În conştiinţa neamului românesc, Transilvania rămâne un tărâm covârşitor prin istoria lui, de o mândrie naţională exemplară şi de o melancolică aducere aminte, iar când este vorba de marii ei oameni, în cazul de faţă, de Corneliu Coposu, evocat în contextul familiei, de către Doamna Flavia Coposu – Bălescu, sora mai mică a marelui patriot ardelean,  în cele peste 230 de pagini ale volumului AMINTIRI POVESTITE, AMINTIRI TRĂITE, ţi se relevă povestea arborelui din care au răsărit şi au stat, precum coloana lui Brâncuşi, neclintiţi în calea ciumei roşii, Corneliu Coposu şi rădăcinile lui.
    Apărută la editura clujeană DACIA XXI, în 2011, cu prefeţe semnate de Ana Blandiana, Romulus Rusan şi de îngrijitorul ediţiei, Ioan Călăuz, cartea Doamnei Flavia Coposu-Bălescu aduce înapoi vremurile copilăriei sale, în vălmăşagul de acum, cu pioşenie şi candoare, cu sentimentul paradigmei încheiate totuşi cu fruntea sus! Cu valoare de reper, câteva expresii din prefeţele acestei cărţi cu accente de basm, merită menţionate, substanţa lor dând nerv şi durată  AMINTIRILOR. Ele provin odată din prefeţele celor trei diriguitori, al doilea, din titulatura capitolelor ce conţin scene din viaţa Sălajului de pe la 1930-1940.

„Cartea doamnei Flavia Coposu-Bălescu, scrisă cu dragoste şi nostalgie, cu naturaleţe şi simplitate, este o fermecătoare poveste de viaţă, parcă visată, a unui sat ardelenesc în amiaza libertărţii de după Marea Unire”, scrie poeta Ana Blandiana; „Fascinant este micul univers în care părinţii, unchii şi mătuşile, copiii şi prietenii lor de joacă îşi trăiesc viaţa  pe cât de ingenuă, pe atât de pătrunsă de reguli morale imuabile”, co-notează Romulus Rusan, iar autoarea cărţii aşează flacăra intensă a senectuţii în arcada unui curcubeu etern: „Nu mi se pare greu să recurg la amintirile copilăriei, fiindcă peste ele nu s-a aşezat niciodată colbul. La ele am recurs adesea în viaţă – o oază de pace şi de lumină”, mărturiseşte autoarea într-o scrisoare adresată d-lui doctor Ioan Călăuz.
    Elemente ale structurii etice a AMINTIRILOR Doamnei Flavia Coposu-Bălescu, capitolele, în succesiunea subiectivelor evocări, autoarea panoramează Sălajul copilăriei, prin montajul secvenţelor petrecute în localitatea Bobota – „comuna mea natală”, în adaus cu: „ O comună mare, care îngloba şi două sate; Derşida şi Zalnoc, situată pe coama lină de deal din ultimele ramuri ale Măgurei Şimleului (Munţii Meseşului)”. „Zidiri” ale castelului sentimental care alcătuiesc AMINTIRILE Doamnei Flavia Coposu-Bălescu, episoadele dau cărţii  ritmurile existenţiale coposiene, în maniera unică, prin particularităţi de o fenomenală conduită. „Tata Mare” este preotul catolic Gavrilă Vaida” care „A venit la Bobota fiind numit protopop al arondismentului Şamşod cu sediul „Tractului” (diviziune administrativă în epocă), „în urma insistenţei antecesorului său, preotul Dumitru Coroianu, de care îl lega o lungă şi bună prietenie”; „Marea Unire” e poate cea mai scumpă Amintire a autoarei, timbrul emoţional conservând prin vremuri cel puţin una din istoricele imagini ale momentului edificator al României Mari: „Aş începe cu 1 Decembrie 1918 (...) povestită de tatăl meu, care a plecat la Alba Iulia în fruntea delegaţiei comitatului Silvania. (...) Tata spunea că nu crede că românii au mai trăit vreodată atât de puternic sentimentul frăţiei, (...) În mai multe locuri, de pe Platoul Românilor, au citit simultan Declaraţia de Unire cu Ţara episcopul Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Vaida Voievod şi tribunul Grigore Pop de Băseşti, care a rostit apoi celebrele cuvinte: „Acum  slobozeşte Doamne pe robul tău...” La aniversarea a 10 ani de la „Marea Unire”, autoarea îşi aminteşte: „Tata a fost chemat să participe la această mare sărbătoare, în fruntea Comitatului Silvaniei. Întâlnirea a avut loc în Gară. Toţi reprezentanţii aveau rezervat un vagon de tren, împodobit cu crengi de brad şi steaguri tricolore”. „Pe vagon (...) – un mare poster: „Comitatul Silvaniei” (....)”. Au urmat „Sărbători şi bucurii”, una fiind „Carul alegoric (...)” cu „tineri  îmbrăcaţi în costume naţionale şi înzestraţi cu goarne şi buciume”, o alta, dramatică: „... în aşteptarea anunţului sosirii maşinii oficiale, strada a fost înecată de un nor de praf: sosea maşina legiunii de jandarmi Sălaj, comandată de colonelul S. Bărnuţiu, văr cu mătuşa noastră Elena Bărnuţiu şi văr de-al doilea cu mama. Mătuşa mea, supărată pe „Şimi” (cum îi spunea ea) că a stârnit praful şoselei în nasul primului ministru (Iuliu Maniu – n. red,), l-a apostrofat cu cea mai „cumplită” înjurătură pe care o spunea Şimi; „Risipească-te Dumnezeu”!”
    Doamna Flavia Coposu Bălescu evocă „Jocurile copilăriei” – „aparatul de proiecţie, care funcţiona cu baterii, şi în faţa lentilei măritoare, alunecau pe o şină desene ale poveştilor „Albă ca Zăpada”, „Cocorii”, „Familia Roade Mult” (...) aparat manevrat de vărul nostru Iliuţ”, care „pentru cei care nu aveau un leu (la intrare – n. red.) accepta şi contravaloarea în ouă”, astfel că „La sfărşitul unei zile ne-am trezit cu un coş de ouă” (...) „trimis la prăvălia Domnului Samuel să le vândă. Spre ghinionul nostru, Domnul Samuel a recunoscut coşul şi a trimis servitoarea să o întrebe pe mama ce e cu ouăle trimise spre vânzare. Mama l-a anunţat pe tata care, foarte supărat, ne-a trimis pe toţi să ducem ouăle acasă la părinţii copiilor păgubiţi”!
    Şirul AMINTIRILOR Doamnei Flavia Coposu-Bălescu captivează, încântă sau întristează (= Fugit irreparabile tempus!); savoarea lor aduce zâmbete sau umbre în priviri şi-n inimi: „Scrisoarea de la Cornel (Coposu, elev la Blaj – n. red.), adresată Mamii şi Măicuţei, în care le ruga frumos să nu-i mai trimtă prăjituri împachetate în cutie, ci mai bine gogoşi împachetate, în „straiţă”; Romantism de sorginte nobilă, AMINTIRILE Doamnei Flavia Coposu-Bălescu ţes o imensă şi emoţionantă maramă din fir de Sălaj aurit! Încrustată cu portrete precum „Bunica”, „Măicuţa”, „Oameni adevăraţi”, „Protagoniştii”, „Martorii trecutului”, evenimente ca „Plecarea în larg”, „Presimţirea nenorocirii”, „Ultima sărbătoare la Bobota” şi „Refugiu”, cartea „povestită şi trăită” de Doamna Flavia Coposu-Bălescu rămâne o zestre istorică pentru tezaurul spiritual al Transilvaniei şi al României. Primiţi, vă rog, Distinsă Doamnă, admiraţia noastră plină de respect!