bostanCamera ta

camera ta e obscură
şi lampadarul din colţ
de mult a murit
durere se naşte
din zgomotul
ce-l fac peştii-n acvariu
şi mirosul florilor
e parcă de mort
în camera ta e tăcere
şi moartea domneşte deplin
în camera ta
e numai paloare
e numai venin.



Paralelism accentuat

între mâinile mele şi mâinile ei
se afla iubirea
între buzele mele şi buzele ei
se afla sărutul
iar noi
îl amanetam
prin reciprocitate
unul
celuilat
între ochii mei şi ai ei
se afla speranţa
iar noi
o prindeam
făcând genele lasou
între trupurile noastre
se afla iubirea
iar noi
o frământam
cu mâinile…cu buzele…cu ochii…
cu genele…cu trupurile…

 

Urmărire

călca pe urmele ei
precum un agent sub acoperire
în misiune
îi urmărea zvâcnetul sânilor
dornici de mângâieri nocturne
până când mireasma lor
îi fremăta epiderma
trupul ei deveni
obsesia retinei
redimensioându-l
în bărbăţia dorinţelor
călca pe urmele ei
tăvălindu-se prin ispite
cu teama dispariţiei
către alte braţe
călca pe urmele mirosului
ca umbra felină a altcuiva
nituit în angrenajul fricii.

 

Universal valabil

tu nu mai poţi
eu nu mai vreau
ne diluăm iubirea
în ceaţa crâşmelor de mahala
convenţional ne salutăm
gândind cu totul altceva
eu nu mai vreau
tu nu mai poţi
ne terfelim iubirea
în plen de tribunale
asistaţi
de guri cascade
de netoţi
tu nu mai ai răbdare
eu nu te mai râvnesc
mototolim eternul
te iubesc.

 

umbrelă ruptă

 

când viu în moarte
când mort în viaţă
urât
frumos
şi tandru
dar şi acru
mă deformez
pe gâfâitele denivelări
ale colinei extrasistolate
numită fără de prenume
viaţă-n moarte
şi depravat
şi-onest
şi onorat de bârfe
gomos
nepretenţios
curat
imund
angelic
malefic
brăzdat de râpe
nevizionar
profetic
fardat cu nesulemeneli
mă desenez diform
beteag
nevătămat ca o umbrelă ruptă
exuberant
flegmatic
umil neorator
cu-asurzitoare dialoguri surde
crâncen
milos
şi graţios în gârbovire
duplicitar şi inundat de maniere frustre
ciuntit şi inestetic
de farmec frânt
precum furtuna
îi dă aspect grotesc umbrelei rupte
spurcat la vorbă
cu lexicul configurat din alge mute
spahiu fără de cal
şi troglodit zbanghiu
vehiculez prin moarte viu
spectaculos
ridicol şi bucuros împleticit între regrete
strălucitor până la mat
plângând fatidic
nefericit când am descoperit
soluţia corectă
ciufut
astenic
zâmbitor
mă flenduresc fudul în adunări
când proştii sunt deştepţi ca doamna noapte
şi se anchilozează viaţa-n moarte.

veştmântul judecăţii de apoi

s-a dichisit văpaia
cu fuste largi de gheaţă
iar ziua îşi replănuieşte luminarea
strecurându-şi trupul
în veştmântul beznei hoaţă
mondene flori de toamnă
îşi scutură tristeţea
în peisajul brumărit
precum măria sa minciuna
se-ncolăceşte pe adevărul travestit
mor stelele de boala
fugii printre galaxii
precum se-avântă-n dans sfârşelnic
cărăbuşii exaltaţi de lira lui Orfeu
din dragoste pentru lumină
dând aripii eternitatea morţii drept trofeu
şi domnul frig ieşit la promenadă
rigid
apatic şi greoi
dă ordine de luptă
ca într-un veritabil şi cumplit război
mobilizate-n mare grabă
se-aştern zăpezile
cu grija albului peste gunoi
e vremea minţii înturnate
din exil
şi sus la judecata de apoi
vorbesc în limbi nedesluşite
păcatele ce îşi făcură cuib în noi.

Interioare
dragii mei...
dăruiţi-mi stânca lui Sisif
înjugaţi-mă la carul caznelor
dar...
scutiţi-mă de aprecieri subiective...
de rime hiperbolizate
de mincinoase
şi dulci rostogolite ploconeli...
că...sunt...
dar nu ce vreţi...
ci sunt
nesuntic cioc de vultur
şi neînţelegând geometria aripii
urlaţi în interioarele voastre peşterite
în sus pe stalactite criminale
în jos pe stalagmite mortuare
şi năpădiţi de neuroni amnezici
şi-nvolburaţi de ură
plonjaţi înveninaţi în denigrare
sfidând deliberat legenda lui Icar
şi peroraţi emfatici...
că sunt...
poltron
afemeiat
gligan
că sunt un trădător
că sunt nevindecabilul ratat
că sunt oportunist
şi făcător de-ntortocheate intrigi
ce-nalţă-n rang nemeritat
că sunt înveninat de drum înalt
un profitor
un mercenar al lui Satan nesăturat
lăsaţi-mă...
că astfel de portrete am mai vizualizat
şi fost-am de nemernici cu ele gratulat...
că vreau să cresc ca deal
că vreau să curg ca râu...
mânca-mi-aş vorba de diliu
ca capra neagră vreau să fiu
ca cocoşat de datorii
să identific adâncimi năucitoare...
şi...transferat din lac în puţ
să mă întindeţi la uscat
pe sârma vieţii
ca pe o cârpă de călcat...
zvântat ulterior ideologic
să-mi dăltuiţi manifestarea
şi-apoi cu ură proletară
să mă-ndesaţi în gâtul sticlei
cu forme de fecioară
şi torturat în introduceri
să simt plăcerea dopului ucis de smoală...
lăsaţi-mă să fiu Napoleon la Austerlitz
şi ducele de Wellington la Waterloo...
şi travestit în vânzător de vise
să-mi smulg din barbă fir de iarbă supt de rouă
apoi...să muşc cu colţii mei de lup bătrân
din lună...
din luna văduvă
din luna răvăşită şi nebună
lăsaţi-mă să mă şcolesc veleitar
şi mincinos parlamentar
să rup cu dinţii cariaţi de ştiucă ştirbă
din carnea albă-alunecoasă de ţipar...
daţi-mi statut de bişniţar
de intrigant
de cocalar
de fără de nimic şi de golan plenar
plângând în hohote printre ruine
precum eternul hoţ al tristelor destine
înnobilaţi-mă cu diplome de hahaleră
de activist tembel cu păpădie impozantă sus...
la butonieră şi daţi-mi premiu’ întâi
de prostul zilei cu miros nocturn
de mâncător de torsuri
de primul troglodit nebun
confecţionaţi-mă ciocan turbat
să bat în fiece palat
măcar un cui al suferinţei
în viaţa asta exacerbată-n parşivism
şi desenată prea alambicat
lăsaţi-mă să mă curbez în seceră
simbol al foamei şi al lumii amărâte de la sat
ostilă, revendicativă, revoluţionară
şi vajnică îmbujorată curvă torţionară
de bob de grâu şi de secară...
şi migăliţi-le pe toate astea apăsat
să creadă gloata că totul e veridic şi nicidecum falsificat...
scuipaţi...huliţi...
întoarceţi lumea de la ţâţă...
cu cracii-n sus
sau cum doriţi...
şi cultivaţi-vă deasupra
la mansarda denumită cap
plăceri de-ncarcerat deliberat
să întreţineţi o grandioasă nebunie
să faceţi toate astea
oare...
nu-i păcat?
ştiu...
sunt personajul cel inconfortabil
şi rebut de neîntrebuinţat
sunt un idealist utopic
şi nebun
dar...
fiţi mai domoli
în crăcănata voastră judecată
lăsaţi-mă să fiu
mai bun...

 

Trăieşte

tu
dăruit cu sănătatea răsuflării
la care morţii nu fac rând
trăieşte-te în toată carnea ta
nu te lăsa minţit
de lacrima de popă
că domolit necazul nu-i
în faţa hăului
ce-şi joacă hora-n moarte
când devenite bumerang
cuvintele-ţi vor fi întoarse
fă-ţi scut din aşteptare
şi nu mai da crezare
regretelor acrite
cu miere unse
să nu crezi niciodată
în mimata milă
nici chiar în cea a celui ce se dă smerit
căci are chip de schingiuită
această deghizată milă
iar...
dacă-ţi va veni de ducă
şi după dâra păsării
în zbor
te vei lua
itinerarul tău
va fi apocaliptic...
tu
dăruit cu sănătatea răsuflării
urmează calea roşului din sânge
trăieşte-te în toată carnea ta.

Înhămat

 

foaie verde de gorun
te-am iubit ca un nebun
de-arătoasă ce erai
şi cu tot ce nu aveai.

cea nepresărată ură din întreaga ta făptură
mintea-ţi cea nenăpădită de invidia smintită
ţaţa bârfă sugrumată din vorbirea-ţi rafinată
şi mândria spintecată din privirea-ţi minunată.

ţi-am iubit sprâncenele
pântecul şi semnele
gleznele şi genele
buzele şi venele.

 

ţi-am iubit trupul menit pentru dragoste şi mit
râsul larg şi-ncolăcit
coapsa-ţi pasăre măiastră
pieptul cu mişcări de astră.

foaie verde de stejar
te-am iubit ca un birjar
înhămat la suferinţă
suduind de neputinţă.

tu venind şi eu râzând
tu plecând şi eu plângând
tu tăcută şi zburată
eu cu mintea-nvolburată.

foaie verde de arin
te-am iubit ca un copil
sorbindu-ţi din sân divin
când iubire când venin.

foaia mea de verde noapte
dă-mi lumină-n altă parte
în războaie ghemuite cu retrageri negândite
şi iubiri rostogolite.

 

 

Litera

 

gerul prindea în oase
înşurubându-se dictatorial
în perimetrul fiinţei
precum peniţa s-ar înfige
în muşchiul literei
generând trupul poeziei
şi literele...
cu propria lor meteorologie
când...
zăpuşite de idei cuptorite
şi mustind de esenţa culorii
când...
coapte tomnatic
şi mirosind a razachie
când...
capriciose şi ţurţurite
peste primăvara devenirii
când...
reconfigurate în vigoarea ierbii
litere...
când...
ferecate în veranda gurii
de zidul angoasei
când...
slobode
precum armăsarii
tărâmurilor bezmetice
când...
rănite
în căutarea bastonului de mareşal
precum grenadierii lui Napoleon
la Berezina...
gerul muşca din oase
ca un leopard
din carnea graţioasei gazele
iar mintea-mi dospea
litere...

 

Litanie

 

Doamne!
sunt doldora de păcate
şi...vai
nici nu stăpânesc tehnica
revendicărilor
dar...
smerit
te rog...
lasă-mă aşa cum sunt
întreg la minte şi la trup
cu ale mele îndoilei
şi cugetări necugetate
lasă-mă
să văd
să merg
să mă despice dorinţele
să cânt
să mă rostogolească destinul capricios
al facerii mele
să îngenunchez
când o apune luna
şi să o cer de nevastă
apoi
să-mi fac mintea ghem
şi să o dau de-a rostogolul
să scânteiez
în focul autenticităţii
cât o fi
şi cât îmi vei îngădui
lasă-mă
să greşesc
să râd
să miros iasomia
să curbez neşansa
să-mi şterg sudoarea
de pe cutele frunţii neînţelepte
să jelesc şi să-mi fie frig
să devin aşa cum aş fi vrut
a fi
lasă-mă
să-mi aflu urmaşii împliniţi
lasă-mă
să mă joc cu soarele
în cât mai multe dimineţi
cu două răsărituri
să scriu despre dragoste
să proslăvesc trupul iubitei
şi să-i şoptesc la ureche
banalul superb...
te iubesc!
lasă-mă
să fiu...
să mă bucur de litere
de vin
de vânt şi de ploaie
de muşcatul plăcerii
de verticalitatea copacului
de fragilitatea trandafirului
sub aripa brumei
lasă-mă
să asist la
cumsecădenia şi dalacul
lumii
te rog
Doamne!
păstrează-mă sănătos
până în ultima clipă
a respirării...
şi...
după un timp cu de toate
într-un moment de răgaz
când îţi voi dedica un poem
să mă cotropeşti în somn
apoi...
să ne regăsim
acasă la Dumneata
şi să grăim
în pridvor
cât vei fi dispus
despre neştiinţa copiilor tăi
de a-şi gestiona
marea avere...
VIAŢA!

 


La început

la început
se iubeau pe unde apucau
luau totul ca firesc
soarele ca plăsmuitor de lumină
luna ca alb paradox al nopţii
iubirea ca iubire
apoi...
se deşteptară
şi începură
a se afunda în definiţii...
pe Ea
o căutau durerile de şale
facturile
grijile casnice şi parastasele
în vreme
ce pe El
îl invadau hormonii
şi...
în arhitectura aceasta
iubirea se şubrezea
căpătând fizionomia
unei verze murate
Ea
cotor aţos
El
vitaminizat ca o frunză...
si când iubirea
se frânse
scoase capul
la rampă
perfidul divorţ
meşter în partaje
şi... iubirea
depuse armele demnă
ridicând steagul alb al capitulării.

 

Călătorie...

 

cu luna-n băţ
şi soarele pe umăr
hălăduiesc prin viaţă
dau foc la rele
apoi cinez la masa tinereţii
cu un mănunchi de stele
dau vorbelor parfum
de pe-nălţimile plăcerii
şi iau peste picior
seriozităţile tembele
înot în ape-nvolburate
fac râs de-naltul val
şi calc pe piept
pe doamna moarte
trag răul
fără remuşcări pe roată
şi-arunc precum îmbrăcămintea
foilor de ceapă
nimicul ce-ar dori
să îmi pătrundă-n ceafă
accept să fiu şi-nvingător
şi-nvins
în lumea asta hămesită
de glorie
de bani
şi de războaie
şi-ntr-un final
aglomerat şi ostenit
renunţ la tot ce este fast
şi mă lipsesc deliberat
de toate
călătorind prin carul mare
dezbrăcat de fals.

 

 

Amestec

 

stăteam lângă tine
şi-ţi sărutam întregul
ce mirosea
a soare şi a praf de puşcă
stăteam lângă tine
tulburat de pântecul tău
mirosind a facere
sagrada família
îşi înclina cele optsprezece turnuri
în faţa ochilor tăi
cu miros de iarbă
stăteam lângă tine
şi mă jucam cu mâna
prin pădurea părului tău
cu miros de ploaie
apoi...
ne-am amestecat...
mirosind a tu şi eu
a praf de puşcă şi a soare...

 

 

Cioburi

luând de creştet dimineaţa
dădu cu ziua de pământ
şi-nsângerata zi
în poala nopţii strânsă
se renăscu din cioburi
în câmpia frunţii.

Timp

timpul răscopt
scâncea de pe cupola lumii
urâtul se prostitua
în concursuri de frumuseţe
pacea tresărea în somnu-i războinic
dreptatea era în comă
şi omenirea se încălzea
la focul de armă...
în vremea aceasta
ochiul dracului
dicta mondializarea nefericirii.

 

Restricţie

Julieta sufletului meu
mi-a năpârlit părul de leu
şi strigătul de rege
l-am uitat
şi roşul
cel de patima iubirii
demult s-a estompat
trecut-a vremea
când din iubire
mă luam de piept cu Dumnezeu
când munţii îi mutam din loc
şi hăţuiam furtunile în joc...
murit-au zilele de foc
când tânăr
năpădit de eros
nu ştiam ce-nseamnă post
muşcând cu poftă şi nesaţ
din trupul tău
angelic de frumos
dar...azi
întors de pe cărări pavate cu tristeţi
blazat...
suspend în părul tău decolorat
un trandafir furat.