LIMBA NOASTRĂ  CEA ROMÂNĂ
    
Limba noastră cea română,
          Giuvaier ce străluce-n inimă
Care sufletul mi-a logodit
Cu cântecul din glas şoptit
Când la sânul mamei adormeam
Şi tot la sânu-i cald eu mă trezeam.

Ea, susur de limpede izvor,
Hrănită dintr-al vieţii dor,
Din dor de-acest pământ sfânt,
Din dor de neam cu al său cânt.


        

          Ea, regină întronată
    În palat de suflet românesc,
    Ea, zestrea țării dată
           De doruri cari în slove se-mpletesc.

                                          REBOTEZUL ROMÂNIEI

Dacă ar fi să te rebotez ROMÂNIE
Ţi-aş spune CHIHLIMBAR
Provenit din a răşinoaselor bogăţie
Îmbrăcând Carpaţii milenari.
     Sau AMBRĂ GALBENĂ DE GLIE
      Ce îşi răspândeşte auriul
      De grâu,de porumb ori de la vie
      Pe mesele românilor în tot anul.
Ţi-aş spune INIMĂ DE LEMN
Ce temelie eşti la case
Şi duci peste ani însemn
De dantelării la troiţe şi la naose.
       Ţi-aş spune AUR DE APUSENI
        Scos din inima moţilor
        Ce ne lasă în vremi
        Semne din logodirile inelelor.
Ori, SUDOAREA ŢĂRANULUI ROMÂN
Ce de veacuri cu ţarina o frământă;
Sunt şi unii cari strâmbă din nasul lor ‚,fin,,
Uitând de unde a plecat a lor fiinţă.
        Sau ARTĂ DE MEŞTEŞUGAR
         Ce lasă bijuterii urmaşilor
         În lemn,în piatră,în metal
         Şi-n clinchetul cristalurilor.
Ţi-aş spune SAREA PĂMÂNTULUI
Ce-aduce savoare la bucate
Ori POARTA SĂRUTULUI
La care inimă de român bate.
      Sau MUZICĂ DIVINĂ
      Ce răsună în concerte
      Pe-a lumii mare scenă
      Şi-n operă şi-n operete.
Ţi-aş spune INVENŢIE
Ce a lăsat posterităţii
Nume celebre dintr-a noastră glie
Să fie hlamidă tinereţii.
       Ţi-aş spune PROZĂ ori POEZIE
       Ce dau parfum vorbirii-n româneşte
        Cari vor sta aură-n vecie
       Salbei de autori ce gâtul tău împodobeşte.
Ţi-aş spune STRAIE ÎNFLORATE
Purtate-n sate de români
CĂLUŞAR,BĂRBUNC,HORILE toate
Păstrate de la ai noşti străbuni.
        Ţi-aş spune PLUGUŞOR
        Ce oraţii aduce de sărbători
        Venite din clepsidra vremilor
        Când înnoiau anul dacii prin urători.
Apoi,din nou le rebotez
Într-un singur şi drag nume
În ROMÂNIA şi eu cutez
Să cred în : MĂRIREA EI în lume.
         Iar, la rebotezul tău, Românie
         Îți pun naș Armata Țării, toată,
         Care și-a lăsat sânge într-a ta glie
         Pentru al nost’ hotar și-o liberă soartă.
     
- poezie din setul premiat la Dundee- Scoția                                                                                                                                            și la Fukuoka-Japonia în anul 2014-        


    DRUMUL UNIRII
-documentar istoric în versuri-
               - I-
Românie cu diademă perlată
În 1918  ai fost încoronată,
    Regina sufletului românesc
    Peste tot pământul strămoșesc.
Aruncă-ți privirea, Burebista,
Din lumea astrală în ținutul acesta
    Să vezi, din marele tău neam trac,
    Cât rămas-a la-nceput de-al 21-lea veac?
Și tu, Decebal, destoinic luptător
Pentru al Daciei și-al său brav popor;
    Onoare datu-ți-au atunci romanii.
    De pe Columnă, chipul tău sfidează anii.
Romă, marea întindere de daci,
Supusă ție, toată n-ai reușit s-o faci;
    Ea-ți stătea ghimpi la margini de hotar
    Până ți-ai retras cohortele de mercenari.
Trecut-au anii în vitregii nenumărate
Ce izbit-au suflarea vlahă veacuri depănate,
    În paharul strămoșilor, lacrimi adunate
    Fost-au de prea multe ori revărsate.
Pe la 1600, Mihai Viteazul Întâiul
În visul așteptat uni și Moldova și Ardealul,
    Însă, mișeii nu-l vroiau stăpân  
    Peste toată suflarea de român.
Pe urmă, Iancu, craiul celor ce brazda o frământă,
Luptător pentru drepturi, primit-a crudă osândă.
    Pașoptiștii  trezindu-ne dor nestins de libertate,
    Cu glas de tunet lăsat-au s-o ducem mai departe.
Cu stindardul Unirii într-al nost suflet
În 1859 și cu Tricolorul păstrat în cuget
    Ales-a fost, Cuza al Moldovei domnitor
    Peste două Țări Române, în clocot de dor
    Plinind visul românului popor.
Și într-o Horă a Unirii s-au prins de mână:
Bucuria, Portul Strămoșesc și Limba Română.

                        -II-

O, Românie, mari puteri crude și hapsâne
Peste-ale tale bogății făcându-se, pe rând, stăpâne;
    Precum căpușele, de pe noi nu voiau a se duce,
    Sorbindu-ți seva, purtat-ai pe umeri a ta cruce.
Ne-au potopit războaie, încercatu-ne-au opreliști,
Dar scuturarăm jugul odioaselor priveliști.
    Tribut greu de sânge ai dat sărmană Românie,
    Ca în 1877, INDEPENDENȚA să-mbrace a ta glie.
Însă năpasta, din nou nu ne-a ocolit,
Ca vijelia, urgia între puterile lumii s-a pornit,
    Iar s-a înroșit greu încercata glie străbună
    De jertfa românilor pentru o soartă mai bună.
În zbuciumatul an 1918, avurăm și zile de măreție
Ce aduceau în ochii noștri luciri de semeție
    Când au venit frumoasa Basarabie, mândra Bucovină
    Sub stema Regatului, doi lujeri la dreapta tulpină.
Și transilvănenii oprimați, continuat-au cu simțire
Să fiarbă în creuzetul inimii dorul lor de alipire
     La ȚARA-MAMĂ înlăturând cnutul asupririi
     La 1Decembrie 1918, la Alba,
     Întronat-au voința înfrățirii.
Cu demnul și onestul rege Ferdinand-Întregitorul
Începe cu nădejde pentru nația română, viitorul.
     Pământul nostru străbun, în jocurile sorții
     În scurt timp fu lovit iar, de umbra morții.
Puhoiul dușman ce aprig ne dorea ograda,
Ca vulturii hămesiți se arunca să-mpartă prada;
     Din corola României-Mari fură rupte 24 de petale
     În tumultosul an ’40 de tăvălugul de neoprit pe cale,
Mai mult de jumătate rămas-au înstrăinate
Ce încă sângerează cu priviri înrourate.
     Neamul meu, mereu răzbătător prin veacuri,
     Stâncă bătută de ploi și puternice vânturi
Astăzi înalți Tricolore flamuri spre azuriul cer
Să îmbrățișeze visuri ce nicicând nu pier.
     Să răsune prelung clopotele din Catedrala ALBEI
     În dangăt CENTENAR, la 2018,pe-ntinsul Daciei
Vibrând intens și-n sufletul românului rămas
În afara ȚĂRII, prin jocul istoriei, de pripas.
     Și, iar, într-o horă a UNIRII să se prindă de mână:
     BUCURIA, PORTUL STRĂMOȘESC și
                                                     LIMBA ROMÂNĂ.
                                        5 febr. 2018.


PRUTULE,  SÂRMĂ  GHIMPATĂ

Prutule, sârmă ghimpată
Trasă prin inima limbii române,
            Nu de noi tu ești așezată,
            Ci, de hulpavele mâini străine.

            Popor român n-ai venit dinafară;
Tu, aici, ai viețuit necontenit
În draga Basarabie milenară;
Și glia Bucovinei,
Mustește-n lacrimi, neostoit.

Lunecă soarele prin crugul cerului
    Peste a Nistrului apă ce-și prăvale dorul
    La Vadul lui Vodă; de-aici, clepsidra timpului
    Cerne amintirea lui Ștefan cum își apăra norodul.

    Amarnică sârmă ghimpată
    Adâncit-ai spinii în suflet românesc,
    Oare, de ce mai ești păstrată
    În Casa Română, iar cârmacii te ocolesc?

    Zăbavnică sârmă înspinată
    Când ai de gând să ruginești?
    Să te sfarme o dată lacrima nesecată!
    Zvârlită fii în afara gliei strămoșești!

    Plâng în glasuri de aramă
    Clopotele ciuntitei Românii ;
    Veni-va vremea să dăm seamă
    De anii lăsați în vitregii !

    De prin codrii, din câmpie
    Eminescu să ne mângâie!










DE  CE  DORMI , FRUMOASĂ  BASARABIE ?

De ce dormi, Basarabie,
Pe vast pătul de spini,
Așa găsești tu somnul lin?

Pământul tău deveni o clisă
Cât marea cea mare de întinsă,

Ce nu-ți lasă a picioarelor mișcare,
Ținându-te așa într-o letargică stare.

Dacă tot dormi,Basarabie,
Visează: cum de foc și sabie

Ștefan-Vodă ce Mare și Sfânt
Apăra cu piepturi al tău cast pământ;

Cum, odată, luat-ai puteri dumnezeiești
Și-ai  venit la România s-o întregești!

De ce tot dormi, frumoasă Basarabie?
Fii oțelit cârmaci pe-a trezirii corabie!

Te invităm la CENTENAR 2018 să-ți pui coroana
De prințesă, alături de mândra soră, Bucovina.



PUNCTE CARDINALE

Mă uit la răsărit
Cum soarele se-arată
Şi văd Nistru-n ape tulburi
Neştiind ce-l mai aşteaptă.

Mă uit la vestul ţării
La Tisa curgătoare,
La truditorii din Câmpie
Cu oprelişti în româna vorbitoare.

Mă uit şi mai la sud
De Dunăre învolburată,
La Timoc de unde se aude
Românească vorbă,neuitată.

Apoi,cu ochii către nord
La plaiul moroşenilor,
Cu descălecatul lui Dragoş-voievod
În Bucovina-perla moldovenilor
      
Cele zări strâns le ţine
Mintea mea de om de rând
În românescul grai vibrând în mine
Păstrat din neam în neam pe-acest pământ!


ECOU LA „UN RĂSUNET”
Andrei Mureșanu dat-a românesc îndemn:
Deșteptarea din somnul mult adâncit,
Să ne despovărăm de orice consemn,
Să nu ducem lentoarea până-n asfințit.
Și vine iar o noapte lungă și grea
Ca o noapte polară, apăsătoare
Ce împinge fiii la emigrare,aiurea;
De ce Românie te joci cu a lor candoare?
Până nu-i târziu, deșteaptă-te Țară
Și ieși din somnul lung al neputinței;
Din morminte strigă eroii iară:
Să faci pași pe drumul biruinței.
Românie ține-ți fiii împreună, acasă,
Să nu caute mirajul în străinătate.
Cârmacilor, de ei chiar nu vă pasă?
Întreabă moșii care au luptat pentru dreptate.