Unirile Românilor

     Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. Dar pe lăngă Marea Unire de la 1918 și alte Uniri cunoscute ale autohtonilor noștri (a lui Burebista,a lui Mihai Viteazul,cea de la 1859 cu A.I.Cuza),de-a lungul istoriei poporului daco-român mai întâlnim și alte Uniri pe care vom încerca să le trecem în revistă.
       Logoul oficial al Centenarului Unirii, deja devenit celebru,acel 100 ROMÂNIA 1918-2018, realizat prin puncte în cele trei culori ale tricolorului românesc pot fi interpretate astfel: 1(unu) sugerează unitatea poporului român (chit că în momentul de față lasă de dorit!),iar cele două zerouri de după el (lipite) sugerează infinitul,veșnicia.E un sentiment pe care  românii l-au nutrit de veacuri,sentiment ce s-a materializat în cel mai democratic mod posibil în 1918 reflectând exprimarea voinței de unitate națională,de trăire într-un singur stat unitar și suveran.
        În rândul maselor largi,din manualele școlare de istorie,sunt cunoscute principalele Uniri ale românilor de-a lungul istoriei lor multimilenare și anume:Unirea tuturor triburilor dacice sub marele Imperiu al lui Burebista,Unirea de la 1601 sub sceptrul marelui voievod Mihai Viteazul,așa-zisa Mica Unire de la 1859 când A.I.Cuza a fost ales ca unic domnitor al celor două provincii românești și Marea Unire de la 1918 când aproape toți românii s-au unit într-un singur stat unitar și suveran,când Basarabia,Bucovina de Nord și Transilvania s-au alipit României.

Spunem aproape toți românii deoarece în afara României Mari au mai rămas comunități întregi și compacte de români precum cei din Maramureșul de Nord,din Crișana de Vest,din Timocul sârbesc,moldovenii de la est de Nistru,megleno-românii,istro-românii și alții. Așa cum spunea marele istoric Nicolaie Iorga “suntem o țară înconjurată de români”.
        În articolul de față dorim să ne referim la alte Uniri ale Românilor neîntâlnite în manualele școlare de istorie,uniri mai puțin cunosccute de masele largi din țara noastră. Astfel,înainte de Unirea înfăptuită de Burebista există informații și despre alte Uniri. Le vom aminti aici doar pe cele mai importante precum cea a înțeleptului Dromichete din jurul anului 300î.H.,cea a regelui Antirus și cea a reginei Tomiris,învingătoarea celui mai mare imperiu al epocii,cel perrsan,condus de Cirus cel Mare (ucis în luptă-529î.H.). Regina Tomiris este considerată întemeietoarea orașului Tomis (Constanța de astăzi). Acestora le-a urmat cea a lui Burebista,cel care a adus sub ascultare toate triburile geto-dace și nu numai. Regatul lui Burebista a fost mai degrabă un Imperiu,cel ce neliniștea până și marle Imperiu  Roman. Este greu de crezut că astfel de uniri se puteau înfăptui fără o unitate politică și fără o organizare pe măsură.
      O altă Unire mai puțin cunoscută,deși “mișcarea dacologică”i-a consacrat un întreg Congres,a fost înfăptuită de Regalian (258-268 d.H.),un strănepot al lui Decebal,fost comandant al forțelor armate din ducatul Iliriei. În urma revoltei Dacoromâniei,înglobând în el un teritoriu de 5-6 ori mai mare decât al României de astăzi,grăbind astfel și așa-zisa retragere aureliană.
împreună cu armata sa a fraternizat cu răsculații și în urma unei serii de războaie a populației traco-geto-dace din provincia Iliria a Imperiului Roman,Regalian reușit desprinderea din imperiul Roman întemeind statul independent al
      Mai amintim aici Imperiul vlaho-bulgar al Asăneștilor (1185-1396),care în anumite perioade s-a întins și peste românii din Nordul Dunării din Muntenia,Oltenia,sudul Moldovei și probabil și din sudul Transilvaniei,unind sub același stat mai mult de jumătate din teitoriile românești.
        Nu putem trece sub uitare un al doilea stat care a unit pe aproape toți românii nord-dunăreni și o parte din cei din sudul Dunării (în sec.al XII-lea). A fost Țara Blakilor (Vlahilor) cu capitala la Vicina (Isaccea de azi). Importanța spiriuală a Vicinei,ca centru episcopal,a continuat și în secolele următoare,primul mitropolit al Țării Românești,Iachint,fiind adus la Curtea de Argeș de la Vicina în 1359.
         O altă Unire aproape deloc amintită în manualele școlare de istorie (este drept că nu-i de importanța celor cunoscute,dar ea există faptic) este cea realizată sub generalul Giovanni Battista Castaldo (1493-1563),nobil în armata împăratului romano-german Carol al V-lea (Quintul), care în urma faptelor sale de arme,a calităților sale ostășești,a primit titlul de general (1546). În 1551,când armata austriacă a ocupat pentru cinci ani  Transilvania,în fruntea armatei cuceritoare se afla Castaldo. Acesta a profitat de faptul că Imperiul Otoman în acea perioadă era implicat într-un greu război în Asia și fiind trimis să elibereze Ardealul de sub otomani a ajuns conducătorul de facto al provinciei. Se implică în toate sferele de conducere ale Principatului de la administrație și armată,până la domeniul politic. Dar,între timp,se ocupă și de Moldova și de Țara Românească. Cum? În 1552 l-a l-a înlăturat de pe tronul Moldovei pe Ștefan Rareș,iar de pe tronul Țării Românești pe Mircea Ciobanul,punând în locul acestora pe niște „locotenenți” de-ai săi(vasali de-ai împăratului),el autointitulându-se „Restitutor Daciae”,adică unificator al vechii Dacii. Treaba asta a durat până în 1556 când Castaldo părăsește Transilvania,pierzând și Moldova și Țara Românească.
        Isprava lui Castaldo l-a inspirat,ceva mai târziu,și pe Sigismund Bathory,unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei Principatelor. Este cel care prin intrigi,trădări și asasinate a dorit mai degrabă să realizeze o Dacie ungurească. Acesta a încheiat în 1595 un tratat,la Praga,cu împăratul Rudolf în care îi solicita să fie principe al Ardealului,Moldovei și Țării Românești.  „În scris”s-a întâmplat așa ceva.dar era greu de pus în practică,domnii de peste Carpați nefiind dispuși să-i accepte dominația. Atunci Sigismund a acționat după cum i-a convenit lui. A pus mâna pe Moldova printr-un asasinat,iar pe Țara Românească prin trădare. Aron Vodă de pe tronul Moldovei a fost arestat de hatmanul Ștefan Răzvan  și otrăvit de Sigismund Bathory,iar în Țara Românească deși domnitor era Mihai Viteazul,trădarea și-a avut rolul ei. În 1595 delegația boierilor munteni trimisă de Mihai Viteazul să semneze un tratat de alianță cu Sigismund Bathory,aceștia au încheiat un înjositor act prin care  voievodul român devenea un supus al lui Sigismund în Țara Românească și cu o autoritate scăzută față de marii boieri ai țării. În urma acestei „înțelegeri” Sigismund devenea  principe al Transilvaniei,al Moldovei și al Valahiei Transalpine,iar Mihai Viteazul urma să fie doar un locotenent al său. Bathory își bate și medalie pe care-și trece titlul de “Serenissim principe al Transilvaniei,Valahiei și Moldovei”,însă în 1596 este nevoit să renunțe la tron și astfel Unirea lui se pierde. Deși sunt păreri diferite ale istoricilor privitoare la această Unire,cert este faptul că la Alba Iulia la Muzeul Național al Unirii se păstrează un sigiliu al lui Sigismund Bathory care este considerat ca o primă atestare efectivă a unui sigiliu unit al celor trei țări medievale românești. Sigiliul utilizează o stemă a Transilvaniei alături de cele ale Țării Românești și Moldovei.
        Este vremea în care Mihai Viteazul își începe ascensiunea și va deveni domn al celor trei țări românești prin forțe proprii (adevărată Unire),nu prin trădări și viclenii ca precedenții Castaldo și Sigismund.
       Întemeierea statelor medievale Țara Românească și Moldova a fost consecință tot a unor Uniri ale românilor,e drept,parțiale (ca și altele dealtfel),despre care nu se știe cât s-au realizat prin  forță și cât prin bună-voie. Important este că înfăptuirea acestor state medievale românești nu a fost mai târzie decât realizarea majorității statelor medievale europene.
       La noi,structura organizatorică socială era bazată pe obștea sătească. Satul a fost și rămâne uitatea administrativ-teritorială primordială cu funcții economice,culturale și chiar militare. Din punct de vedere economic satele erau autonome,ele putând rezista fără schimburi comerciale cu alte sate perioade lungi de timp. Obștea sătească reprezenta în fapt o „republică în miniatură”. Unirea mai multor asemenea obști sătești în funcție de nevoi sau de pericolele externe a condus la formarea așa-ziselor „cnezate” sau „rumânii” sau „țări” (Țara Făgărașului,Țara Bârsei,Țara Hațegului,Țara Oașului etc). Și,în ciuda migrațiilor asiatice,românii și-au păstrat și continuat existența conform tradițiilor dacice,a rânduielilor vechi cunoscute sub denumirea de legile pământului,numite uneori și legile valahilor,iar în antichitate numite Legile Belagine. Din acest punct de vedere suntem singurul popor european care trăiește încă acolo unde s-a născut așa cum scrie în istoria popoarelor. Afost un alt moment de Unire!
        Am încercat în acest articol ,prilejuit de Centenarul Marii Uniri,să prezentăm și alte informații despre câteva Uniri ale daco-românilor,ale autohtonilor, în afara celor consacrate. Unirea a fost sentimentul care în continuu a mocnit în sufletul moșilor și strămoșilor noștri. Spațiul tipografic nu ne permite să dăm și alte detalii...