Istoria poporului român a fost de veacuri una zbuciumată, dar parcă dintre toate aceste perioade cea a sec. XX, a fost de departe cea mai greu încercată. Chiar de la începutul decolului au pornit răscoale, apoi primul război mondial urmat de criza mondială şi culminând cu al doilea război mondial.
      Cu toate vicisitudinile pe care le-a trăit, poporul român şi-a dorit dintotdeauna dreptate şi libertate din punct de vedere social cât şi din punct de vedere al relaţiilor interumane. Aceste idealuri nu au fost abstracte, ci au pornit din dorinţa de unitate care a fost generată de condiţiile istorice în care se afla. Ideile şi idealurile de independenţă şi dreptatesunt mai pregnante la poporul nostru care a fost vitregit de istorie, care a suferit mai multe nedreptăţi şi a fost dominată de popoare străine.
      În mentalitatea poporului nostru a fost zidită de veacuri dorinţa de păstrare a locurilor străbune, a unităţii etnice, lingvistice şi culturale, acestea fiind un suport pentru dorinţa de libertate, independenţă şi unitate. Chiar şi cu secole în urmă, în perioada cnezatelor şi voievodatelor, românii şi-au apărat libertatea şi independenţa cu preţul vieţii ori a libertăţii lor.
În sprijinul împlinirii acestor idealuri au fost şi popoarele europene, opiniile publice internaţionale şi al forţelor democraţiei din diferite ţări care nutreau şi ele acelaşi ideal de libertate şi unitate naţională. Diferite personalităţi politice, oameni de ştiinţă şi cultură din străinătate, cu puternice viziuni progresiste au îmbrăţişat cauza românilor.


         Încă de la 1859, când se înfăptuieşte statul unitar român modern sau când România îşi cucereşte independenţa, la 1877, ori mişcarea memorandistă culminând cu procesul memorandiştilor la 1894, toate acestea au însemnat „o problemă românească”, ce a intrat pe uşa principală a Europei.Cauza românilor a devenit una justificată şi de aceea a fost sprijinită atât din interior cât şi din exterior. Evident că puteriledominante cât şi sfera lor de influenţă era periclitată ei nedorind această unitate, scăzându-le drepturile de dominaţie şi de influenţă din jur.  
        Evenimentul istoric de la 1918, a făcut posibilă realizarea aspiraţiilor de veacuri a românilor şi anume unirea tuturor românilor în graniţele etnice fireşti.
         Intrarea României în război împotriva Austo-Ungariei, a declanşat şi o manifestare fără precedent a sentimentelor patriotice, a hotărârii poporului român de a accepta sacrificiul suprem pentru realizarea unităţii naţionale. Dovadă sunt manifestările patriotice cât şi faptele de eroism săvârşite pe front şi trecerea a mii şi mii de români din Transilvania şi Bucovina peste Carpaţi, pentru a se înrola în armata română.
          Luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, s-au imprimat adânc în memoria românilor, fiind un moment hotărâtor pentru lupta de eliberare şi idealul de unitate naţională.
          Reprezentanţi de seamă din ţară şi din străinătate au ţinut conferinţe, au dat articole în presă, au organizat manifestaţii publice şi au lămurit guvernele şi opinia publică din ţări precum Franţa, Italia, Anglia, Rusia, SUA, că lupta românilor pentru unitate este una dreaptă şi care trebuie să se realizeze. Dintre reprezentanţii cei mai de seamă au fost pr. Vasile Lucaciu, O. Goga, Take şi Toma Ionescu, Gheorghe Pop de Băseşti, Traian Lalescu, Dumitru Drăghicescu poeţi precum Elena Văcărescu, împreună cu alţii s-au străduit să informeze opinia publică din ţările aliate despre lupta şi sacrificiile poporului român pentru împlinirea idealului naţional şi înfrângerea puterilor Centrale. Chiar reprezentantul Austro-Ungariei, raporta Vienei, că „starea de spirit din România împotriva Austro-Ungariei şi Germaniei creşte mereu”, iar încrederea românilor în victoria finală şi eliberarea fraţilor de peste Carpaţi  a crescut puternic.
       Liga culturală condusă de pr. Dr. Vasile Lucaciu, în caliate de preşedinte şi reprezentant al românilor din Austro-Ungaria, a avut un rol deosebit în promovarea culturii şi informării opiniei publice, ajutorarea şcolilor a ajutat la apariţia revistelor şi publicaţiilor româneşti din Transilvania şi tot Liga culturală a finanţat primul congres al naţiunilor oprimate din Ungaria care a avut loc la 10 aug. 1895 în Budapesta, fiind prezidat de Gh. Pop de Băseşti, acest congres fiind iniţiat chiar de români. Chiar cu interdicţiile de la Budapesta, ziarele şi reviste vremii au putut circula dincoace şi dincolo de Carpaţi. Relaţii de colaborare au existat şi între studenţii din România şi cei din provinciile subjugate la fel cum a existat necesitatea unei legături politice.
        Pe ambele laturi ale Carpaţilor  au existat legături personale şi directe chiar între politicienii români; M. Kogălniceanu, I.C. Brăteanu, I. Raţiu, V. Lucaciu, O. Goga, G. Bariţiu, Ion I.C. Brăteanu, B. Şt. Delavrancea, N. Iorga şi mulţi alţii, aceste realaţii ducând până la Marea Unire, alături de activitatea concertată a celor din diaspora.
          Lupta poporului român pentru înfăptuirea unirii s-a dat pe toate palierele, politic, cultural, social, militar şi diplomatic, astfel că în toamna anului 1918, octombrie-noiembrie, Imperiul austro-ungar s-a prăbuşit din temelii. În 18 oct. 1918, Al. Vaida prezintă parlamentului de la Budapesta declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, aducând la cunoştinţa lumii, hotărârea Comitetului executiv al P.N.R. din Ardeal şi Ungaria, de a îndeplini dorinţa de veacuri a poporului de libertate naţională şi să fie liberă de orice asuprire străină să-şi poată hotărî singură aşezarea  printre naţiunile libere şi că „apărarea intereselor ei o poate încredinţa unor împuterniciţi aleşi de propria ei adunare naţională”. Declaraţa şi cuvântarea au avut un puternic ecou în conştiinţa românilor cât şi a celorlalte popoare asuprite de conducerea dualistă.
        În 20 noiembrie, a fost dat publicităţii textul convocării Adunării de la Alba Iulia, tipărit în 12.000 de exemplare, precizându-se că prezenţa naţiunii române de la Adunarea de la Alba Iulia, se întemeia pe principiile „ dreptăţii eterne şi ale liberei dispoziţiuni ale naţiunilor”. Toată suflarea românească a aflat de această convocare a maselor, astfel că în 30 noiembrie, mii de ţărani, muncitori şi intelectuali au pornit spre Alba Iulia, ducând cu ei steaguri tricolore iar ca mijloace de transport având trenuri dar şi mergând în căruţe, călare sau pe jos.
        La această Mare Unire, au participat cca. 150.000 de persoane dintre care peste 10.000 erau muncitori fiind prezenţi totodată şi reprezentanţi ai claselor sociale, organizaţii şi instituţii economice, culturale, civile şi militate, tineri universitari etc.cât şi 128 de delegaţi oficiali aleşi din circumscripţiile electorale. Se cerea totodată ca pentru toate naţiunile conlocuitoare să existe aceleaşi drepturi ca ale naţiunii române.
       Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a fost un pas hotărâtor pentru naţiune, ea s-a înscris cu litere de aur în istoria zbuciumată a poporului nostru care şi-a văzut îndeplinită dorinţa de veacuri iar un loc primordial  îl reprezenta unirea Transilvaniei cu România.