silade1Partea a doua a volumului de versuri Iubirea nu bate la ușă (Editura Brumar, Timișoara, 2016; prima parte a apărut la aceeași editură în anul 2013) confirmă puterea iubirii de a sfărâma orice barieră i-ar sta în cale.
Chiar dacă e ciclică („Din zece ani în zece te cheamă marile iubiri”), de fiecare dată este plină de vigoare, de vitalitate, iubirea însemnând viață [„Și inima tresaltă (…). O altă mare dragoste de viață”] și rodire sufletească („Și din iubire în iubire treci în marea ta rodire”).
Nu se poate vorbi de experiență în ceea ce o privește, ci se învață mereu, învățăcelul schimbându-și rolul cu învățătorul („Mi-ai fost elevă, fii-mi și profesoară, / Învață-mă ce știu pe dinafară!”).
Adevărata iubire nu poate fi cumpărată, nu poate exista egalitate între aceasta, stăpânită de cele mai pure sentimente, capabilă de a atinge veșnicia („aș vrea să fiu veșnicia în care numele tău / poartă numele meu și luminează”) și dragostea pasageră, plătită („Când unii te mai cumpără în rate, / Mie ce-mi vinzi, stimată domnișoară?”).
Ceea ce nu înseamnă că iubirea nu poate fi o monedă de schimb („Sunt ultimul amant care vă cere / Iubire pentru orișice plăcere”). În plus, mai trebuie ținut cont și de faptul că dragostea trece prin… stomac („Cum oare-am rezistat atâția ani, / Când eu voiam iubire iar tu bani?”).


Iubirea schimbă percepția asupra realității, creând o stare de confuzie, de nesiguranță („Te-mbrățișez și văd că ești reală, / Deci tot un vis, cel împlinit, de-aseară!”; „iubirea mea e oare virtuală? / sau lumea ta e ireală?”).
În pofida apariției regretelor, fie ele și târzii („nu trebuia să mă îndrăgostesc de tine o spun ca și cum / aș spune nu trebuia să mă îndrăgostesc de viață”), nu poate fi negată deosebita forță a iubirii, dar nici inegalitatea distribuirii acesteia către părțile implicate („De ce iubirea-mi dă putere mie, / Când ție-ți dă atotputernicie?”).
Dar iubirea nu este , totuși, perenă; ba, din contră, stă sub semnul efemerului. Atât la nivel sufletesc („E timpul tot mai gol fără tine, / Oricât vreau să-l îmbrac cu amintiri”), cât și trupesc [„fiule mi-a mai spus (bunicul – n.n.) femeia se trece mai timpuriu ca bărbatul mi-a spus // dar și bărbăția bărbatului moare parcă mult prea devreme”].
Prilej pentru autor de a face haz de necaz („Un telefon / A întrerupt plăcerea princiară / Iar șarpele s-a șerpuit spre somn // Și, îndoit, în semn de întrebare, / Fără răspuns, nu poate fi trezit, / De-aceea-mi pun protezele dentare, / Pastilele deja le-am înghițit, // Și cu dorința întreită / O să te fac, cu limba, fericită”).
Știința și tehnica se bucură de o continuă dezvoltare, dar fără a se putea suplini întâlnirea față în față a două persoane pentru ca iubirea să ia naștere („chiar dacă m-am îndrăgostit online de tine nu pot să te iubesc / online oricâte imagini aș vedea cu tine oricâte mesaje de dragoste”), să se împlinească, să ajungă la stadiul în care va putea trece dincolo de moarte („Eu îți voi da și-n moarte întâlnire, / Ca să ne revedem în veșnicii”).
E prezentă, însă, uneori, o tendință de a explica textul („După cum vezi, iubirea, și în joacă / Poate mai mult ca regii toți să facă”), iar alteori, abundența repetițiilor dăunează receptării mesajului poetic (poemul 128).
Tema iubirii nu poate lăsa indiferent un poet, oricât de mult ar fi luată în discuție, fie că este vorba de iubirea de Dumnezeu, a satului natal, a orașului ori a ființei iubite; prin urmare, poetul trebuie să își înregistreze propriul mesaj pentru urmași („…când cei ce vin după noi se întreabă // dacă silade a iubit și pe cine sunt sigur că amândoi vom tăcea / și numai sonetul acesta le poate răspunde”).
Nicolae Silade navighează în apele învolburate ale iubirii cu un vas propriu, pe care l-a construit cu migală, cu îndrăzneală și cu încrederea nestrămutată că va ajunge cu bine la liman.