O fo tri feciori şi o mărs a cosî în Runc. Şi dacă o mărs a cosî în Runc şi-o dus merind'e pântru tătă săptămâna că o avut iarbă mare. Şi ei o cosât până la ujână ce-o dat a sfinţî soarele. Şi o zâs ei: „Amu hai că ne-om face d'e mâncare tocană cu brânză”.  Apoi s-o înţeles ei ca unu să aducă apă, unu lemn'e, unu să facă foc şi să facă tocana. Şi o zâs că odată o zân'it un vântuc şi Fata Pădurii la ei. Şi o zâs Fata Pădurii cătă ii: Să nu spuneţi c-am trecut p-aici că umblă Omu d'e Mniazănopt'e. D'e tri ai (ani) umblă după mine şî m-a omorî, m-a d'ejd'ina.

 

      Cum o gătat d'e trecut ie, o şî sosât Omu d'e Mniazănopt'e. O zâs: „Nu aţi văzut-o pe Fata Pădurii p-aici?” Api dacă ie o zâs să nu spună, ei o dat din cap că nu. Da el o şî plecat în Cornu Pt'etrii în pădure ş-o şî prins-o ş-o d'ejd'inat-o. O adus-o de-a umăr, cu un pt'icior p-on umăr şi unu pă celălalt. O dus-o acolo la acei tri feciori. Când o văzut bdeţî feciori c-o adus-o ...Omu d'e Mniazănopt'e o zâs: Aduceţi lemne c-om mânca pecie din ie. Un pt'icior l-o ţâpat d'incoa şi celălalt în ceie part'e. Şî o zâs: Aduceţi cât d'e mult'e lemne. Ei s-o dus şi-o adus lemne, unu o adus apă, unu tăt o ţâpat lemn'e pă foc să aibă la ce o frije. Şî s-o-nd'emnat ş-o fujât acasă. Şi n-o mărs una săptămână la fân. O lăsat coasele acolo, fărina, brânza şî ei o fujât acasă că s-o spăriet. N-o mai întors înapoi.

      Pă când o mărs pă la o săptămână, Fata Pădurii o fo tătă mâncată, numa ciont'ile o rămas d'in ie.

 

                                                                                   (De la  Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      Fet'e de-a pădurii o fo la Breb oriund'e. Să zâce că un fecior mere pă o cărare şi l-o furat Zân'ele d'e Pădure. Şî dacă l-o furat, l-o băgat acolo la ele. Tare slab o ajuns. Înt-o zî o auzât pă glas pă oarecine din satu lor. Şî i-o zâs fecioru la omu cela: „Să-i spui mamei să zie cu zgardă d'e ai d'in vârvuri şi să-mi mai aducă brăcinari d'e t'ei”. Da numa pă la amniazăţ să margă că atunci să duc cele tri zân'e.

      Mama lui s-o dus şi i-o dus zgardă d'e ai şi brăcinaru d'e tei. Zânele o fo mai ziind şi i-o tâpat zgarda în grumaz la fecior. Şi brăcinaru  d'e tei i l-o pus pă lângă el. Şi cu atâta l-o putut scot'e. L-o adus mama lui acasă înapoi. Zânele nu o avut put'ere să s-apropt'ie de el pântru brăcinaru d'e t'ei şî pântru aiu d'in vârvuri. Nu să pot apropt'ie de bărbaţi dacă au ai d'in vârvuri că d'e babe nu s-apropt'ie, numa pă lucruri bărbăt'eşt'i.

 

                                                                                  (De la Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      Iară acolo la Fântâna Rece, zâce că o fo doi fraţ care şid'eu la oi. Tăt auzăm pă bătrâni grăind. Zâce că o ven'it Fet'ile Pădurii la ei. Şî o fo musai să aibă d'e lucru cu ele până d'imin'eaţă. S-o spăriet şi ei şî o spus la o femeie bătrână ce-o păţât. O zâs femeia bătrână: Faceţi-vă brăcinari d'e t'ei, luaţ zgardă d'e ai şî voi şî vă culcaţ unu încolo cu capu şi unu în ceie part'e, lângolaltă, şî vă îmbrăţişaţ. Şî pă când o vin'it Fet'ile Pădurii, Milostivele, că aşe le zâce, şî i-o căutat, o dat numa d'e pt'iciore că ii s-o încoleşcat şi nu s-o lăsat d'i cătolaltă. O fo învârt'iţ în cergă. Ele când i-o văzut aşă învârtiţi o zâs: „Amu nu ni-i trebe că n-au capuri!” O dat numa de pt'iciorele lor.  Ei o avut brăcinari d'e t'ei ş-o avut zgardă d'e ai la ei. Şi nu o putut să îi ieie să-i ducă. Ele i-o putut lua d'e-a umăr  că o fo fet'e d'e pădure. Da ele s-o văietat că le-o mâncat capurile.

 

                                                                                  (De la  Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      O fo oricând în deal o şezătore d'e fet'e. Şî tăt o zân'it 12 feciori la ele în şezătore. O fo şezătore acolo sus în D'ialu Babelor. Şî fet'ile o zâs: „Ioi ce feciori ne zin! Feciori străini ne zin.” Da orice babă o zâs: Scăpaţ fusu una pă gios şi cătaţ cu ce-s încălţaţi.” Că d'emult o fo on opaiţ şi cu opaiţul o cătat pă gios. O fată o zâs: „Îs încălţaţi cu cizme”. Şî femeia o zâs: „Da, în cătaţ voi cu ce cizme.” Ei o avut pt'iciore d'e cai, potcove.  Femeia o zâs: Vai d'e min'e şi d'e min'e, aceia atâta or sta acolo cu voi până pă tăt'e huc v-or mânca şî v-or omorî”.

      Apoi o dus fet'ile ai d'in vârvuri şi tămâie ş-o făcut p-acolo.  Feciorii o răcn'it ş-o strâgat ş-apoi o fujât de-acolo. Nu o mai mărs altu acolo. Şi nicio fată nu o mai mărs în şezătorea ceie altu.

                                                                                 (De la Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      D'emult, pe timpurile d'e d'emult, bărbaţî purtau zgardă cu ai d'in vârvuri la ei. Şi dacă o mărs la colibă, la oi, i-ai pus zgardă d'e ai d'in vâruri şî cruce d'e t'ei pă care o ţân'e în jăb. Că d'e-acela nu să pot'e apropt'ie.

 

                                                                                    (De la Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      Când avei copt'il mnic şi când ieşăi din casă, ne-o învăţat părinţî, pun'ei o săcere peste leagăn ori un t'eaptăn ori  îi pun'ei ai d'in vârvuri în legănuţ. Îi punei 9 grăunciore d'in ai d'in vârvuri înt-o batistă. Numa pântru băieţi, că pă fet'e nu le-o dus n'ime.

 

                                                                                  (De la Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      Zân'ele sau Fet'ile d'e Pădure înşt'imbau şî copt'iii. Ele zin'eu ca on vânt, nu le-ai văzut, numa ţî l-o-nşt'imbat, îţi dăd'eu un n'imuric. Da dacă o avut ai d'in vârvuri, apoi n-o zân'it după ei, n-o avut put'ere să vie, s-o t'emut.

 

                                                                                    (De la Nemeş Ileana, 83 ani, Văleni, 2008)

 

      S-o întâlnit on om cu o femeie şî pă când o prins-o d'e spat'e, o văzut că are scobă în spat'e şi apoi o ştiut că-i Fata Pădurii.

 

                                                                             (De la Bontoş Parasca, 86 de ani, Plopiş, 2009)

 

      Fata Pădurii o fo aşă ca orice femeie, numa că o fo Fata Pădurii. Aşă o fo îmbrăcată ca şi femeile. Umbla mai pân păduri şi pă drumuri.

      D'e Omu Nopţî zâce că trebe să t'e t'emi că acela t'e-a omorî.

 

                                                                                  (De la Bontoş Parasca, 86 ani, Plopiş, 2009)