predaPe vremea când marea nu își cunoștea încă valurile, Tatăl Ocean se plângea de monotonia adâncurilor. Cu toate că animalele acvatice înotau exaltate toată ziua, acestuia îi lipseau cu desăvârșire prietenii care să-l asculte. Când tristețea deveni puternică, Oceanul se hotărî să se îngrămădească într-o sticlă și să meargă în Bazarul cu Decizii, despre care auzise din cărți pe când era doar un lac.
În acel loc, oamenii schimbau sentimente, trăiri, emoții. Cei agitați primeau liniște, iar cei liniștiți dobândeau vigoare.
„Eu de ce să nu îmi dau o șansă?” își spuse, legând o fundă roșie de dop, în timp ce se străduia să meargă prin nisip și să nu zdruncine sticla prea tare.
Ajuns în inima târgului, Tatăl Ocean se plimba fără țintă, ca un explorator fără hartă. Se opri la diverse tarabe cu Bunătate, Cinste, Furie, Lene, Hărnicie, Generozitate, Minciună, Adevăr, dar nu găsi ceea ce îi folosește.
Oftă prelung și se pregăti să se întoarcă acasă. Visul lui se evaporase timpuriu.
- Am scoici muzicale de dăruit, am scoici muzicale de dăruit! o voce stridentă împânzi piațeta. Veniți să le studiați!
Mirat, Oceanul făcu doi pași înapoi. „Oare salvarea mea stă în scoici? Este posibil?” se întrebă.


- Dacă tu ai încredere, cu siguranță! îi răspunse doamna, citindu-i parcă gândurile.
- Nu o asculta! Este Furtună! Habar nu ai ce pune la cale! strigă bărbatul de la standul în dreptul căruia scria „Minciună”. De aceea, Tatăl Ocean zâmbi și îl ignoră.
- Chiar ești Furtună? Și ce te aduce pe aici?
- Da, sunt! zise mândră. Și nevoia m-a adus aici.
O privi incert.
- Știu, nu pare că Furtuna ar avea vreo cumpănă din moment ce își petrece timpul vâjâind printre copaci, flori și trestii. Uneori, aș vrea să mă eliberez de zumzetul continuu din urechi. Să fiu singură.
- Te înțeleg! Eu mi-aș dori companie. Sunt un Ocean în care se perindă fel de fel de viețuitoare, dar când vine seara, ele adorm și nu am cui să îi vorbesc. Mă simt atât de singur...
- Nu mi-aș fi închipuit că poți fi solitar printre atâtea picături de apă. Iată! Îți dau scoicile muzicale pe o firimitură din singurătatea ta. Te învoiești?
- Desigur!
Scoicile alunecară în Ocean, stropind sticla de pe care Furtuna își căptuși singurătatea râvnită.
- Mulțumesc! își rostiră unul altuia cu gratitudine.
-„Bazarul cu Decizii” a fost întotdeauna liber. Oamenii vin aici și decid ce și cum vor să fie: Buni, Cinstiți, Furioși, Leneși, Harnici, Generoși, Mincinoși, Sinceri. Nimeni nu are dreptul de a-i constrânge. Sunt stăpâni pe propriile convingeri, îi explică Furtuna, uitându-se în zare.
- Și dacă greșesc?
- Dacă?! Normal că greșesc. Toți greșim și ne căznim să reparăm. Alergăm buimaci de la o tarabă la alta, căutând soluții. Asta este frumusețea. Învățăm și creștem, creștem și învățăm. Cântărim decizii și descoperim cât răscumpărăm de pe urma lor.
Oceanul încuviință. O sticluță îl purtase spre îndeplinirea dorinței. Cine și-ar fi închipuit că o Furtună, de care apa se teme cel mai mult, îl va consola? Viața scoate din buzunar nenumărate surprize...