Cerne-mi veșnicia

Răscolește-mi liniștea
și pătrunde în spațiul gol
și rătăcit din mine.
Alungă-mi ordinea ostenitoare
și fă-mi gălăgie în timpul meu nebun și surd.
Trezește-mi toate simțurile
căzute în somnul cel adanc
și apoi cântă-mi ceva despre iubire
și de dragostea aceea nemaiîntâlnită.
Cerne-mi șoapte și mângâieri
pe care le voi frământa în toata liniștea mea.

Sfredelește-mi veșnicia
și să ne lăsăm purtați în ea,
rămâi cu mine!
Mângâie toată bucuria
care se reflectă în tremurul nostru
și înfășoară-mi sufletul
cu pleoapele tale.
Adâncește-mă în tot farmecul tău,
însetat de bucurii și urmează-mă,
să vezi ceea ce fac
atunci când nu sunt lângă tine.



Pe mine, mie, redă-mă

...niciodată nu am știut cine sunt.
Am auzit că pe mine m-a născut o vrajitoare
într-o zi de iarnă,
iar oamenii mi-au pus un nume.
Viața m-a purtat pe toate cărările ei,
am rătăcit între cer și pământ.
Tot la fel de pustiu
am trecut porții de viață
încercând să mă regăsesc.
Am răscolit și am căutat
în trecuturile mele
și am fugit uneori de prezenturi fără sens
forțând oarecum viitorul.
Am cerut mereu
și în nenumărate rânduri
vieții prin care urmele pașilor mei
spera să-ți atingă privirile,
să te aducă mai aproape,
ca mai apoi,
eu, să pot găsi calea spre mine.
Am așteptat să ajungi acolo
unde nu ai plecat niciodată.
Știi?
Într-o altă viață noi doi ne-am cunoscut,
ne-am însemnat fiecare surâs,
fiecare îmbrățișare,
fiecare lacrimă
pe aripile unui vis
pe care eu nu l-am uitat
niciodată.



Lacătele eternitații



M-am gândit să fac ceva

pentru tine.

Ceva care să ferece

cu lacătele eternității

lada cu apăsări

și întrebări ale lumii,

care să curețe cerul de nori

lăsând soarele

să-și împletească razele

cu strălucirea ta.

Poate îndrăznesc prea mult,

dar eu mă gândeam

să-ți fiu.

Tu ce zici?



Eu sunt…



doar o iluzie reflectată

într-un ciob de suflet

doar un surâs fugar

înțepenit într-o mare

de zâmbete inutile

doar un ciot de aripă frântă

într-un zbor oarecare

doar un ecou desprins

prematur dintr-o ploaie tăcută

doar o noapte inundată

cu atingeri reci

doar un…

Mai bine tac


Clepsidra timpului

Ai ales să scuturi norii
ca sa cearna dintr-o data
tot nisipul peste noi.
Te-ai gandit ca o parte din sufletul meu
varsat in inima ta
s-a acoperit cu nisip?
Stiai ca nisipul ce curge in clepsidre
palpita intotdeauna
in goana spre inimile pe care
le-a iubit si masurat?


Ea...

Ea este puternică.
Ea este frumoasă.
Ea este bună.
Ea este toată liniștea.
Ea este toată iubirea.
Ea este blândețe .
Ea este căldură.
Ea este destulă materie şi mult spirit.
Este pasiune.
Ea este putere şi libertate.
Ea este pasăre de pradă cu inima ușoară.
Ea este dragoste nesfârșită.
Ea e dulce şi suspin.
Ea este melancolie.
E voința şi mister.
Ea este fior.
Ea este fluturi în stomac.
Ea este magie.
Este orgasm în nopți fără sfârsit.
Ea e constelații in colț de univers.
Ea îți duce inima departe.
Ea te ia de mână atunci când zbori în somn.
Ea este aşa cum nimeni nu ar putea să o descrie.
E unică!
E suflet de ținut la piept şi nu în colivie.




Ție, chip angelic



M-am întins cu smerenie

căci mi-ai furat toată rațiunea,

mi-ai răscolit mintea

și mi-ai luminat toată prospețimea

clipelor mele întunecate.

Să fii binecuvântată,

dragoste, fii binevenită

în inima noastră!
Nu aș vrea să murim de nedragoste

și nici de nedor,

nu aș vrea să plecăm din lumea aceasta

fără să simțim freamătul de îndragostiți

și de iubiți,

fiindcă, ție, chip angelic,

azi, mâine,

acum și aici

îți port o iubire

nemărginită





Îmbrățișează-mă până mă doare



Cu dor framânt adânc

la poalele inimii tale,

năzuind că din ramurile aşteptării

vor răsări trandafiri stropiţi cu iubire

si încărcaţi cu aroma buzelor tale.

Să nu mă priveşti,

nu aş vrea să plâng prin ochii tăi.

Doar îmbrăţişază-mă tare,

până mă doare.

Apropie-mi tâmpla de pieptul tău.

Lasă-mă să mă scurg

ca o picătură de ploaie

pe altarul inimii tale.

Strigă-mă cu inima

şi spune-mi: Iubire.

Eu îţi voi răspunde tainic…

sunt aici, iubire.

Sunt ascuns în iureşul inimii tale

şi te aştept să ajungi fără să-ţi cer.




Clipe rătăcite


În lumea asta,

suntem doar două clipe

rătăcite într-o noapte,

care sfidează orice logică matematică

a iubirii.

O femeie şi un bărbat

înveşmântaţi într-un vis al iubirii

care fac un tot,

o pereche,

în care sufletele noastre

plutesc fără să se atingă.

Două dimensiuni,

care mână în mână

au brăzdat cerul

şi au închis cercul iubirii,

topind visul într-o realitate.

În zori, când m-am trezit,

tălpile tale lăsaseră urmele dorului

în sufletul meu

şi câteva cristale de lacrimi

de speranţa

îmi mângâiau din nou

cheful de… viaţă.