Nimic

Nimic voi mânca.
Nimic voi adormi.
Din nimic mă voi aduna și din nimic voi muri.
Din nimic am fi trăit și noi iubirea.
Nimic am fi mâncat din ea.
Nimic am fi dormit cu ea.
Din nimic s-ar fi adunat in noi și din nimic ar fi murit.




Doare

Strivirea sufletească nu vine din lipsa sentimentului ci din măreția prezenței lui.
Cu cât măreția este mai prezentă, cu atât strivirea va cunoaște mai mult.
Uneori există norocul ca printr-o iubire din asta de Om să-L găsești mai aproape pe Dumnezeu.
Acesta este un mare noroc.
Oare clădim împreună?
Și dacă da, pentru ce?
Nu întreb pentru că nu văd.

Știu, înțelepciunea doare cel mai rău.




Vulpi adormite

Sunt vulpi adormite de spaimă.
Demult șiretenia-i născută femeie.
E câmp înghețat de promisiuni efemere
Nostalgici copaci înghițiți de răbdare.
Nu căuta să-mi citești in privire,
Femeia ascunde trădarea mai bine că toamna.



Nu pot ascunde nimic

De mi-ar fi stat Dumnezeu cu spatele,
Aș fi rostogolit toată inima în căutarea chipului Său.
Îmi stă cu fața și mă privește fără încetare.
Nu pot ascunde nimic.
Până și prefacerea mea are mai multă coloană vertebrală
decât mine, se lasă de meserie cerându-mi
să nu ascund adevărul care naște.



Citesc în oglindă

Ai tăiat sfârcul a cărui gură se hrănea la sânu-mi, puiul de iubire.
Am rămas doar femeie, căci mama este mai orfană decât puiul ei.
Au venit mierle, mi-au bandajat tăierea
Și cântecul lor, uneori, mă adoarme.
Palate iar mai apoi ruine.
Mi-ai mutilat chipul.
Îmi citesc îmbătrânirea în oglindă în locul fericirii.




M-aș

M-aș închina altarului din pieptul tău prin toată cuprinderea sa.
M-aș supune tăcută vocii tale miruite cu noapte.
M-aș târî grea de dăruire venirii tale.
M-aș supune vrerilor tale, toate.
M-aș îmbraca cu nud și forme pline.
M-aș mira de toate cele întâmplate între noi.
Și aș naște orice alt "m-aș" care te-ar putea încânta.

Doar lasă-te existat!


Trenuri întârziate

Sunt trenuri ale căror vieți sunt cumplit de triste și mult îngândurate. Își poartă demne, în tăcere, trecătorii fericiți sau amărâți in soartă, anonimi sau prea cunoscuți. Niște ei care vin și pleacă, înfigând adânc în fierul rece al locomotivelor lacrimi și vise.
Cât de fidele aceste trenuri, păstrând decenii la rând vagoane de secrete! Din stație in stație, ele merg sa culeagă noi bucăți de oameni și de viețile lor, iar trecătorii ce le privesc  nu au habar de povară, fiindu-le aspru judecată întârzierea.