(Dr. Tania Vesi - Perle de Suflet – Ed. Emia, 2018)

              Poate că nu ştim ce e dincolo de noi chiar în noi. Poate că ne tot căutăm în suburbiile sufletului, de dimineaţa până seara şi în nopţile visării tot ne căutăm. Dar unde suntem? A! Să nu-mi spuneţi că acum şi aici, asta e o relativitate păguboasă atunci când îţi intră în minte ca o sfârlează ori vârtelniţă care face atâta zgomot şi praf de nu ne putem găsi nicidecum.
              S-a tot spus că obişnuim să ne ascundem  după cuvinte de împrumut, după idei aşijderea. Identitatea noastră o ştie desigur Dumnezeu, dar ce ar fi să ne-o aflăm şi noi?... Tania Vesi desface iţe întortocheate pentru a croi un singur drum, acela spre ea însăşi. „Perle de Suflet” reprezintă ceea ce întocmai aşa cum se aude, sau dacă vreţi traducere ar fi una singură: esenţa fără inutile disimulări în fie ce-o fi.
             Atunci când un doctor conştientizează că nu există terapie trupească fără cea spirituală, înseamnă că este un doctor bun. Tania Vesi a ajuns la acest nivel şi la practica pe care i-o oferă. Dacă vreau pentru mine ca pacient, un astfel de doctor? Sigur e că un alt fel nu vreau.


             Dar, destul cu explicaţiile faptului, începe faptul poezia: „Mă simt ca o pasăre,/ Care încearcă să zboare,/ Dar nu poate/ Din cauza unei aripi frânte!// Aştept acel doctor/ Care să-mi repare aripa,/ Să zbor acolo unde-i drumul meu.../ Spre lumină, iubire divină!/ Unde nu-i ură şi minciună.../ Unde razele soarelui/ Îmi ard obrajii trişti,/ De atâta suferinţă adunată!// Tu, acel vindecător de aripi!/ Fă-ţi timp şi pentru aripa mea!/ Vindecă-mă cum cum ştii tu mai bine,/ Să zbor spre lumină!” (Pasărea).
               Remarcabilă transpunerea poetei din îndeobşte vindecător tocmai în suferind. De fapt, cred că doar în acest fel se poate relaţiona şi mai departe realiza actul binefăcător. Iar faptul că se face referirea la zbor, e de înţeles – pentru că fără zbor nu se poate trăi! Ei, nu c-am fi chiar toţi neapărat păsări, dar fiecare în felul nostru zburăm, nu-i aşa?...
               Într-o exemplară „Mărturisire”, care nu ţine de poezie ci de gândirea pozitivă, Tania Vesi concluzionează absolut fabulos şi nu cred că se poate răspunde la aşa ceva: „Va fi un om sau un înger ca să poată grăi în limba îngerilor?”
               Pe coperta cărţii scrie autoarea astfel: „În viaţă trebuie să ai putere, atâta putere încât să poţii trece cu fruntea sus ăpeste orice obstacol şi să nu te opreşti decât atunci când ţi se strigă din urmă: „Aşteaptă-mă, te iubesc!””. Asta e, sau trebuie să fie! Ăsta fiind drumul care într-adevăr să aibă un sens şi o ţintă, justificându-se doar printr-o ajungere solemnă.
              Nu aş putea nicidecum trece cu vederea motto-ul ales de poetă la această primă ieşire editorială: „Nu îţi cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afişei. Atunci când faci acest lucru, tu îţi ceri practic iertare pentru adevărul din tine. Şi puţini oameni au puterea să pună în palma altcuiva emoţii, într-o lume plină de măşti şi suflete goale. Sunt puţine lacrimi sincere pe pământ.” (Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni).
              Exact cum mi-a spus la apariţia cărţii, Tania Vesi nu are aşteptarea încadrării într-o tipologie anume literară, ea îşi dezvăluie gradul de umanitate pe care mulţi dintre noi ni l-am dori. Şi, dacă mă gândesc bine, e un lucru extraordinar de important, deoarece întâmplarea face să cunosc oameni care să aibă în ei poezie, poate şi ceva suflet, dar nu ştiu să-i caute acestuia perlele!