Oricat de mult au suspinat patriarhii,oricate rugaminti au inaltat spre cer profetii si sfintii Legii Vechi timp de 4.000 ani pentru a avea acesta comoara –pe EMANUEL NUMAI MARIA A MERITAT SI AFLAT HAR LA Dumnezeu-Lc 1,30.
Fiul lui Dumnezeu s-a facut om pentru mantuirea noastra,dar in Maria si prin Maria.

Arhimandritul Ioanichie Balan a spus despre Maica Domnului :

 Inca de la alungarea din rai a lui Adam si a Evei, Dumnezeu fagaduieste omenirii, care avea sa vina dupa ei, pe Mesia, "Samanta femeii", "Care va zdrobi capul sarpelui ademenitor" (Facerea 3, 15).

Mai apoi, Isaia proorocul prezice: "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel" (Is. 7, 14). Fecioara pe care Isaia n-o numeste, avea sa fie Sfanta Fecioara Maria, iar Emanuel, care inseamna "Cu noi este Dumnezeu" (Matei 1, 23) avea sa fie Mesia-Hristos, precum ingerul Domnului o va descoperi si talcui Fecioarei ina­inte de Intruparea Lui.


 
Textul din Isaia este amintit de ingerul Gavriil lui Iosif, logodnicul Fecioarei; iar El ii va spune ca va zamisli de la Duhul Sfant; ca "puterea Celui Preainalt o va umbri" si va naste pe Fiul lui Dumnezeu si-I vor pune numele Iisus (Luca 1, 31, 35; Matei 1, 20).

Un alt text precis care vorbeste de fecioria Maicii Domnului inainte si dupa nasterea unicului sau Fiu - Iisus Hristos - este cel din proorocul Iezechiel 44, 2. Aci citim: "Si mi-a zis (barbatul-inger) Domnul: Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa".
 
Poarta este o figura metaforica pentru Fecioara, asa au inteles si talcuit Sfintii Parinti ai Bisericii textul din Iezechiel (44, 2). Si din aceasta inter­pretare s-a nascut si cantarea ce i-au inchinat-o Maicii Domnului melozii Bisericii "intru nastere fecioria ai pazit, de Dumnezeu Nascatoare". Sau refrenul Acatistului, care graieste: "Bucura-te Mireasa, pururea Fecioara !"
Primele texte biblice care vorbesc despre fecioria si sfintenia vietii Maicii Domnului sunt cele profetice din Vechiul Testament. Cel dintai ni-l ofera Proorocul Isaia, care, dupa descoperirea ce i s-a facut, o vede ca un "semn" extraordinar, in afara legilor firesti, scrie proorocia, de care am mai amintit, astfel: "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel" (Is. 7,14). "Semnul" extraordinar era ca Fecioara avea sa zamisleasca fiu, "nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu" (Ioan 1, 13), sau "de la Duhul Sfant" (Matei 1, 18; Luca 1, 35), Care a umbrit-o, pogorandu-Se peste ea.



Termenul, desi figurat, ideea devine clara, daca zicem, in loc de "poarta", Fecioara, adica, dupa Fecioara Maria. Caci Sfanta Fecioara Maria a fost Fecioara, inainte de a zamisli in pantece de la Duhul Sfant pe Emanuel; dupa nastere - adica dupa ce a intrat Dumnezeu-Fiul prin ea si s-a nascut - "Poarta" a ramas iar incuiata, adica, si dupa nastere Fecioara a ramas iarasi Fecioara. Sau cum o canta Biserica, "pururea Fecioara". Chiar si inteleptul Solomon, inspirat, o vede pe Fecioara ca "o gradina incuiata, fantana acoperita si izvor pecetluit" (Cant. Cant. 4, 12).
Ca Mama lui Emanuel, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Unicul ei Fiu, numit "imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Tim. 6, 15), Maica Domnului este "imparateasa cerului" si sade de-a dreapta Fiului ei. Asa a vazut-o dinainte proorocul David, care zice: "Sezut-a impara­teasa de-a dreapta Ta imbracata in haina aurita si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11).

Un alt text important, privind "pururea fecioria" acestei Fecioare care avea sa nasca pe Mesia fara stricarea fecioriei ei, este cel din Iezechiel, amintit (44, 2), care o vede, in revelatia ce primeste, printr-o metafora = "poarta incuiata", din afara templului.

Biserica de Rasarit si de Apus o cinstesc pe Fecioara Maria  pentru ca insusi Dumnezeu a ales-o, a sfintit-o si a cinstit-o, ca pe imparateasa a cerului cu sederea de-a dreapta Fiului Ei. Caci zice Domnul despre aceasta imparateasa - prin David: "Sezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11).

Dumnezeu a cinstit-o pentru sfintenia si smerenia Ei (Luca 1, 48), salasluindu-se in Ea, prin intruparea Fiului Sau, de la Duhul Sfint. Adica, Sfinta Fecioara Maria a zamislit, prin "pogorarea Duhului Sfant peste Ea si prin puterea Celui Preainalt, care a umbrit-o " (1, 35). Si pentru ca a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, care se numeste si: " imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Tim. 6, 15), Maica Domnului se numeste si Ea " imparateasa " cerului, sau " imparateasa si Doamna". Pe aceasta Fecioara-Maica-imparateasa o descrie Sfantul Ioan Apostolul si vazatorul, asa cum i s-a aratat si a vazut-o in descoperirea avuta, astfel:" Si s-a aratat din cer un semn mare: o femeie (Fecioara) invesmantata cu soarele, si luna era sub picioarele ei, pe cap purta cununa din douasprezece stele.." (Apoc. 12, 1).
Ca a fost aleasa, pregatita, prin viata ei curata si rugaciunile Ei la templu, unde si-a trait copilaria, in Casa Domnului sfintita si apoi cinstita de Dumnezeu, se intelege clar din cuvintele ingerului vestitor al zamislirii Ei de la Duhul Sfant. Caci Arhanghelul Gabriel, salutand-o si inchinandu-I-se, graieste: " Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti intre femei". Iar Ea tulburandu-se de vede­rea si inchinarea ingerului: " cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Atunci ingerul vazandu-i tulburarea, a linistit-o, zicand: " Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece (de la Duhul Sfant) si vei naste si vei chema numele Lui Iisus" (Luca 1, 28-31).
Fecioara este pururea rugatoare acolo inaintea lui Dumnezeu, pentru cres­tini, indeosebi, si pentru lume in general; cum s-a rugat si la Nunta din Cana Galileii, de a prefacut Domnul apa in vin (Ioan 2, 1 -11).


Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către Fecioara Maria

Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv.9, în col. Fil, vol. 6
„preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ .
 si noi suntem fii ai Născătoarei de Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, căci „precum Fiul ei, şi Dumnezeu s-a făcut Hristos şi Dumnezeul nostru, dar a fost şi fratele nostru, aşa şi noi, o, negrăită iubire de oameni!, ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Hristos. Căci toţi sfinţii sunt aceasta prin nunta cea preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi sfinţii sunt din El“
„O numesc pe aceasta neprihănită şi preacurată în asemănare cu noi, oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea e om, dar e curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său“

Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“.

Sf. Ioan Gură de Aur din operele căruia s-au inspirat adesea Părinţii filocalici scrie: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire“ (Cuvânt despre Fecioara Maria).

Petru Damaschinul spune: „Minunatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au umplut de uimire, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele îngerilor şi oamenilor“ (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, Filocalia 5)

Sfântul Grigorie Palama, teolog filocalic, mărturiseşte că de mic copil a avut întotdeauna pe Maica Domnului ca apărătoare, căreia i-a împletit mai apoi cuvinte de laudă care sunt adevărate capodopere teologice, după nenumărate descoperiri ale ei în lumina dumnezeiască. Mai târziu, la Sfântul Munte, ca ascet, rugându-se Maicii Domnului în neîncetatele lui rugăciuni, în repetate rânduri a văzut-o în vedenie şi, prin mijlocirea ei, a primit darul teologiei.

In Biserica de Apus cinstirea si lauda Preacuratei este la acelasi nivel ca si in Rasarit.
Fecioara Maria este Alma Mater –Mama ascunsa si tainica.



Sf Anton de Padova a fost un mare cinstitor al Neprihanitei.
 La botezul lui tatal sau Don Martino l-a inchinat Maicii Domnului.
Dupa spusele mamei Maria Tereza de Taveira,primele cuvinte ale micutului Fernando au fost MAMA si MARIA !
Sfantul Augustin –lumea fiind nevrednica pt a-l primi pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui .El  l-a dat Mariei ,astfel incat lumea sa-l primeasca prin ea.
Biserica „își continuă peregrinarea între prigoana lumii și mângâierile lui Dumnezeu”,   vestind crucea și moartea Domnului până când va veni (cf. 1 Cor 11, 26)».  «După cum poporul lui Israel după trup, peregrinând prin pustie, este deja numit Biserica lui Dumnezeu (cf. 2 Esd 13, 1; Num 20, 4; Dt 23, 1 și urm.), tot astfel noul Israel… este numit Biserica lui Cristos (cf. Mt 16, 18), întrucât acesta și-a dobândit-o cu sângele său (cf. Fapte 20, 28), a umplut-o cu Duhul său și a înzestrat-o cu mijloace potrivite pentru a o uni în mod vizibil și social. Dumnezeu a chemat laolaltă pe toți aceia care prin credință privesc spre Isus, Înfăptuitorul mântuirii și Principiul unității și al păcii, și a constituit Biserica spre a fi pentru toți și pentru fiecare sacramentul vizibil al acestei unități mântuitoare». 
Toți credincioșii, deși «răspândiți pe suprafața pământului, se află în comuniune unii cu alții în Duhul Sfânt».  Se poate spune că în această unire se realizează continuu misterul Rusaliilor. În același timp, apostolii și ucenicii Domnului din toate popoarele pământului «stăruie într-un gând în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus» (Fapte 1, 14).

Papa paul al VI –lea in Lumen gentium: Constituţia dogmatică despre Biserică 1964
Sfânta Fecioară, a cărei maternitate divină a fost predestinată din veșnicie, ca și întruparea Cuvântului, după planul providenței divine a fost, aici pe pământ, Mama aleasă a divinului Răscumpărător, însoțitoare de o excepțională generozitate și slujitoare umilă a Domnului. Zămislindu-l pe Cristos, născându-l, hrănindu-l, înfățișându-l Tatălui în templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului, prin ascultare, credință, speranță și iubire aprinsă, pentru a reda sufletelor viața supranaturală. De aceea, ea ne este Mamă în ordinea harului.

Sf. IOAN DAMASCHINUL, .
Această maternitate a Mariei dăinuie neîncetat în economia harului, de la consimțământul dat prin credință la Bunavestire și menținut fără șovăire sub cruce, până la încununarea veșnică a tuturor celor aleși. Într-adevăr, ridicată la cer, ea nu a părăsit această misiune mântuitoare, ci prin mijlocirea ei multiformă continuă să ne obțină darurile mântuirii veșnice Biserica este totuși mereu conștientă că la orizontul istoriei mântuirii
 Maria a apărut înaintea lui Cristos.
 
Sfantul Bonaventura –Primul om nascut din Maria este Omul –Dumnezeu,Isus Cristos,al doilea este un om curat ,copil al lui Dumnezeu si al Mariei prin adoptie.
Sf. AMBROZIU DE MILANO,
 În iubirea ei maternă, are grijă de frații Fiului său care sunt încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări, până ce vor fi duși în patria fericită. De aceea, sfânta Fecioară este invocată în Biserică sub titlurile de Apărătoare, de Sprijinitoare, de Ajutătoare, de Mijlocitoare  Cf. Papa LEON AL XIII-LEA, Acestea sunt înțelese totuși într-un sens care nu răpește și nu adaugă nimic demnității și eficacității lui Cristos, unicul Mijlocitor Prin darul și menirea maternității divine, prin care este unită cu Fiul ei, Răscumpărătorul, și prin harurile și funcțiile ei deosebite, sfânta Fecioară este strâns unită și cu Biserica: Născătoarea de Dumnezeu este prototipul Bisericii, așa cum afirma deja sfântul Ambroziu, și anume în ordinea credinței, iubirii și unirii perfecte cu Cristos
. Într-adevăr, în misterul Bisericii, numită și ea pe drept cuvânt Mamă și Fecioară, sfânta Fecioară Maria este cea dintâi, oferind în mod neasemuit și unic exemplul de Fecioară și Mamă Cf. PSEUDO-PETRU DAMIAN, . Căci, prin credință și ascultare, ea a născut pe pământ pe însuși Fiul Tatălui, necunoscând bărbat, sub adumbrirea Duhului Sfânt, ca o nouă Evă, arătând, nu șarpelui din vechime, ci vestitorului lui Dumnezeu, o credință nealterată de vreo îndoială. Ea l-a născut pe Fiul pe care Dumnezeu l-a rânduit primul născut dintre mulți frați (cf. Rom 8,29), adică dintre credincioși, la nașterea și creșterea cărora ea conlucrează cu iubire de mamă.

Testamentul Sanctității Sale Sfantul  Papa Ioan Paul al II-lea
dat publicității la 7 aprilie 2005, Totus Tuus ego sum
În Numele Preasfintei Treimi. Amin.
„Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru” (cf. Mt 24,42) – aceste cuvinte îmi amintesc de chemarea finală, care se va întâmpla atunci când va dori Domnul. Doresc să îi urmez Lui, și doresc ca tot ceea ce face parte din viața mea pământească să mă pregătească pentru acest moment. Nu cunosc când va veni ceasul, dar ca de altfel orice altceva, îl las în mâinile Maicii Maestrului meu: Totus Tuus. În aceleași Mâini materne las totul și pe toți cei de care viața mea și vocația mea m-au legat. În aceste Mâini las, mai presus de toate, Biserica, precum și Națiunea mea și întreaga umanitate.
Totus tuus, Cu totul al tău -Sigur, Ioan Paul al II-lea , a încredinţat Maicii Domnului întreaga omenire, cu durerile, temerile, speranţele şi bucuriile sale, a publicat o enciclică dedicată Maicii Domnului  Redemptoris Mater, 25 martie 1987. pe care însă, cu mult timp înainte de a fi promulgată, "a cultivat-o îndelung în inimă" şi obişnuia să încheie fiecare discurs, scrisoare apostolică, enciclică etc. cu un gând-rugăciune adresat ei. A urmărit şi a cinstit chipul ei sub toate înfăţişările icoanelor, la toate popoarele şi riturile creştine, fiindcă peste tot ochii, mâinile şi inima ei sunt aceleaşi.
Dar cu toate acestea, iubirea fără început şi fără sfârşit, care cuprinde în ea însăşi toate nuanţele iubirii omului, înţelese şi neînţelese şi mai presus de toate, iubirea Mamei, iubirea aceasta nu poate fi mărturisită, fiindcă nu există vorbe omeneşti care să-i oglindească lumina.


Redemptoris Mater -Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine  25 martie 1987-Papa Ioan Paul al II lea
MAMA RĂSCUMPĂRĂTORULUI are un loc bine definit în planul mântuirii; într-adevăr, «când a venit plinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub lege și ca să dobândim înfierea. Iar pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: „Abba, Părinte!”» (Gal 4, 4-6).
Biserica o salută pe Maria din Nazaret ca pe începutul său,  (3) pentru că în Neprihănita zămislire vede conturându-se, anticipat în mădularul său cel mai nobil, harul pascal al mântuirii, și în primul rând pentru că în evenimentul Întrupării îi întâlnește, indisolubil uniți, pe Cristos și pe Maria: El, Stăpânul și Capul (cf. Col 1, 18) și ea care, rostind primul fiat din Noul Legământ, îi prefigurează condiția de mireasă și mamă.
Prezența ei în Israel – atât de discretă încât a trecut aproape neobservată de contemporani – strălucea luminoasă înaintea Celui Veșnic, care o asociase pe această necunoscută «fiică a Sionului»
MARIA ÎN MISTERUL LUI CRISTOS - Plină de har
. «Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală, în ceruri, în Cristos» (Ef 1, 3). Aceste cuvinte ale Scrisorii către Efeseni dezvăluie planul veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, hotărârea lui de mântuire a oamenilor prin Cristos. Este un Plan universal, care îi privește pe toți oamenii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1, 26). După cum toți, «la început» sînt cuprinși în opera creatoare a lui Dumnezeu, tot astfel sunt, din veșnicie, cuprinși în planul divin al mântuirii, care urmează să se dezvăluie integral la «plinirea timpului», prin venirea lui Cristos. Într-adevăr, acel Dumnezeu care este «Tatăl Domnului nostru Isus Cristos» – continuă cuvintele aceleiași Scrisori – «ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți în fața sa, în iubire dinainte rânduindu-ne spre înfiere prin Isus Cristos, după bunul plac al voinței sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a dăruit pe noi în Fiul său iubit, în care avem răscumpărarea prin Sângele lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului său» (Ef 1, 4-7).
Temeiul dublei salutări este faptul că în sufletul acestei «fiice a Sionului» s-a manifestat, într-un fel, întreaga «glorie a harului» cu care «Tatăl… ne-a dăruit în Fiul său preaiubit». Solul o salută, într-adevăr, pe Maria ca «plină de har»: îi spune astfel ca și cum acesta ar fi adevăratul ei nume. Vorbind cu ea, nu i se adresează cu numele sub care era cunoscută de oameni: Miryam (=Maria), ci cu acest nume nou: «plină de har». Ce înseamnă numele acesta? De ce o numește astfel arhanghelul pe Fecioara din Nazaret?
În limbajul biblic «har» înseamnă un dar deosebit care, conform Noului Testament, își are izvorul în viața treimică a lui Dumnezeu însuși, a lui Dumnezeu care este iubire (cf. 1 In 4, 8). Rod al acestei iubiri estealegerea, despre care vorbește Scrisoarea către Efeseni. Din partea lui Dumnezeu această alegere este voința eternă de a-l mântui pe om prin participarea la viața lui (cf. 2 Pt 1, 4) în Cristos: este mântuirea prin participarea la viața supranaturală. Efectul acestui dar veșnic, al acestui har al alegerii omului de către Dumnezeu este ca o sămânță de sfințenie, ca un izvor care țâșnește în sufletul omului ca dar al lui Dumnezeu însuși, care prin har îi sfințește pe cei aleși și le dă viață. În acest fel se împlinește, devine realitate, acea binecuvântare a omului «cu toată binecuvântarea spirituală», acea «înfiere în Cristos», în Acela care, din veșnicie, este «Fiul iubit» al Tatălui. In misterul lui Cristos Maria este deja prezentă «înainte de întemeierea lumii», ca aceea pe care Tatăl «a ales-o» ca Mamă a Fiului său în întrupare – și împreună cu Tatăl a ales-o Fiul, încredințând-o din veșnicie Duhului sfințeniei. Ea este într-un mod cu totul deosebit și extraordinar unită cu Cristos și este de asemenea iubită din veșnicie în acest Fiu iubit, în acest Fiu de o ființă cu Tatăl, în care sălășluiește toată «gloria harului». În același timp, sufletul ei este deschis pe deplin la «darul de sus» (cf. Iac 1, 17).
 Maria «se află în fruntea celor smeriți și săraci ai Domnului, care speră cu încredere de la El mântuirea și o primesc». 
Cuvintele Elisabetei: «Fericită e cea care a crezut» continuă să o însoțească pe Fecioara și în ziua Rusaliilor; o însoțesc din veac în veac, oriunde se răspândește, prin mărturia apostolică și slujirea Bisericii, cunoașterea misterului mântuitor al lui Cristos. Astfel se împlinește profeția din Magnificat: «Mă vor ferici toate neamurile, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și sfânt este numele lui» (Lc 1, 48-49). Într-adevăr, cunoașterea misterului lui Cristos duce la cinstirea Mamei sale sub forma unei evlavii deosebite față deTheotókos, Născătoarea de Dumnezeu. În această evlavie se include însă întotdeauna slăvirea credinței ei, deoarece Fecioara din Nazaret, după cuvintele Elisabetei, a devenit fericită mai ales datorită acestei credințe.
 Doresc, pe de altă parte, să subliniez cât de strâns se simt legate prin iubirea și cinstirea lor față deTheotókos, Născătoarea de Dumnezeu, Biserica catolică, Biserica ortodoxă și vechile Biserici orientale. Nu numai că «dogmele fundamentale ale credinței creștine, despre Treime și despre Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, au fost definite în Concilii ecumenice ținute în Orient», ci și în cultul lor liturgic «Orientalii preamăresc în imnuri minunate pe Maria, pururea Fecioara… Preasfânta Născătoare de Dumnezeu».  (
Frații din aceste Biserici au trecut prin multe încercări, însă mereu istoria lor a fost străbătută de o dorință vie de angajare creștină și de iradiere apostolică, chiar dacă adesea a fost marcată de persecuții sângeroase. Este o istorie a fidelității față de Domnul, o adevărată «peregrinare de credință» prin locuri și timpuri în care creștinii orientali au privit întotdeauna cu nemărginită încredere spre Maica Domnului, au cinstit-o cu laude și au invocat-o cu rugăciuni neîncetate. În clipele grele ale încercatei lor existențe creștine, aceștia «au alergat sub ocrotirea ei»,  știind că au în ea un ajutor puternic. Bisericile care mărturisesc învățătura Conciliului din Efes  o numesc pe Fecioară «cu adevărat Născătoare de Dumnezeu», pentru că «Domnul nostru Isus Cristos, născut înainte de veci din Tatăl ca Dumnezeu, în vremurile din urmă, pentru noi și pentru a noastră mântuire, s-a născut ca om din Maria Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu».  Părinții greci și tradiția bizantină, privind-o pe Fecioară în lumina Cuvântului Întrupat, s-au străduit să pătrundă adâncimea acelei legături ce o unește pe Maria, ca Mamă a lui Dumnezeu, cu Cristos și cu Biserica: Fecioara rămâne pururi prezentă în toată desfășurarea misterului mântuirii.
Tradițiile copte și etiopiene au fost introduse într-o astfel de contemplare a misterului Mariei de către Sfântul Ciril din Alexandria . Geniul poetic al sfântului Efrem Sirul, supranumit «liră a Duhului Sfânt», a cântat-o neobosit pe Maria, lăsând până astăzi o amprentă vie în toată tradiția Bisericii siriace.  În elogiul său adresat Născătoarei de Dumnezeu, sfântul Grigore din Narek, una din cele mai strălucite glorii ale Armeniei, adâncește cu o puternică inspirație poetică diferitele aspecte ale misterului Întrupării și fiecare dintre ele îi este prilej de a cânta și de a lăuda extraordinara măreție și minunata frumusețe a Fecioarei Maria, Mama Cuvântului întrupat.
Nu e de mirare, așadar, că Maria deține un loc privilegiat în cultul vechilor Biserici orientale, cu o neasemuită bogăție de sărbători și de imnuri.
 În liturgia bizantină, la toate ceasurile Oficiului divin, lauda Mariei este unită cu lauda Fiului și cu lauda care, prin Fiul, este înălțată către Tatăl în Duhul Sfânt. În anafora sau rugăciunea euharistică a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, îndată după epicleză, comunitatea întrunită o cântă pe Maica Domnului astfel: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pe cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul l-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim».
Aceste laude, aduse Mariei la fiecare celebrare a liturgiei euharistice, au făurit credința, pietatea și rugăciunea credincioșilor. În decursul veacurilor, le-au impregnat întreaga atitudine spirituală, trezind în ei o adâncă evlavie față de «Preasfânta Născătoare de Dumnezeu».
Al doilea Conciliu Ecumenic de la Niceea (787) în care, pentru a încheia cunoscuta controversă asupra cinstirii icoanelor, s-a definit, după învățătura Sfinților Părinți și după tradiția universală a Bisericii, că, împreună cu Crucea, este îngăduit a se oferi cinstirii credincioșilor și icoanele Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților, atât în biserici cât și în case și pe străzi.   Acest obicei este păstrat în tot Orientul ca și în Occident: icoanele Fecioarei au un loc de cinste în biserici și în case. Maria este reprezentată ca tron al lui Dumnezeu, care îl poartă pe Domnul și îl dăruiește oamenilor (Theotókos), sau ca drum ce duce la Cristos și îl arată (Odigitria), sau ca rugătoare în atitudine de implorare și ca semn al prezenței divine pe drumul credincioșilor, până în ziua Domnului (Deisis), sau ca apărătoare care își întinde mantia peste popoare (Pokrov), sau ca Fecioara îndurătoare și duioasă (Eleousa). Ea este înfățișată de obicei împreună cu Fiul său, copilul Isus, în brațe: această relație cu Fiul este cea care o preamărește pe Mamă. Uneori îl îmbrățișează cu dragoste gingașă (Glykofilousa); alteori, hieratică, pare absorbită cu totul în contemplarea Aceluia care este Stăpânul istoriei (cf. Apoc 5, 9-14).
Se cuvine să amintim și Icoana Maicii Domnului de la Vladimir –Rusia , care a însoțit mereu peregrinarea de credință a popoarelor vechii Rusii’. Se apropie aniversarea unui mileniu de când acele nobile ținuturi s-au convertit la creștinism: leagăn de oameni smeriți, de gânditori și de sfinți. Icoanele sînt cinstite și acum sub diferite titluri în Ucraina, în Bielorusia și în Rusia: sînt icoane ce atestă credința și spiritul de rugăciune al poporului, care simte prezența și ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu. În ele Fecioara strălucește ca o imagine a frumuseții divine, lăcaș al veșnicei Înțelepciuni, chipul de rugătoare, modelul contemplației, icoana slavei: aceea care încă din viața de pe pământ, având știința spirituală inaccesibilă speculațiilor omenești, a ajuns prin credință la cunoașterea cea mai înaltă. Mai amintesc și Icoana Fecioarei rugându-se în cenacol cu Apostolii în așteptarea Duhului: nu ar putea constitui ea oare semnul speranței pentru toți aceia care, în dialogul frățesc, doresc să își adâncească ascultarea credinței?
 O asemenea bogăție de laude, adunată din diferitele forme ale marii tradiții a Bisericii, ne poate ajuta să facem în așa fel încât Biserica să respire din nou din plin, cu «amândoi plămânii»: Orientul și Occidentul.  Sf Papa Ioan Paul al II lea .

 Sub indurarea ta scapam, Nascatoare de Dumnezeu ,rugaciunile noastre nu le trece cu vederea intru ispite,ci din primejdii ne scapa pe noi una curata ,una binecuvantata.Toata nadejdia mea intru Tine o pun ,Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul Tau.

" Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai cinstita decit heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii ,care fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim .