Volumul de povestiri Moartea unei veverițe e o carte care declanșează emoții puternice, paradoxale, conținutul dramatic stând sub apanajul unui limbaj umoristic aparte. Ironia subtextuală și situațiile expuse în notă hazlie camuflează tragediile (individuale sau colective)  provocate de războiul ruso-moldovenesc din 1992. Dumitru Crudu dezvăluie în stil original, o lume tristă, cu personaje care trec prin situații dificile, dar pe care le salvează din circuitul aberant al istoriei, prin efectul comic al expresiei.
    Cele 68 de povestiri vorbesc despre o lume în derivă, personajele fiind permanent expuse unei tensiuni sociale sau afective. Spațiul basarabean este proiectat pe un fundal social dur, luptele din 1992, declanșând temeri și frustrări, atmosfera tristă relevând impactul conflictelor politice asupra individului uman. Dumitru Crudu vorbește despre adevăruri tulburătoare, prezintă situații limită, dar niciodată nu le spune direct, ci le descoperim întotdeauna în subsidiarul textului, ca un efect produs de stările prin care trec personajele. Textele compun un întreg, fiecare povestire contribuind la omogenitatea problematicii expuse. Unele personaje apar în mai multe povestiri (Nea Costea, Colea, Aliona, Ion, Vladimir), ele întrețin fluxul continuu al narațiunii și mențin circularitatea textelor.


    În planul simbolicului narativ, autorul explorează dimensiunea inconștientului și subconștientului ființei, efectele războiului provocând drame de neînchipuit. Narațiunea are un pretext bine individualizat (conflictele socio-politice), evoluția subiectului devoalând încetul cu încetul, impactul incontestabil al războiului asupra destinului individual: „ Tolea Dumitraș fusese mobilizat în războiul ruso-moldovenesc din 1992 ca să-și apere țara, dar din războiul acela s-a întors un alt om. Până la război era bun ca pâinea calda, dar după război devenise spaima mahalalei noastre, dacă nu chiar a întregului sat, pentru că imediat cum lua ceva la bord, ieșea pe drum și se lua de oricine trecea prin fața casei lui.ˮ(O întâlnire cu tata)
Succesiunea povestirilor susțin firescul construcției textuale, narațiunea fiind dinamică, vibrantă, prin diversitatea situațiilor relatate. Cu toate că povestirile sunt scurte, au o densitate nebănuită, dată de substratul semnificației subtextuale și de modul de organizare al secvențelor epice. Relatările sunt impresionante, poartă însemnele existenței tragice, oamenii trăind sub povara unor vremuri tulburi și a instabilității economice. Titlurile sunt derutante, ele sunt deseori în contrast cu subiectul narațiunii, ceea ce dă savoare analizei interpretative. E ca într-un joc de rebus, în care orizontul de așteptare al cititorului ia o direcție cu totul neașteptată pe parcursul lecturii.
Proza lui Dumitru Crudu e condensată, structura compozițională și tematică fiind realizată sub forma unor flash-uri care esențializează ideea. Contextul istoric e factorul care declanșează tensiunea din planul conștiinței personajelor, e elementul perturbator,  ele trecând printr-un periplu afectiv și evenimențial: „ A doua zi, cu capul greu, ca de lemn, m-am întors la bar să mă dreg și am găsit ușa vraiște. Un ciopor de foști combatanți se îmbulzeau în fața ușii, dar nimeni nu intra, ceea ce nu le stătea în fire. Printre ei, și câțiva polițiști. Mi-am făcut loc mai în față și m-am ridicat în vârful picioarelor, și atunci am văzut ceea ce văzuseră ceilalți cu mult înaintea mea.ˮ(La Ungheni)
    Viața tumultoasă, criza economică, războaiele, frica de moarte sunt subiectele acestei cărți. Nimic din ceea ce înseamnă lumea înconjurătoare nu-i scapă autorului, instituind relații puternice între cuvânt și realitate. Expresia, fraza, litera surprind un univers real, relația dintre semnificat și semnificant fiind directă. Personajele supraviețuiesc unei astfel de realități, depășind situații absurde printr-un soi de nepăsare, un fel de negare a dramei. Dincolo de umorul lingvistic, identificăm un cod tragic al vieții, comicul fiind doar apanajul unei stări aflată la granița cu absurdul. Dincolo de text, se află situația, dincolo de cuvinte, se află conflictul, imaginarul naratologic fiind doar emanația realității.
    Autenticitatea povestirilor derivă din decorul socio-politic basarabean, transpuse într-un mod aparte, tragicul substituindu-se adesea ironiei, ceea ce face ca tulburarea provocată de text să fie diluată la nivelul registrului expresiv. Discursul narativ nu impune sub nici o formă vreo interpretare etică, ci mai degrabă, merge spre situații caricaturizate: „ Dimineață, Veaceaslav nu și-a amintit cum se dăduse în petic în seara trecută și tot drumul până la Chișinău a tunat și fulgerat contra armatei sovietice, strigând:
Afară, afară, afară
Armata rusă din țară!!!
Îmi curgea nasul și mi-am vârât mâna în buzunar după un șervețel, dar în loc de șervețel am scos o râmă. Rămăsese acolo după pescuitul de ieri.”(Râma din buzunar)
    Cartea lui Dumitru Crudu stabilește o relație interesantă cu cititorul, îl duce spre adevăruri dure, spuse în formule expresive apetisante, fiecare povestire captând prin nivelul interpretativ complex. Moartea unei veverițe e metafora societății tulburătoare, a vieții tensionate, veverița fiind conștiința umană care se diluează în fața sorții. Metafora sugerează moartea individului care nu vrea și nici nu mai poate să-și păstreze spiritul pur, într-o lume pestriță. Dumitru Crudu știe să ne facă atenți asupra aspectelor importante ale vieții, prezentând în termeni firești, subiecte grave.