Daniela Achim Harabagiu – „O altă dimensiune a sentimentelor”, Colecţia Poesis, Editura Ecreator, 2018

Cu o provocatoare carte revine-n prim plan poeta Daniela Achim Harabagiu, volumul „O altă dimensiune a sentimentelor” prevestind din titlu un nivel superior de comunicare, o abordare aparte a cuvintelor, o altă investire cu sensuri şi nuanţe a imaginii imortalizate.
Constientă de forţa decupajelor făcute din cotidian, peta îi propune cititorului vederea de ansamblu, astfel încât întregul pare a fi substanţial influenţat şi determinat chiar de amănuntul asupra căruia îşi apleacă reflecţia.
Este un incitant îndemn la lectură, iar (pe)trecerea cititorului prin uneori abruptele ruperi de ritm - de la poemele cât o fulguraţie de gând până la cele de respiraţie largă, prozopoeme – îl transformă pe acesta în complice la o mai altfel de fotografiere a realităţii.


Daniela Achim Harabagiu scrie cu uşurinţă despre tot şi toate, lasă impresia de joacă, alteori de stângăcie, însă peste text planează aerul celui nărăvit în cuvânt, versurile de forţă şi de substanţă trădând un îndeşlung exerciţiu liric.
Desele tăieturi în vers întăresc şi trădează-n aceeaşi măsură dexteritatea de chirurg ce face disecţie-n imagine, metafora care uneori se lasă aşteptată-n poemele lungi asigurându-i acestei poete un loc distinct în lirica feminină.
Deşi de gen feminin şi ea, poezia ei nu are nimic de-a face cu acea încadrare limitativă.
Dovadă clară este mult mai fecunda ei scriitură de acum, iar sufletul ei tresare atunci când sentimentele, ideile, trăirile afective îi umplu spaţiul existenţial.
Este a doua sa carte de versuri, urmând după cea din anul 2015, Din lumea trecerii, care s-a bucurat de o bună primire în rândul criticii și, mai ales, al cititorilor.
Primul ciclu dintre cele două în care este structurat volumul, „O altă dimensiune a sentimentelor”, este dedicat exclusiv dragostei, din senin predilectă, poemele fiind tuşate când în nuanţa unei anume prozodii, când în estetica şi tehnica postmodernistă.
Există ludic, ironie, există amestec de registre tematice şi stilistice, dar nu există dezechilibru în întregul volumului, fapt ce-l face unitar tematic şi stilistic, capabil să reziste acestui timp cronologic şi celui ce va urma: „O altă dimensiune/Au căpătat sentimentele mele,/Una nelumească,/Atemporală, astrală,/Aproape ubicuitară” (Vei şti), sau: „Atât de mult am stat/de vorbă cu tine/în gândurile mele, încât,/în tot acest timp/aş fi putut învăţa...//Toate limbile pământului!” (Axiomă).
Ca un fir roşu trece şi se evidenţiază-n scriitura ei faptul că scrie cu uşurinţă în orice stil, conservând tema dragostei ca şi coloană vertebrală a cărţii, dar şi a anumită poetizare a unor cuvinte „dure”, altfel mai puţin uzitate.
Incită cu astfel de intarsii de imagine în imagine, atât în poemele cu rimă sau ritmate, cât şi în cele cu iz aforistic, în care-şi strecoară o adevărată poveste de viaţă.
Ei bine, tocmai această oglindire a realului abundă în ciclul secund al cărţii, „De ziua dorului și alte zile”.
Sunt poeme cu o tematică diversă, pornind de la destinul omului sortit să trăiască tot sau cât mai mult într-o singură existență, menirea creației și a creatorului fiind o altă temă prezentă în câteva poeme: „cuvintele poetului i-au fost date în dar,/ce vrea cu ardoare să spună, el scrie/ș-a lui slovă rămâne în veci mărturie” (Ce mai au de spus poeții?).
E multă interogaţie în această parte a cărţii, dialogul fiind calea pe care merge înspre largul confesiunii, scriitura din această secţiune a cărţii fiind una eliberatoare, ea scriind din nevoia de comunicare, actul confesiv fiind, din alt punct de vedere, tocmai unul menit salvării propriului suflet.
Poezia este un balsamul pentru inima sa rănită, vindecarea venind de la cititorul aplecat asupra paginii şi destăinuirii lirice.