A fost odată ca niciodată...a fost odată o poveste bătrână, bătrână cât pământul și această Poveste locuia singură și uitată într-un colt din universul copilăriei...Trecuse mult timp de când nici un copil nu o vizitase și Povestea noastră era abătută și pe zi ce trecea pofta ei de viață se stingea încet, încet...Uneori, de acolo din colțul ei de univers Povestea privea spre viața de pe pământ sperând să găsească acolo răspunsul la singurătatea ei...
Credea că poate, dintr-o eroare copiii dispăruseră dar nu era așa...erau copii și încă mulți dar fiecare era prea preocupat de o nouă jucărie ce o purtau cu ei indiferent unde s-ar fi dus...semăna foarte mult cu o carte dar nu avea file ci imagini și acele imagini erau ca o vrajă pentru copii...Nedumerită Povestea se apleacă peste umărul unui copil și privește: Imaginile jocului se perindă haotic...zgomotul este strident iar culorile îi lăcrimează privirea...copilul, foarte atent urmărește imaginile minute în șir apoi cu o apăsare le schimbă și alte imagini îi iau locul...și așa...ore în șir...La un moment dat Povestea își dă seama că nici măcar la masa nu se așezase...oftând din greu se întoarce în refugiul ei cu speranțele năruite...
A doua zi hotărâtă își face bagajul și vrea să pornească în pribegie prin univers doar, doar va găsi undeva niște ființe care să o accepte...
Deodată o bătaie ușoară în ușă o face să tresară...


Un bunic cu părul alb intră timid și o privește întrebător:
-Dar unde vrei să pleci de te-ai pregătit de drum?
-Voi pleca în universal mare...copiii nu mai au nevoie de mine! a răspuns Povestea suspinând.
-Cine ți-a spus asta?
-Am văzut cu ochii mei...copii nu-și dezlipesc ochii de pe calculatoare și tablete...telefoanele sunt acum mult mai importante decât o amărâtă de poveste!
Bunicul își apleacă capul în jos rușinat
-Poate ai dreptate...dar oare tu știi că atâta timp cât vor exista bunici vor exista și povești? Te-ai uitat vreodată în ochii unui copil să-i vezi bucuria atunci când bunicii îi spun o poveste?
Surprinsă, Povestea a început să zâmbească.
-E adevărat? Chiar sunt copii care mai ascultă povești?
-Da, sunt...mai puțini e adevărat dar sunt...De ce să-i lipsim de această bucurie? Rămâi aici în universul minunat al copilăriei și îți promit că te voi vizita și voi aduce cu mine și câțiva nepoți...Într-o zi se vor sătura de calculatoare și atunci se vor refugia în lumea ta minunată!!!