sedinta CJ2 180 bÎn perioada 7 – 11 decembrie 2018, Asociația Social-Cultural-Creștină eCreator și Consiliul Județean Maramureș organizează manifestarea „Maramureșul și unirea minorităților”. Acordul de cooperare încheiat între instituția județeană și eCreator a fost aprobat de aleșii județeni în ședința ordinară din 27 noiembrie 2018, condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a subliniat buna colaborare între cele două instituții, de-a lungul timpului.
Acțiunea culturală, care este finanțată cu suma de 25.000 de lei de către CJ Maramureș se va realiza în 18 localități din județ cu populație de etnie maghiară, ucraineană, huțulă, ruteană sau rusă, respectiv în localitățile Baia Mare, Coltău, Baia Sprie, Ocna Șugatag, Sighetu Marmației, Ulmeni, Seini, Crăciunești, Repedea, Poienile de sub Munte, Câmpulung la Tisa,Teceu Mic, Berchez, Dămăcușeni, Bistra, Rona de Sus, Valea Vișeului și Crasna Vișeului.
”În cadrul acestui eveniment vor fi organizate întâlniri culturale cu personalități marcante din țară, conducători de reviste literare împreună cu scriitori aparținând minorităților, care sub auspiciile Marii Uniri, să dea ca exemplu aportul acestor minorități la înfăptuirea dezideratului de secole al poporului român, prin sublinierea valorilor culturale, de cult sau artistice ale acestor minorități.


În acest sens sunt prevăzute acțiuni la Biblioteca Județeană Petre Dulfu, la Teatrul Ararat, lansări de carte, de antologii culturale, prezentarea revistelor eCreator și Freamăt a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Maramureș și a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație. Tot în această perioadă vor fi vizitate obiective culturale și de cult ale minorităților maghiară, ucraineană, ruteană și huțulă din Maramureș, iar în mai multe localități vor fi prezentate spectacole de dansuri, muzică și poezie. Până acum au fost invitate personal și au confirmat prezența următoarele cadre universitare, cercetători științifici și scriitori: Doina Pană, Vergil Pană, Mihai Suciu, Ilie Gherheș, Maria Nagy, Nicolae Iuga, Daniel Luca, Mariana David, Ion Toma Ionescu, Firița Carp, Florin Dochia, Mihaela Huțanu, Adela Conciu, Clara Protea, Adrian Suciu, Anca Iulia Beidac, George G. Asztalos, Nicolae Valareanu Sârbu, Geta Stan, Liviu Nanu, Daniela Guzu, Ștefan Susai, Ecaterina Kiss, Nadia Urian, Daniela Mărginean, Vasile Muste, Virginia Paraschiv, Cristian Gabriel Moraru, Mihai Ganea, Coca Carmen și Carmen Elena”, a arătat președintele Asociației Social-Cultural-Creștine eCreator și director al revistei de cultură, Ioar Romeo Roșiianu.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat, în cadrul ședinței pe care a condus-o, că este o continuare a proiectului aprobat deja în cadrul unei întâlniri anterioare a plenului. ”A fost un proiect de succes, iar la ultima întâlnire au existat voci care au vorbit despre o adaptare a evenimentului și la alte locații, ceea ce organizatorii au și gândit ulterior. Transmit sincere felicitări atât directorului revistei eCreator, Ioan Romeo Roșiianu, cât și redactorului-șef, Marian Ilea pentru succesul acordului anterior de parteneriat încheiat cu instituția Consiului Județean și le doresc mult succes în această nouă acțiune, pentru că este extrem de important, pentru noi, ca Maramureșul să se vadă și în literatura contemporană”, a precizat președintele Gabriel Zetea.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de aleșii județeni prezenți la ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș.