ecreatorData la care avem speranța că ne vom întâlni cu cât mai mulți dintre domniile voastre este 7 septembrie 2019. Informații cu privind ora și locul vom oferi, cu mărinimia care ne caracterizează ( mai ales când e vorba de informații), în timp util. Ceea ce este sigur, este că nu vom putea deconta cheltuieli de transport și cazare.
Concursul literar va avea două secțiuni, Poezie de dragoste și epigramă.
1. Poezie de dragoste, aici autorii, ulterior participanți, apoi concurenți și în final premianți, vor avea libertatea de a elibera din profunzimea lirică a sufletului auctorial detalii și finețuri care să convingă cititorii că, indiferent de ce va fi nou și interesant prin galaxie, iubirea și poezia vor rămâne la locul lor.
2. Epigramă cu tema „Regret”. Participați și nu veți regreta!

 

Creațiile, inedite și originale, se vor trimite prin email intitulat „Pentru concurs 2019”, la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., ca atașamente separate, fiecare având precizată denumirea secțiunii, semnate și cu datele personale ale autorului (nume, nr. de telefon, adresă). Vă rugăm să inițiați emailul pentru ceea ce trimiteți pentru concurs, dar și pentru votare, dacă se răspunde la un alt email , contribuția dvs poate trece neobservată. Dacă trec 3-4 zile și nu primiți confirmare, înseamnă că e o problemă și vă rog să reveniți. Primitorul va forma un document în care singura posibilitate de identificare va fi un număr curent, desigur tot pe secțiuni, documentul va fi pus la dispoziția celor care participă, pentru jurizare. Jurizarea va consta în notarea cu câte un punct a cinci creații, exceptând pe cele proprii, aceste puncte vor fi la baza premierii. Pentru a nu exista dubii, tabelul cu votarea va fi ulterior publicat, fiecare putând să verifice corectitudinea cu care i s-a luat în calcul votul.
Așteptăm elementele participării domniilor voastre între 1 mai și 15 iunie 2019.
Acele creații care suferă prin lipsă de originalitate sau nu sunt inedite, cele nesemnate sau ale căror autori nu votează, constatate astfel la primire sau cu ocazia jurizării, vor fi eliminate din concurs.
Premiile, mențiunile și alte forme de respect pentru calitatea lucrărilor expediate, se vor materializa în diplome, acestea vor fi expediate prin poștă celor care din diferite motive nu vor putea fi prezenți la festivitatea de premiere.
La secțiunea poezie se vor trimite două creații, iar la secțiunea epigramă vor fi trimise trei. În ambele cazuri vor fi documente Word atașate la mail, se poate participa la una sau la amândouă secțiunile.
La acest concurs poate participa oricine se consideră poet sau epigramist, condiția fiind ca să-și asume riscul de a ocupa o altă poziție în clasamentul final decât cea pe care o speră.
Ne dorim parteneriatul Asociației „Universul Prieteniei” și sperăm să avem parte de colaborarea Primăriei și Consiliului Local Vama, Asociația Literară „Păstorel” Iași, Societății Scriitorilor Bucovineni, Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, revistei „Bucovina literară”, cotidianelor „Crai nou” și „Monitorul de Suceava”, a tuturor oamenilor de cultură care se simt cu sufletul alături de noi.

Organizatori: Cenaclul „Nectarie” Vama - Bucovina
Revista „Surâsul Bucovinei”