)
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Honor%C3%A9_de_Balzac
5. https://en.wikiquote.org/wiki/Albert_Camus