N-am avut inspiraţia să-mi notez „povestea” asta interesantă a descoperirii Sibiului de către Constantin Noica. După apariţia „Jurnalului de la Păltiniş”, l-am îndemnat pe finul lui, Relu Cioran, să scrie despre relaţia filozofului cu oraşul nostru, pentru că „la început a fost Sibiul şi pe urmă Păltinişul”. Întrebarea „Ce importanţă mai are asta?” m-a descumpănit şi n-am ştiut să răspund, iar memoriile lui Aurel Cioran, cel mai apropiat prieten al lui Noica, n-au mai fost scrise. Acum regret enorm pentru că aceste memorii ar fi adus date de tot interesul ce depăşeau sfera „localismului” şi a anecdoticului.                              

Pe la sfârşitul anilor `70 Constantin Noica mărturisea că a “descoperit frumuseţea Sibiului într-o primavera urâtă” şi a povestit că în primavera anului 1940 a fost la Sibiu la o şezătoare literară.

Nu-şi mai amintea cu exactitate,  dar credea că a m-ai fost  „până atunci doar în treacăt, o dată prin  `35”.      

 Admiraţia filozofului pentru Sibiu este, desigur, un lucru cunoscut, dar ea a apărut  din acea „primăvară urâtă” din 1940. Despre şezătoarea literară de atunci, Noica îşi mai amintea cu plăcere şi după mai bine de patru decenii. L-am mai auzit amintind despre ea înaintea unei conferinţe despre vârsta a treia pe care a ţinut-o la Casa Albastră şi la o ediţie a „Colocviilor de critică literară ale revistei  Transilvania”, organizată de Mircea Tomuş şi Mircea Braga, prin 1985-86.               

La „şezătoarea” de la Sibiu s-a mers cu trenul şi Noica, împreună cu soţia ( englezoaica Wendy Muston ), s-a alăturat din gara de la Sinaia grupului de literaţi bucureşteni, unii foarte cunoscuţi la vremea aceea, Ladmiss Andreescu, Virgil Carianopol, C. Fântânaru, Radu Gyr, Teodor Al Munteanu, Nichita Tomescu, Ion Ţolescu Vădeni, Mai erau programaţi, dar n-au putut să meargă, Ştefan Baciu şi Emil Botta. Din partea scriitorilor sibieni au participat Paul Constant care avea deja notorietate, a fost premiat de Academia Română, era de un farmec aparte şi de care Noica îşi amintea cu drag, Ionel Neamtzu (autor al romanului „Oraşul nordic” al cărui personaj principal îl are ca prototip pe Emil Cioran), N. Regman, Mircea Alexiu şi George Popa, „subtilul poet de la revista Lanuri  din Mediaş”. Au fost prezente şi oficialităţile oraşului, primarul Sever Popa a spus „cuvinte calde de primire pentru cari toţi scriitorii bucureşteni îi mulţunesc din suflet”. Profesorul Silviu Cosma, preşedintele Asociaţiei Profesorilor Secundari, din partea Asociaţiei Astra „a rostit de asemenea frumoase cuvinte de bun venit”.                    

Despre această şezătoare literară presa locală a făcut numeroase menţiuni. O adevărată cronică a acestui eveniment, semnată de Traian Lalescu şi Nichita Tomescu, cu titlul „Şi ninge şi plouă – reportj cu înzăpeziri, poeţi şi guturai”, ocupă o pagină întreagă în revista Universul literar nr.15 din 6 aprilie 1940. În această cronică este menţionat succesul pe care l-a avut Constantin Noica la şezătoarea de la Sibiu. „Domnul C. Noica, gânditor de elită şi minunat vorbitor, a cucerit sala vorbind despre misiunea poetului tânăr. Conferenţiarul a reuşit să-l câştige pe auditor, să-i vorbească deschis – de la om la om, după propria sa expresie – cucerind lungi aplauze.” 

„Cronicarii” evenimentului au consemnat primul succes, dintr-un şir întreg de succese, pe care l-a avut Noica la Sibiu ca „minunat vorbitor”. Cu ocazia acestei şezători, Noica a avut timp să descopere frumuseţea locului şi a oamenilor, chiar dacă, în zilele acelea de început de aprilie, intemperiile timpului l-ar fi putut să-l împiedice şi el n-a uitat acest prim contact cu Sibiul.    Când se pregătea să vorbească despre „vârsta a treia” şi era aşteptat cu nerăbdare de o „sală plină”, ca în primăvara lui 1940, şi-a amintit că a vorbit prima dată sibienilor despre omul tânăr şi a glumit spunând că se teme că „va vorbi la Sibiu, pentru ulima dată, despre omul bătrân”. Conferinţa de la Casa Albastră a fost publicată de revista Transilvania, dar prima conferinţă de la Sibiu despre misiunea poetului tânăr, din păcate nu a fost publicată. Credem însă că a fost rostită având ca text de bază eseul „Cultura şi omul tânăr”, publicată în acelaşi număr al revistei Universul literar în care apărea şi consemnarea despre şezătoarea de la Sibiu, prilej al descoperirii acestui oraş de către gânditorul de elită.