Nicolae Scheianu
Anul când am băut cu Stalin
(Din volumul Pietre din Potop, Ed. ,,Vinea”, Bucureşti, 2010)
în goana calului
vorba poetului rus
aş vrea eu să străbat
patria răpită.
Să trec peste podul cu ceasul bătrân
şi să pot spune ca Franţ
Salve parva nepos romuli
precum că te slăvesc mică nepoată
a Romei
dar noi de pe gard ne holbăm
la bucile Moscovei
şi ne regăsim în fotografii de familie
între uliţa Puskina şi Marksa
toate astea te scârbesc
Petro primo şi Catharina secundo
eu privesc cum Prutul curge
şi la cotituri se perde
Lucian Perţa
Anul când am băut cu Stalin
În goana ideii de conservare
a ideii de creaţie populară,
într-o seară,
am ajuns la Novăţ.
Am trecut peste pod,
ocolind groapa lui Dobra,
şi pe nepoata pădurarului,
care ştia şi latina
şi mi-a propus să învăţ
cu ea, câteva cuvinte moarte.
Eu am dat vina
pe lipsa de fonduri
şi, cuminte, m-am aciuit printre poeţi.
Ţin minte că unul mi-a spus că e Stalin
şi eu l-am crezut,
fiindcă nici eu nu mă simţeam
prea bine!