Suntem în fața unei cărți de tip monografic, format clasic, cu pilonul de bază
înfipt în viața tumultoasă a criticului și istoricului literar Al. Piru, de la a cărui
naștere s-au împlinit, în 2017, o sută de ani, iar în noiembrie 2018 – un sfert de veac de la deces.
Figură reprezentativă a învățământului superior, după ciudate avataruri de
muncă, impuse de oficiile comuniste și ideologia acestora, doctul profesor, emul
recunoscut al lui G. Călinescu, Al. Piru și-a împărțit, fără voia lui, biografia în două
– la București și la Craiova. Și-ntr-un caz și într-altul , am avut ocazia de a-i fi
apropiat, întâi ca student, la București, și apoi ca profesor, în Craiova. Pentru
mine, el a fost un indicator de valori umaniste în domeniile profesorale, pe care le-a
slujit cu credință și într-un mod cu totul și cu totul original.
El a fost primul meu profesor – model de cultură și știință, care a dislocat
dogmatismul din literatura veche, de pe cronice bătrâne, oferindu-i lumina tiparului
contemporan și perspectiva devenirii în sine și în Europa acelor vremuri.

Sunt zeci
de reabilitări în acest sens, de care mulți contemporani ar trebui să țină seama ori să
ia aminte cu un ceas mai devreme. Și să nu se uite că toată cultura din România era
sub semnul dogmatismului păgubos și al realismului socialist.
Latura providențială a activității didactice a lui Al. Piru a fost asumată de o
fostă studentă a lui, Simona Ștefania Lupescu, de la Craiova. Inițial într-o teză de
doctorat, apoi, într-o carte de tip monografic.
De data aceasta, cartea beneficiază de o Prefață, semnată Ovidiu Ghidirmic
și de o Postfață, aparținându-i lui Eugen Negrici (amândoi fiind în
comisia de doctorat, din martie 2012, a acesteia) și amândoi fiind studenți ai lui Al. Piru, la
București.
Cartea are 390 de pagini și urmărește, cu încetinitorul, alternanța biografie
    • operă, plus o bogată ilustrație în alb/negru, răspândită în întreaga carte.
Câteva titluri au dublă semnificație – în context și în sine. Iată-le:Viața lui
Al. Piru până la 48 de ani (sugerând ideea că epoca marilor creații de abia de
acum va începe). Exploratorul pădurii lirice contemporane (frumos și nobil
titlu), Exegeză antologică : Monografia G. Ibrăileanu (operă de analiză
pertinentă și seducătoare pildă pentru analiști ).
Fiecare dintre capitolele următoare - Istoricul literar, Polemistul,
Editorul, Romancierul - fac dovada unei critici aplicate sui generis.
Am procedat la decriptarea sumarului cărții după numărul de pagini acordat
fiecărui titlu de capitol. Imboldul a venit de la gândul de a ierarhiza, ad summum ,
ipostazele cele mai reușite ale polivalentului Al. Piru. Niciodată procedeul acesta
nu poate fi folosit tale-quale la oricine. Cu atât mai mult, este insidios să întrebi
autorul. Și totuși... Dintre toate ipostazele intelectuale ale profesorului se pare –
după paginile acordate de Simona Ștefania Lupescu – cea mai dragă și de
încrâncenată durată – a fost cea de la revista Ramuri. Ea alterna percutant cu
activitatea de catedră de la Filologia craioveană, pe care, orice s-ar spune, El a
înființat-o.
Era prodecan la București. Venind la Craiova, a fost avansat în grad didactic,
deci,Profesor și decan cu drepturi depline. Actuala conducere a facultății craiovene
este în întregime datorată foștilor studenți ai lui Al. Piru. El a fost omul
providențial, care, în vara anului 1966, a îndeplinit visul generațiilor de intelectuali
de la 1848 încoace.
Este meritul incontestabil al autoarei de a nu face partizanat politic și
provincial când prezintă realist situația existentă. Căci, în timp, până la creșterea
profesională a tinerilor asistenți, să nu aibă în vedere doar forțele locale, afirmate la
Institutul Pedagogic de 3 ani: Ion Zamfirescu, C.D. Papastate, Ion Pătrașcu, Barbu
Theodorescu, Gh. Trandafir, Ion Schinteie, George Sorescu.
Omul politic din umbră, care l-a orientat pas cu pas, după venirea la Craiova a
lui Al. Piru, a fost statornicul Pavel Țugui, și el tot moldovean. El care a răspuns de
treburile și tribulațiile tuturor scriitorilor din țară, a fost chemat la Craiova și ridicat
în rang universitar, ca semn de prețuire și recunoștință.
Cel care a părut că-i va călca pe urme la Ramuri, a fost tot un student de al
său, Ovidiu Ghidirmic, căruia i-a încredințat rubrica de critică literară. Dintr-odată,
revista a devenit citabilă prin puterea și demnitatea pe care le-au câștigat critica și
istoria literară.
Prestigiul cărții se mai află și în felul delicat în care se ocolesc, cu bună
știință, capcanele pe care i le-a întins politica legionară și naționalist șovină. Apoi
cu câtă umilință și demnitate a traversat obsedantul deceniu. O imagine pilduitoare,
în acest sens ,este reproducerea a două mărețe caricaturi ale unui Domn Bogdan
Petri, de la sfârșitul cărții care ilustrează încruntarea lui Marin Preda și Al. Piru,
tăinuind controversat în fața unei cești de ceva...!
Încântătoare imagine și genial prezentată la sfârșit de carte.


P.S.:
Câteva ...vorbe despre romancierul Piru.
1. Apropierea de G. Ibrăileanu, și de Adela lui ; sau de Bietul
Ioanide, romanul lui G. Călinescu, instinctiv, se susține. După cum extinderea este
posibilă și autoarea a procedat în consecință, la Camil Petrescu, și mai încolo, la
B.P. Hasdeu, și mai încolo, la G. Flaubert ( și la alții, dacă ne situăm pe o altă
poziție, într-un alt unghi de analiză și de ipoteze ). Dar niciun alt nume invocat nu
atestă personalitatea de critic și istoric literar.
Romanul lui Al. Piru este cazuistic. De suprafață.

2. Mai mult decât bine venite sunt indicativele bibliografice, prin atașarea lor la
încheierea cărții:
a) opera lui Al. Piru;
b) referințele critice;
- în volume;
- în periodice.
3. Coautor de manuale pentru elevii de liceu;
4. Interviuri acordate de Al. Piru;
5. Link-uri pe internet;
6. Al. Piru, în FONOTECA DE AUR a postului public de Radio România Oltenia,
Craiova.
*** Între reperele bibliografice sunt nominalizați indicatori clasici din toată aria
europeană a culturii, semn de documentare tinzând spre exhaustiv.