ganeaMatei, desi nu a implinit inca sase ani, are acea intelepciune a unui om matur.
Acum sta in sufragerie, cu cartea lui preferata pe genunchi si isi priveste bunicul care schiteaza in caietul lui de schite, un portret...
Cartea "Micul print" e deschisa la pagina unde sarpele boa digera un elefant, iar Micul print e singurul care si-a dat seama ce semnifica desenul, toti cei mari vazand in acel desen o palarie.
La fel ca Micul print, Matei ii gaseste uneori plictisitori pe cei mari.
- Bunicule, ma framanta ceva, spuse baietelul, apoi facu o pauza pentru a-si da seama daca batranul il asculta. In cele din urma continua:
- Stelele care cad, unde se duc? Ele se pierd in Necuprinsul infinit?
-Hmm, de ce ma intrebi asta, Matei ?
-Pentru ca vreau sa stiu unde ar putea fi steaua Micului print...si mai am un motiv...
-Dar nu toate stelele cad, raspunse batranul cu ochii pe schita din caiet...iar cele care cad, nu pier, ele doar se muta undeva, departe, pe un alt cer...Candva, vom avea si noi steaua noastra...cand vom pleca in Marea Calatorie...
-Va fi dureroasa calatoria asta, bunicule?


-Nu, asa cum am venit si am poposit aici, pe pamant, tot asa vom pleca, pe nesimtite, fara sa stim cu adevarat cand incepe Calatoria.
-Dar nu am putea sa locuim macar doi pe aceeasi stea?
-Nu cred ca e posibil...insa ne vom trimite semnale luminoase si ne vom regasi! Vom alege culoarea numai de noi stiuta si cand o vom aprinde, o sa stim unde se afla celalalt...
-Pot sa vad ce desenezi?
-Da...
Baietelul privi peste umarul batranului, in caiet, iar ochii lui senini pana atunci, s-au intunecat putin...
-E mama...inca mi-o mai amintesc...Stii ce regret, bunicule? Ca nu am apucat sa stabilesc cu mama culoarea noastra...
-Culoarea voastra, Matei, e culoarea iubirii, ea nu se vede, se simte, cu inima se simte...Din steaua ei ne vegheaza chiar si acum, simt cum zambeste cand te vede! E fericita ca ai crescut si ca pui intrebari la fel cum ea punea cand era ca tine.
Matei se indrepta spre fereastra de unde putea sa vada un petic din cerul noptii. Cu dragoste, cauta culoarea din inima lui care-l va duce la steaua mamei. Din cer, o steluta clipi, ca o parere de zambet cald, iar Matei ii primi zambetul in sufletul lui curat de copil.
-Ai dreptate, bunicule...stelele nu pier, se muta doar pe un alt cer...