Porni Luceafăr...

Porni Luceafăr printre file de poveste
Să își cânte în slove reci nemurirea,
La fereastră coborî degrabă să conteste,
Cu murmur de lut, neconsolat, iubirea.

Plămădit-ai, Emine, din ram de lună un tei,
Ce din frageda visare te cheamă aievea
Să îl mai alini, cu degetele - condei,
Atât de crud rămâne în zori tăcerea.

Străin de nuferi, lacul se pitește,
Dincolo de trestii, de luntre, de vânt.
Răsuflă zbuciumat și se amăgește,
Conjugând poeme la verb trecut.

Codrul pe tâmple - flori se leagănă,
Toate-s albastre, și plăpânde toate.
Scântei de luminiș aleanul piaptănă,
Pe dat’ îngână ale cugetului șoapte.

Unde ești, tu, vers mieros,
Alergi flămând copilăria?
Pe lângă plopii fără soț
Blând te colindă veșnicia...

Deșertul dintr-o lacrimă

Lacrima - frânghie pe puntea obrazului,
Din hățișul tristeții îi cere răgazului
Căldură aninată ca o sudură,
Să înoate vânjos pân’ la geamandură.

Deșertul de veacuri setos s-a pomenit,
La angoasa apei natura a consimțit.
Gene i-au turnat sare zeflemitor,
Și-au prefăcut-o în pojghiță de dor.

Clepsidra se sparge, nisip o usucă,
Plâns dizolvă de sub pleoapa năucă.
Împrăștie în vid a omului ispășire,
Semnează o sentință de perpetuă iubire.