„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”   
                                                                                                                                         Mark Twain

În Maramureș, rostul colinzilor este vestirea Nașterii Mântuitorului, iar colacul primit constituie o răsplată pentru aducerea acestei vești.
Pomul de crăciun a apărut, prima dată, în casele sașilor din Ardeal, ca un reflex al unui obicei păgân precticat de către vechii goți, care împodobeau copacii cu ocazia unor sărbători tradiționale. De aici, obiceiul s-a extins în casele germanilor din București și apoi în casele românilor bogați.În final, împodobirea pomului de crăciun a devenit o tradiție pentru toți românii. Cumpărarea bradului și împodobirea lui cu fâșii de hârtie colorată, cu lumânări și jucărioare caraghioase erau activități la care participa toată familia. În seara și în ziua de Crăciun, tinerii umblau cu Steaua și cu Viflaimul. Viflaimul a fost preluat tot de la sași sub numele de Vicleimul sau Irozii. Scenariile acestui teatru popular sunt foarte eterogene, funcție de gradul de cultură și de instruire ale colindătorilor. Ele reproduceau povestea nașterii lui Iisus Hristos. În fruntea alaiului mergea regele Irod, urmat de cei trei magi: Balthazar, Gaspar şi Melchior.

Urmau apoi Îngerul, Călugărul, Ciobanul şi ostaşii, fiecare cu rolul lor. De-a lungul timpului, Viflaimul a ajuns pe mâna bandelor de răufăcători, care se încăierau pentru zonele de colindat. Fiecare mahala a vechilor București avea bandele sale și încălcarea teritoriului se lăsa cu bătaie. S-a ajuns până acolo încât la sfârșitul veacului al XIX-lea, autoritățile să interzică Viflaimul în toate mahalalele Bucureștilor. În perioada comunistă Viflaimul a dispărut din peisajul bucureștean.
Dacă între cele două războaie fiecare familie se pregătea de Crăciun, cu tot felul de cărnuri, mezeluri, cozonaci și vin roșu, comunismul le-a dezbărat de aceste obiceiuri. Înainte de căderea regimului, nu se mai găseau în magazine decât picioare de porc și tacâmuri de pui, din care nu se putea încropi o masă de sărbătoare.
Ilie Ionescu, împreună cu soția, au hotărât să-și petreacă sărbătorile de iarnă la Scroviștea, unde sprau să nu fie deranjat de nimeni. Oricum, el se considera ateu și nu acorda nici o atenție sărbătorilor creștine. În casa lor a fost sărbătoare în permanență, nu au dus niciodată lipsă de ceva.Gospodăria de partid i-a alimentat cu cele mai selecte alimente și băuturi.
Președintele avea, totuși, o mare nemulțumire, trebuia să stea departe de Claudia Carpen, ochiul de Murano, cum îi spuneau, din invidie, ceilalți angajați. A avut grijă să-i trimită un șirag de mărgele din chihlimbar, găsit cu totul întâmplător printre lucrurile pe care nu le folosea soția sa. A cumpărat aceste pietre în cursul unuia dintre voiajele la Moscova. Soția nu le-a purtat niciodată, au rămas în cutia originală. S-a gândit că ambra galbenă, această piatră prețioasă de origine organică, o rășină fosilizată, veche de mii de ani, îi va face plăcere muzei lui. N-a știut că fata iubea numai aurul și diamantele, celelalte pietre și metale nu prezentau nici un interes pentru ea. Cadoul, primit de la Ilie Ionescu, în loc să o facă fericită, a avut darul să o deprime. Și-a dat seama, după vechimea cutiei în care erau mărgelele, că acest boșorog, aflat la limita impotenței, n-a avut bunul simț să-i cumpere un cadou, i-a dat o vechitură nefolosită, probabil de nevastă-sa. La posibilitățile lui, putea să-i ofere o bijuterie ca lumea, dar era un zgârie brânză ordinar. Zgârcenia președintelui friza patologicul, deoarece nu avea pentru cine strânge avere, neavând copii. Faptul că era țigan și a suferit în copilărie numeroase privațiuni, și-a pus amprenta asupra comportamentului de mai târziu. De când intrase în relații cu el, Claudiei i-a fost frică să se cupleze cu alți bărbați. Serviciul de pază și protocol era tot timpul cu ochii pe ea, de parcă ar fi prezentat un pericol pentru securitatea statului.
După ce Ilie Ionescu s-a dus la Scroviștea, Claudia Carpen a ajuns în pragul unei depresii nervoase severe. Vibratoarele electrice,chiar cele mari și sofisticate, nu o mai satisfăceau, nu reușea să ajungă la orgasm, ceea ce-i dădea dureri de cap, nervi și insomnii. Avea nevoie  de un bărbat tânăr, sănătos și bine dotat, ca să o satisfacă, altfel risca să damblagească. N-a reușit să ajungă niciodată la orgasm cu președintele, lungile ore de sex oral o epuizau și-i provocau febră la fălci. Striga lozinci și gemea doar ca să-i facă plăcere boșorogului. Claudia a stat două zile în apartament, ca o pasăre sălbatică în colivie. În cele din urmă, s-a decis să meargă într-un local și să încerce să agațe un mascul în stare să o satisfacă. Ar fi apelat, fără nici o reținere la un gigolo, dar nu avea nici o adresă sau vreun număr de telefon. În plus, exista riscul să fie înregistrată și să ajungă la urechile lui Ilie Ionescu, ceea ce ar fi fost o catastrofă pentru cariera ei politică. S-a sacrificat până acum tocmai ca să poată intra în lumea selectă a politicii mari. Președintele s-a ținut de cuvânt, după câștigarea alegerilor, a promovat-o la rang de consilier. Avea cabinet cu secretară și mașină cu șofer la scară, ea care călătorise prin București numai cu metroul, tramvaiul și autobuzul.
La ieșirea din blocul în care locuia, Claudia a întâlnit un tânăr prezentabil, care aștepta pe cineva. Versată, a apelat, imediat la un truc vechi de când lumea: s-a aplecat să-și lege cureaua la pantof, expunându-și posteriorul, ca o maimuță pregătită pentru împerechere. Cu toate că i-a aruncat cele mai provocatoare ochiade, prin ochelarii ei fumurii, tânărul n-a avut nici o reacție, semn că nu-l interesa o aventură facilă și întâmplătoare. Dezamăgită, Claudia a luat un taxi, până în centrul orașului. Pe vremuri, la barul de la Intercontinental mișuna o faună masculină foarte bogată. De multe ori, când era în criză, dădea o raită pe la acest bar și pleca însoțită de un partener pe care-l epuiza complet pe parcursul unei nopți. Dimineața, vlăguit și nedormit, iubărețul  încerca să scape cât mai repede din capcana acestei nimfomane, care i-a absorbit toată energia. A doua oară nu mai făcea această greșeală, să înnopteze în pat cu blonda chioară.
Fără prea mari speranțe, Claudia a intrar în bar și s-s așezat la o masă liberă, în colțul sălii, aproape de fereastră. Și-a aprins o țigară și a așteptat să comande. Cu ochiul sănătos, a aruncat o privire prin bar, din locul în care se afla avea o panoramă completă, dar n-a găsit nimic acceptabil. A comandat o cafea și un coniac Hennessy. La auzul comenzii, ospătarul a devenit, dintr-o dată foarte atent. Și-a dat seama că această tipă singurică avea bani, în schimb ducea lipsă de carne de trup. O mirosise imediat, nu era un specimen unicat. În bar intrau zilnic astfel de femei. L-a anunțat deîndată pe unul dintre amicii lui, specialist în satisfacerea femeilor frustrate. Acesta a părut proaspăt ferchezuit, îmbrăcat la patru ace și s-a așezat, cu totul întâmplător, la o masă alăturată de a Claudiei. Și-a scos o țigară, dar nu avea brichetă. Binevoitoare, fata i-a întins propria brichetă, fără să spună un cuvânt, arborând un surâs larg.
- Mulțumesc domnișoară! Ați fost foarte amabilă! Pot să vă ofer ceva de băut?
- Am comandat deja, eu nu beau decât coniac Hennessy...
- Formidabil, ce coincidență! Și mie-mi place doar coniacul Hannessy, este cel mai select. Cu toate că avea senzația că se află într-un episod din Tanța și Costel, prin banalitatea conversației, Claudia a simțit că i-a trezit interesul tânărului. De aceea la invitat la masa ei:
- Puteți să ocupați loc la mine la masă!
- N-aș vrea să deranjez, poate vine prietenul și...
- Nu am nici un prieten, poți să stai liniștit.
- Pot să îndrăznesc să mă prezint? Sunt Anton Vatmanu, student la Academia de științe economice din București.
- Camelia Werner, se prezentă Claudia. Nu voia să-și dea numele real. Sunt manager la o firmă germană de import export.
- Ah! Sunteți nemțoaică?
- Da, sunt nemțoaică. M-am născut în România, la Sibiu, unde am făcut primii ani de școală, după care familia s-a mutat în Germania. Acolo mi-am făcut studiile. Am găsit  oportunitatea să revin în România și n-am stat prea mult pe gânduri.
- N-ați plecat în Germania de sărbători?
- Voi pleca zilele care urmează, am avut de lucru la firmă, întotdeauna eu plec ultima. Am profitat de câteva clipe de răgaz, ca să ies în oraș. În mod obișnuit sunt un fel de șoarece de birou. Plec de la firmă numai ca să dorm acasă, după care revin la lucru.
- Nu-i stresant? Fără nici o distracție... cluburi... excursii... prieteni...
- M-am obișnuit așa, poză Claudia într-o victimă inocentă. Aici, în București, nu am pe nimeni, stau singură într-un apartament cu două camere, nici măcar nu am cu cine să schimb două vorbe, când merg acasă. Sunt ruptă complet de lume.
- Ce faci în seara asta? începu Anton atacul.
- Nimic deosebit, stau acasă, ca de obicei și mă uit la elevizor.
- N-ai vrea să luăm cina împreună? Într-un loc romantic...
- La mine acasă este cel mai romantic! Nu se uită nimeni în farfuria mea, nu sunt subiect de bârfă...pot sta îmbrăcată lejer... Am niște cotlete de porc, le pot pune la cuptor cu niște cartofi copți și un tort de ciocolată. Îți place tortul de ciocolată?
- Să înțeleg că mă inviți la cină?
- Mda...! Dacă îți face plăcere! Doar la cină! Să nu te gândești la altceva! Eu nu am avut nici o relație aici în România și mă feresc de complicații inutile!
- Să fii liniștită! Eu nu forțez nota niciodată. Totul trebuie să vină de la sine...Anton era convins că gâsculița va cădea la pat, fără prea multă muncă de convingere. Se vedea pe ea că suferă de lipsă de bărbați. Nemțoaicele nu sunt femeile care să facă mofturi, bărbații lor sunt foarte slabi ca masculi, de aceea se dedau la relații lesbiene. Îi va arăta el ce înseamnă un român viguros! Toată problema era dacă va putea ciordi ceva de valoare de la tută. Mai mult ca sigur are bijuterii și lucruri scumpe. Străinii nu țin bani în casă, folosesc cardurile pentru cumpărături și plăți, dar bijuterii...ceasuri de aur...parfumuri scumpe...!
- Imediat se face seară. Eu zic să achităm consumația și să luăm un taxiu până casă la mine! Eu achit nota de plată! Nu trebuie să te rușinezi, am mai mulți bani decât tine și eu am fost studentă... Uite a dracului, gâsculița, s-a gândit Anton, face pe marea patroană!
Acasă la Claudia, era o atmosferă mai degrabă spartană. Sufrageria din lemn masiv de stejar, nu avea vitrine opulente. Doar o masă pentru 12 persoane, cu scaune sculptate, cu o măsuță pentru cafea și două fotolii. Nici nu era spațiu pentru mai mult. Anton a luat loc pe un fotoliu și Claudia, alias Camelia Werner, l-a servit cu un coniac Hennessy și cu apă minerală, după care s-a dus în dormitor să se schimbe. A apărut, după câteva minute, îmbrăcată într-un halat de casă foarte scurt, aproape că i se vedeau bucile de sub el, făcându-l pe Anton să înghită în sec. Arăta foarte bine nemțoaica, se gândi Anton și era pregătită pentru o trântă românească.
Cina a fost foarte rapidă. Anton și-a golit farfuria, după care a băut două pahare cu vin roșu, pentru a ajunge în formă. Nu mai avea răbdare, mai ales că fata îi zâmbea tot timpul provocator și făcea tot felul de aluzii la aventura care va urma. După desert, Anton n-a mai rezistat, s-a apropiat de Claudia și a încercat să o ia în brațe.
- Nu te grăbiii...! i-a șoptit aceasta, cu același zâmbet. Ai răbdare!
- Ești o fată foarte frumoasă și apetisantă, răspunse Anton. Ești în stare să înnebunești orice bărbat! M-ai răvășit, te doresc...!
- Prima dată, te rog să faci un duș, apoi mai vedem! Dezbracă-te în dormitor și pune-ți hainele pe un scaun. Baia este la capătul coridorului. Ai acolo șampoane și halate. Claudia a arborat un zâmbet cât o mie de promisiuni.
În momentul în care Anton a intrat în baie, Claudia, ca un expert versat, i-a inspectat buzunarele. Conform cărții de identitate și permisului de conducere, individul nu se numea Anton Vatmanu, ci Gheorghe Samoilă. Deci bibicul era pregătit să o jumulească, după toate probabilitățile. Drept urmare, i-a subtilizat permisul de conducere și l-a ascuns în buzunarul unui palton de-al ei, aflat în debaraua de pe hol.
- Te aștept în dormitor, dragule! îi strigă Claudia, când bărbatul a ieșit din baie. Într-adevăr, era trântită pe pat, cu coapsele dezvelite, fără chiloți sau sutien. A redus lumina veiozei, după care l-a invitat pe băiat: prima dată, trebuie să-mi faci un sex oral, așa se procedează în Germania. Este cel mai plăcut preludiu pentru femei. Să nu te grăbești, dragule, sunt convinsă că te pricepi! Falsul Anton se puse serios pe treabă, avea de lucru, nu glumă. După o jumătate de oră, și-a simțit gâtul uscat și limba amorțită. Treci puțin  și la celălalt orificiu! îi ceru domnișoara pe un ton imperativ. Pătrunde-mă adânc cu limba în anus! Așaaa! Mai profund!  Așaaa! Acumaaa...! Acumaaa...! În momentul în care a simțit că se apropie orgasmul,Claudia l-a apucat de cap pe iubărețul de ocazie și i-a băgat cu putere gura în despicătură, cât pe ce să-l sufoce. Masculul s-a gândit că va avea parte și el de un sex oral ca lumea. S-a așezat lângă Claudia și a încercat să o aplece de cap ca să se joace  cu obiectul, dar aceasta s-a ridicat, fără nici un cuvânt, a scos din noptieră un prezervativ, i l-a pus cu mare atenție, l-a uns cu cremă, după care s-a urcat pe el. Antonică a simțit că este pe post de  ustensilă, el nu conta, practic, ca bărbat. A fost redus la rolul de jucărie sexuală. A încercat să protesteze, dar femeia i-a făcut semn să tacă, i-a băgat degetele de la picioare în gură, să i le sugă și a continuat să-i joace pe burtă ca o nebună, intrată în criză de epilepsie. Descărcată și mulțumită, într-un final, Claudia s-a dus la baie, lăsându-l pe băiat cu buzele umflate, frustrat și cu un gust fetid în gură, de parcă ar fi mâncat mortăciuni. Acesta s-a dezmeticit repede, a făcut o inspecție scurtă prin sertare, a golit caseta de bijuterii într-o pungă pregătită din timp, iar la ieșirea din baie Claudia l-a găsit îmbrăcat, gata de plecare.
- Trebuie să plec, încercă o justificare Anton, la ora 24,00 se închid ușile căminului. Nerodul nu știa că fata i-a urmărit, prin ușa întredeschisă de la baie, toate manevrele.
- Măi Gheorghe Samoilă sau Gigi ori Gică, cum îți spun prietenii, ar fi bine să-ți golești buzunarele, înainte de plecare, să lași aici tot ce-ai manglit de prin sertare. Nu de altceva, dar pleci fără permisul de conducere. Dacă nu lași tot ce-ai furat, poliția îți va aduce acasă, în seara asta, permisul de conducere și o pereche de brățări. Tu nu ești student, eși un simplu boschetar! Te-am ghicit din prima clipă. Când și-a verificat portofelul, Gică și-a dat seama că a intrat într-o mare belea. Se hotărî să nu se lase umilit până la capăt:
- De ce crezi că am venit la tine? Pentru că ești frumoasă? Să zici mersi că ți-am pus-o, nu se apropie nimeni de tine, arăți ca o sperietoare. Uite aici, ai toate gablonzurile, dă-mi permisul de conducere să pot pleca! Nu vei mai vea ocazia să mă vezi în viața ta!
- Nici n-am nevoie, te-am folosit ca pe un supozitor, să nu crezi că am picat în limbă după tine. Nu ești altceva decât prelungirea inutilă a p....ii, să-ți intre bine în cap! Întoarceți toate buzunarele pe dos! Vreau să văd dacă ai lăsat tot ce-ai ciordit!
- Uite, nu mai am nimic prin buzunare! Dă-mi permisul!
- Ieși afară! Ți-l bag pe sub ușă...
- Dar, eu vreau să...
- N-ai auzit? Marș afară, javră împuțită! Vrei să chem poliția?
-Plec chiar acum! Plec chiar acum!
Samoilă nu a pățit așa ceva în viața lui. Se simțea umilit și furios că a căzut victimă unei japițe ordinare și chioară pe deasupra, care avea tupeu nu glumă! Asta era orice, numai nemțoaică nu. Precis făcea parte dintr-o rețea de traficanți de droguri, unde se învârteau bani mulți. Trebuia să uite cât mai repede această întâmplare. Auzi, domnule, ce-a ajuns, prelungirea inutilă a p...ii! Simțea în gât gustul cleios și fetid al lichidelor nebunei și de aceea se apucă de scuipat pe stradă, ca ultimul boschetar. Trebuia să bea ceva tare ca să-și clătească gura și gâtul, pentru a scăpa de senzația de scârbă și să nu-l apuce voma. Ce greșeală catastrofală a putut să facă!
 Claudia Carpen se simțea extraordinar. Nu numai că și-a ars toți hormonii, care o chinuiau îngrozitor, provocându-i insomnii și dureri cumplite de cap, dar a reușit să-l umilească în ultimul hal pe acest Cassanova de pripas, în realitate un Gheorghe, fante de Ferentari. Boșorogul ei, Ilie Ionescu, nu-i va putea face niciodată o asemenea lucrare profundă. Îi  lipseau dotarea, vâna și dexteritatea. Ghiță, în schimb,cu limba lui ca de mânz, i-a pătruns în toate ungherele subterane ale trupului, răscolindu-o după o latență îndelungată. Câteva luni va putea să suporte, din nou, lipsa de satisfacție. După această aventură, presărată cu picanterii, Claudia s-a culcat și a adormit buștean, până a doua zi la amiază, când a fost trezită de telefon:
- Alo! Domnișora Carpen? Sunt generalul Ieremia. Vă sun de la birou. Ar trebui să veniți și dumneavoastră să rezolvăm problema felicitărilor de Anul Nou. În fiecare an, domnul președinte trimite felicitări unei liste foarte lungi de personalități. În acest an au fost comandate prea puține formulare de felicitări și nu ajung.
- De ce nu comandați dumneavoastră? răspunse somnoroasă Claudia.
- Avem nevoie de semnătura consilierului prezidențial. Pe altă parte, ar trebui să redactați câteva comunicate oficiale, în numele administrației prezidențiale, cu privire la ultimele evenimente care s-au petrecut în țară și pe plan internațional.
- Eu nu pot să dau nici un comunicat, așa... de capul meu, fără să-l consult pe domnul președinte. Ar trebui să-l contactez pe domnul Ilie Ionescu. Nu știți unde este? făcu domnișoara Carpen pe naiva.
- La Scroviștea! Vă trimit o mașină să vă ducă la o întâlnire cu domnul președinte. Vă trimit și o mapă, curpinzând evenimentele cu privire la care ar trebui formulate comunicate. Într-un sfert de oră, mașina va fi în fața blocului. Între timp, voi lua legătura cu domnul președinte să vă aștepte.
Ilie Ionescu s-a bucurat când a aflat că iubita lui va veni la Scroviștea. S-a precipitat să se bărbierească și să facă un duș, pregtindu-se de întâlnire.
- Ilie, cu cine te întâlnești, de te ferchezuiești atâta? îl întrebă consoarta cu o voce acră. Este vorba de o femeie?
- Vine cineva de la președinție ca să discute cu mine niște comunicate oficiale...
- Cine anume? Domnișoara Carpen, cumva?
- Este resortul ei, încercă să se justifice președintele.
- Foarte bine, poți să o primești aici, în sufragerie. Nu este nevoie să mergi în altă clădire. Nu de altceva, dar este frig afară și s-ar putea să răcești, după acest duș prelungit. Tu ești foarte sensibil la gât și la plămâni.
- Draga mea, cum să o primesc în sufragerie? Aici este reședința noastră privată...
- Nu-i nimic, îmi sacrific eu intimitatea. Am dus hârtie și creioane, îți fac și un ceai de mentă! Ai toate condițiile, nu trebuie să te stresezi! Domnișoara Carpen este foarte tipicară și insolentă, s-ar putea să te solicite prea mult și tu ești în vacanță. Ai uitat?
Ilie Ionescu și-a dat seama că nu are nici o șansă să se întâlnească în particular cu domnișoara Claudia, cu toate că ar fi vrut măcar să o mângâie puțin și să o sărute. Zilele în care nu a văzut-o i s-au părut pustii și neasemuit de lungi. Ea venea cu gânduri bune și el o întâmpina în sufragerie, cu nevasta în camera alăturată. Din păcate nu avea de ales!
Claudia a fost foarte neplăcut surprinsă, când ofițerul de serviciu a anunțat-o că domnul președinte o primește în apartamentul privat. Primul gând care i-a dat târcoale a fost că boșorogul este bolnav, a dat strechea în el și nu poate să iasă din casă. Nu s-a gândit nici o clipă că băbătia este cu ochii pe el și nu poate face nici o mișcare. Au apucat-o geloziile, în loc să se îngrijească de bolile menopauzei și ale bătrâneților.
- Bună ziua domnule președinte! zâmbi Claudia cu gura până la urechi.Când i-a aruncat o privire lui Ionescu, l-a întrebat speriată: sunteți bolnav?
- Nu, dragă, mă simt foarte bine! De ce mă întrebi?
- Ați rămas cantonat în apartamentul nupțial, încercă să glumească domnișoara.
- Psst! Ilie Ionescu îi făcu semn să tacă, arătându cu capul spre ușa de la intrare. Suntem foarte strict supravegheați, îi șopti cu voce joasă.
Fără să spună nimic, Claudia și-a ridicat fusta foarte încet, arătându-i bolșevicului caverna, proaspăt rasă, cu două buze negre și zbârcite, ca de măgar bătrân. Intenționat nu și-a luat chiloți pe ea. Și-a desfăcut picioarele, cu mișcări de felină, lingându-și buzele provocator. Președintele se uita în despicătură, fără să poată scoate un cuvânt, paralizat de spaimă că nevastă-sa ar putea să apară oricând. Ar fi vrut să se apropie de Claudia, dar picioarele nu-l ascultau, a încremenit pur și simplu pe scaun. Ca niciodată, mormolocul scofâlcit s-a trezit la viață, gata să-i străpungă cracul pantalonilor. Nu mai înțelegea nimic. După cîteva minute de exchibiționism artistic, Claudia și-a aranjat fusta, a deschis mapa,  a scos pixul și a început să-l lingă, cu mișcări lascive ale limbii, în timp ce-l privea pe bolșevic cu ochiul sănătos. Apoi, s-a apropiat de el cu mișcări de gheișă, oferindu-i documentele să le lectureze.
- V-am adus câte un ceai de mentă, apăru doamna Ionescu în prag, fără să bată la ușă. Claudia s-a întors spre ea și a salutat-o politicos. Ce face taică-tău? Nu l-am mai văzut de un car de ani. Este bine sănătos?
- S-a pensionat, dar continuă să publice probleme de matematică și de fizică, pasiunea lui eternă. Cu sănătatea nu o duce prea bine, are diabet și hipertensiune arterială. Ar trebui să se odihnească și să țină regim, dar el nu se menajează deloc, răspunse senin Claudia, fără să o privească pe soția președintelui.
- Ehei! Bătrânețea nu iartă pe nimeni! I-am spus soțului meu să o lase și el mai moale, deoarece nu este la prima tinerețe. Nici el nu se menajează. Uite, lucrează și în vacanță!
-Ce să fac, dragă, sunt șeful statului! Sunt unele lucruri pe care nu le poate face nimeni în locul meu. O anumiă parte a presei atâta așteaptă, să fac gafe ca să mă poată toca mărunt. Claudia este o fată deșteaptă, ea mă înțelege fără să-i dau multe explicații. Răspunde de cel mai sensibil sector, relațiile cu presa. Până acum a făcut față cu brio...
Doamna Ionescu a părăsit încăperea, fără să comenteze spusele soțului. Avea socotelile ei. Ilie n-a excelat niciodată ca bărbat, însă i-au plăcut fetele tinerele. În naivitatea lui, a crezut că este un bărbat fatal și de aceea are trecere la tot felul de pițipoance. În realitate, fiecare dintre ele a urmărit un interes pesonal, fie numirea într-o funcție, fie un câștigul material. De-a lungul timpului a avut numeroase aventuri, dar nu s-a legat pentru mult timp de nici una dintre gâsculițele care i-au trecut prin așternut. Din fericire, n-a avut sămânța bună, altfel se pricopsea cu niscaiva bastarzi, din cei cu gingie albastră, ca și el. Spre deosebire de magraonii din nația lui, superdotați și superpotenți, Ilie Ionescu a făcut excepție, pentru el mama natură a fost mai puțin darnică, l-a lăsat mai slab dotat. A compensat prin adaptabilitate, printr-un ascuțit instinct de conservare și printr-un acut simț al pericolului. Ceaușescu i-a mirosit jocul dublu, dar Ionescu a fost suficient de inteligent să nu se lase descoperit. Indiderent câte aventuri a avut, s-a întors întotdeauna acasă, uneori cu câte o boală rușinoasă pe care i-a transmis-o și ei cu dărnicie.

 Din romanul-fluviu „În spatele ușilor deschise”, volumul 9 „Fatalitate și sfidare”, capitolul 17.