Ioan Romeo Rosiianu zambind 180La ce de-a doua ediție a premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, care s-a desfășurat în perioada 3 – 5 martie la Chișinău, ziaristul și scriitorul Ioan Romeo Roșiianu a obținut un nou premiu internațional, ca recunoaștere a talentului și muncii depuse în promovarea valorilor.

În perioada 3 – 5 martie 2019 s-au desfășurat la Chișinău, Republica Moldova lucrările celei de-a doua ediții a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație.
Cu această ocazie, la Gala de decernare a Premiilor UIOC ziaristul și scriitorul băimărean Ioan Romeo Roșiianu a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” la Secțiunea „Poezia Centenarului Marii Uniri”.
Premiul i-a fost acordat „pentru curajul de a edita și lansa poeți români”, într-adevăr un demers sinucigaș într-o vreme în care visul și poezia parcă sunt în ilegalitate.
Vă reamintim faptul că anul trecut, la prima ediție, Ioan Romeo Roșiianu a obținut premiul cel mai mare, Premiul „Centenarul Marii Uniri”, pentru „opera poetică, înalt profesionalism și merite deosebite în promovarea tinerilor scriitori”.


Scriitorul băimărean este președintele Filialei Maramureș a UIOC, iar la festivitatea de decernare a premiilor din acest an nu a putut fi prezent, din cauza unor probleme de sănătate.
Felicitări pentru acest nou premiu internațional și sănătate multă!
PS – se pare că proverbul conform căruia „nu poți fi profet în țara ta” este cât se poate de valabil și în zilele noastre!

  • Chisinau 1
  • Chisinau 2
  • Chisinau diploma
  • Chisinau verso
  • diploma 2018 Chisinau