Carte de colorat

Voi scrie într-o zi,
o carte de colorat.
Voi despărți cuvintele
În linii...
Linii frânte,curbe,elicoidale...
Nciodată drepte,
Niciodată infinite.

Voi desena cu ele
primăveri  în toamne triste
și voi face arborii
să râdă in hohote


sub ploi.

Zboruri!
Voi desena zboruri...
Zboruri de păsări,
de fluturi,
de frunze,
de gânduri...

Un zâmbet pe-o rană,
Un suspin pe-o fericire...

Pe iubiri,
pe iubiri, nu voi desena inimi.
Nu, iubrile nu sunt cardiace!
Voi desena în schimb
o iubire pe cord deschis.

Apoi,
voi desena un curcubeu.
În cartea mea,
culorile
își vor scrie singure
cuvintele.



...

Îmi  congelezi  timpul
cu un fâlfâit de aripă neagră,
ca un rămas bun mângâiat de crivăț
și pleci...
Din când în când,
te întorci zdrențuit și confuz.
Lovind cu bocancul oglnda de gheață,
îmi pescuiești secundele la copcă.
Prin gaura neagră în formă de inimă,
le-arunci drept momeală
doi țurțuri reci din barbă
și ele,
secundele,îți mișună în palmă,
se scurg argintii
prin degetele făcute căuș...
Îți plac secundele mele.
Sunt vii.
Le simți ale tale
și le înșiri ca pe mărgăritare,
te împodobești cu ele,
le pui petece ici și colo
pe câte-o rană încă sângerândă...
Cu un fâlfâit de aripă neagră,
ca un rămas bun mângâiat de crivăț,
îmi congelezi timpul
și pleci...
Amnezie


Picioare obosite
 de atâta șotron
prin intersecții
încercând să-și ghicească
calea cea dreaptă
tălpile sângerânde
lăsau urme
pe fiecare cărare
greșită sau nu
dansau
piruiete pe poante

încă un pas de deux

penetrează adâncuri
răsfirând rădăcini
în nisipuri mișcătoare...

trunchi contorsionat
prelungind
brațe desfrunzite
degete descărnate
dau norii la o parte
unghii
scrijelesc cerul
mâini împreunate
a rugă

caută
și caută...

printre îngeri și demoni

unde ești
unde ești...

neliniștea asta...

Doamne o caut
ce caut

neliniștea asta...
îmi înnoadă cuvintele...

și caut
oare ce caut...

Umbra doarme
 chircită
cu genunchii la gură
tresare uneori
ca într-un coșmar...

Umbra

M-am agățat de-o speranță
și am rămas așa...
atârnată
ca o muscă de piciorul
păianjenului
care-i țese pânza în jur

de fapt
stau în poziția liliacului
privindu-mă dintr-o altă perspectivă
în capul meu
cuvintele se împerechează genetic
născând monștri
-niște mutanți amorfi-

Cine naiba sunt eu

Mâine voi diseca
toate frunzele
toate pietrele
apele și cerurile
soarele și umbrele
și toate florile
ce vor mai fi rămas
în acest octombrie lasciv
voi deschide toate scoicile
de pe fundul mării
voi amesteca
 veninul cu
 polenul
până voi afla
ce culoare are
umbra mea.




Înserare


Metresă-n neglije
voaluri fumurii
unduind lasciv
alunecând seducător
se lasă seara
peste fluviu.

Liniștea
 caută cuiburi de păsări
prin crengi.

Vântul
mai bântuie ușor
fantasmă a neliniștilor
obscure.

Cocoțată
pe puntea de piatră
îmi strig gândurile
împrăștiate
pe cele două maluri.



Căderea din ramă

M-au alungat din icoană
îngerii aruncă pietre
pe principiul
”cine n-are păcat”
până și îngerul meu păzitor
mă privește amenințător
cică m-ar fi văzut
la furat de cuvinte
alergând pe sârmă

fraților
adevărat vă spun
imaginea aceea
 era holograma
proiectată
în gura prăpastiei


fraților
adevărat
adevărat vă spun vouă
în vremea aceea
ieșeam din cocon
fluture aripi și-a ars
la lumina abia pâlpâitoare
pe care o confundase
 cu astrul  nocturn.


 Remember

Într-o toamnă târzie
rămasă fără file-n calendar
migram către tine
-pasăre albastră
cu aripi larg deschise-
purtam în buzunarul
 de la piept
o ancoră vie
legată atent
c-o fundă aurie
-atât aveam să-ți dăruiesc
pe brațul stâng-
nu te-am găsit
stăteai ascuns
la colțul unei Căi Lactee
cerșind cu brațele
întnse...

tu
ai ales Blestemul
eu
am ars
și m-am făcut cenușă

Blestemul
te-a-nrobit
dar păsările
au prostul obicei
de a  renaște
din propria
 cenușă...