„Uneori ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care am luat-o ca să ne ferim de el...”
                      La Fontaine

Mathilde a adormit cu gândul la ceea ce i-a spus Valeriu despre ursitul ei și de aceea, probabil, a visat că este îmbrăcată cu rochie de mireasă și se îndreapta spre altar, fără să-i poată vedea fața mirelui. S-a trezit dimineața supărată și indispusă, hotărâtă să nu-i povestească nimic iubitului ei. Nu știa dacă visul era un semn bun sau un semn rău și de aceea a decis să aștepte seara de Crăciun. Valeriu dormea liniștit, cu o respirație ușoară și regulată. Îi admiră buzele cărnoase, care o sărutau atât de excitant și, fără să se gândească, își lipi gura de ele. Valeriu deschise ochii ușor și-i luă fața în palme, o sărută pe frunte, după care se ridică din pat. Mathilde a simțit acest gest atât de tandru și de octrotitor, că-i reveni, imediat, buna dispoziție. Iubita mea, azi este ziua cea mare! Va trebui să trecem un examen!
- Te rog să-mi spui la ce oră să fiu gata!
- Pe la orele 18,00, ai grijă, ora României! Mathilde, uite, ai aici cadoul de Crăciun! Valeriu a luat de pe noptieră o cutie de catifea albastră și i-a înmânat-o fetei.

Aceasta a deschis cadoul, cu mâinile tremurându-i de emoție. A vrut să scoată o exclamație, dar sunetul i s-a oprit în gât, numai ochii îi sticleau, ca două diamante imense.
- Iubitul meu, reuși să articuleze Mathilde, în cele din urmă, bijuteriile astea sunt absolut extraordinare. Își puse colierul la gât și cerceii în urechi, apoi se privi în oglindă. Dumnezeule mare, cât sunt de frumoase! Cum se numesc pietrele astea de un verde atât de  interesant și de straniu, în același timp?
- Turcoaze. Au o nuanță sofisticată mai delicată, între verde și albastru. Este piatra prețioasă a Iranului și a Tibetului. Se spune că atrage protecția divină, de aceea amerindienii o numeau piatra cerului. Le-am ales special pentru tine!
- Le pot purta în seara asta?
- Bineînțeles, de asta ți le-am dat acum, altfel le puneam sub pomul de Crăciun.
- Se asortează cu rochia, abia aștept să mă gătesc! Vally, iubitule, pot să-i spun mamei? O sun imediat!
Mathilde se bucura ca un copil care a primit o jucărie. Valeriu o lăsă să telefoneze, timp în care a intrat în bucătărie să pregătească micul dejun și cafeaua. Fata a revenit tocmai când pâinea prâjită și cafeaua au fost gata.
- Mathilde, te rog să mănânci o felie de pâine prăjită, unsă cu unt! Să nu mai bei  cafeaua pe stomacul gol, poți face ulcer.
- Vally, mama s-a bucurat de bucuria mea. Abia așteaptă să-mi vadă bijuteriile!
- Iubito, m-am gândit la următorul scenariu: tu vei aștepta aici, în salon. La orele 18,45, va veni un quartet de muzică de cameră, corul Episcopiei din Baia Mare și doi cameramani, care vor filma absolut totul. Corul se va alinia pe 4 rânduri, în stânga intrării, iar muzicienii în dreapta. La ora 19,00 fix, vor intra pe poarta castelului două mașini: în prima voi fi eu, cu tata și cu bunica, în a doua vor fi fratele meu cu nevasta și canadienii. Ne vom opri pe alee, aproape de intrare. Coborâm din mașină, bunica va fi între mine și tata. Ne oprim la un metru de treptele de la intrare. Corul și muzicienii, împreună cu noi, cântăm colinda ”Deschide ușa creștine”. Este colinda pe care tata ne-a învățat-o, pe mine și pe Valentin, în timpul deportării din Bărăgan. În acest timp, tu, în calitate de gazdă a casei, vei sta în ușa întredeschisă de la intrare. La terminarea colindei, tu intri în casă și ne aștepți exact în ușa salonului. Eu fac prezentările și rămânem toți în picioare. Corul și muzicanții intră și ei și se așează de o parte și alta a șemineului și încep un recital de colinde. Tu stai lângă bunica, între mine și tata, iar ceilalți în spatele nostru. La ora 19,15, sosesc episcopul și un sobor de preoți. În momentul în care prelații intră în salon, se interpretează corul Alliluiah de Haendel. Urmează slujba de sfințire a castelului, care durează în jur de 20 – 30 de minute. Închinăm un pahar de șampanie cu preoții, după care ei pleacă. Corul mai rămâne o jumătate de oră, după care pleacă, rămân numai muzicienii. Urmează să rostesc eu câteva cuvinte, după care invit familia să viziteze castelul. Muzicienii se odihnesc. Revenim în salon, tu indici fiecăruia locul la masă. Locul de onoare este scaunul din mijloc de pe latura dinspre geam a mesei, ăla este rezervat bunicii. În dreapta ei stai tu, în stânga tata. Lângă tine stau eu și, în continuarea mea, englezii. Meșterii vor sta în continuarea tatei. Eu mă ridic, sting luminile candelabrului și rămân numai becurile pomului de iarnă. În stânga șemineului va fi instalat un ecran, pe care voi proiecta fotografii ale familiei, pe fondul muzicat Corul scalvilor evrei din opera Nabucodonosor, de Verdi. Când termin, se aprind toate luminile și ospătarii încep servirea mesei. Cu asta, nu ai scăpat de rolul tău de amfitrioană, s-a terminat doar primul act.
- Vally, iubitul meu, voi fi atât de emoționată, încât voi uita totul! Te rog să-mi faci o schiță cu acest program, ca să-l memorez și să-l pot consulta la nevoie. În ce limbă voi vorbi cu familia ta. Știi bine că eu nu vorbesc limba română.
- Eu zic să vorbești în engleză, să priceapă gașca fratelui meu. Pentru tata și bunica voi face eu pe interpretul.
- Tot nu înțeleg! Cum mă vei prezenta pe mine? De ce sunt eu gazda?
- Pentru că, potrivit tradiției, colindătorii nu pot veni la o casă pustie, trebuie să fie primiți de cineva, inventă Valeriu o explicație ad-hoc.  Tu vei fi castelana!Vrei să te îmbraci, să ieșim puțin în oraș? Ai stat două zile în casă, ar trebui să iei un pic de aer curat. Mergem în piață să cumpărăm niște fructe!
- Cum să mă îmbarc? Pot veni în pantaloni, cu o geacă mai groasă?
- Sigur. Îmi iau și eu, la fel, un pantalon și o geacă.
- Sunt gata în câteva minute, te rog să mă aștepți! Nu vrei să spăl eu farfuriile?
- Nu, tu ești prințesa, ai uitat?
Când trecură pe lângă casă, Mathilde a recunoscut-o imediat. De pe Dealul Florilor se deschidea o panoramă destul de impresionantă a orașului. Magazinul Maramureșul era deschis. Valeriu a oprit în parcare și a invitat-o pe Mathilde să viziteze raionul de suveniruri, unde o dusese și pe Samantha, la prima ei viziată în Baia Mare. Impresionată de bluzele românești,Mathilde nu s-a putut abține să nu le încerce. I-au plăcut foarte mult, așa că Valeriu i-a cumpărat din fiecare model câte una și două modele, mai sobre, pentru mama ei.
- Vally, eu am văzut fetele de la postul TF 1, purtând astfel de bluze și n-am știut niciodată că sunt românești.
- Vrei să-ți cumpăr și o jachetă de lână, model țărănesc?
- Este comodă? Nu înțeapă? Lâna din care este confecționată mi se pare foarte aspră.
- Tocmai ăsta este dichisul, materialul este fabricat într-un război de țesut rudimentar, vechi de sute de ani. Este căptușită cu un material moale, cred că este catifea.
- Mi-ar plăcea una mai lungă, sub formă de palton, dar nu văd așa ceva aici.
- Nici nu se fabrică haine lungi. Țăranii merg printre tufișuri sălbatice și de aceea nu poartă haine lungi, ca să nu le agațe.
În piață era o aglomerație teribilă. Fiecare alerga să-și facă ultimele cumpărături. La fiecare pas întâlneai țigani, care vindeau tot felul de obiecte ciordite și încercau să dea atacul la buzunarele celor neatenți. Ca de obicei, Valeriu se opri la zona unde se vindeau murături. Mathilde a gustat varza acră și gogonelele, care i se păreau mai interesante.
- Domnule, îl acostă o precupeață, pe Valeriu, io cred că tu iești Morariu Valer, cel de la televizăur. Doamne da mândră nevastă ai, nu s-ar deochie. Nici n-am văzut pe la noi așe fimee. Ț-oi împle o zidere  de plastic(găleată de plastic, n.a.) cu tăt feliu de murători, io le-am pus cu fata me. Nu-mni trabă bani pe iele, numa zidere să-țî cumperi. Oi povesti la tătă lume că ministru Moraru mânâncă di la mine murători!
- Vally, cine a fost femeia aia? Te-a recunoscut, am auzit când ți-a zis ministru.
- Aici, în Baia Mare, mă cunoaște foarte multă lume. Evit să vin la piață deoarece oamenii refuză să ia bani de la mine și se supără dacă nu iau produse de la ei.
Văzând că au apărut ochii și timpanele colonelului Negureanu, Valeriu se grăbi să cumpere fructe și să plece din piață, revenind pe dealul Florilor. Acasă, Mathilde a început imediat să-și încerce bluzele, fâțâindu-se prin fața oglinzii.
- Astea nu pot fi purtate fără sutien, se văd sânii și sfârcurile, constată Mathilde.
- Foarte bine! Tu ai ce arăta!
- Iubitule, sânii mei nu pot fi văzuți decât de tine. Ție ți-i arăt, oricând, fără bluză pe mine, uite-i. Mathilde își scoase bluza și-și mișcă sânii provocator. Îți plac?
- Mai întrebi? Nu ți-e milă de mine, vrei să mă aduci la limita infarctului?
- Mi-e milă de tine, hai să te alăptez puțin, ca să-ți vină inim la loc! Valeriu nu a așteptat să fie invitat de două ori. I-a scos Mathildei hainele și a dus-o în camera de baie, ca să facă împreună un duș subacvatic, care s-a terminat, cum era normal, cu o partidă toridă, acompaniată de urlete și gemete.
- Cât sunt cu tine, nu trebuie să fac gimnastică de întreținere, se bucură Mathilde, îmi ard toate măruntaiele, nu numai grăsimile. Mă uit să văd dacă nu mi-ai făcut o gaură în stomac. De data asta, nu știu în ce poziție am stat, am simțit-o până aproape de inimă. Te rog să-mi mai faci un masaj cu jetul de apă la fese și la picioare, ca să-mi treacă febra! La fălci nu poți, că-mi intră apă în gură.
- Iubito, trebuie să merg la casă ca să pregătesc masa de prânz pentru familie. Tu ce-ai vrea să mănânci?
- Doar murături! Mi-a plăcut așa de mult mirosul ăla natural, încât vreau să gust din toate sortimentele. Dacă mi se face foame, găsesc eu ceva de mâncare prin frigider, fii liniștit. Să te întorci la timp, altfel intru în panică!
Acasă la Valeriu Moraru, era jale mare. Bunica l-a suspus pe Valentin unei critici necruțătoare, la care a asistat și Ion Moraru, fără să scoată nici un cuvânt, ca de obicei. În prima fază, Valentin ar fi vrut să protesteze, dar s-a răzgândit, uitându-de mai atent la bunica. Era femeie bătrână, nimeni nu știa cât mai avea de trăit, așa că a îngițit în sec și s-a resemnat. În definitiv, venise în România în vacanță, nu să se certe cu bunica, vorba lui Valeriu, bunica are întotdeauna dreptate.
Valentin a fost salvat de fratele său, care a sosit tocmai la timp:
- Valeriu tu știi proverbul ăla: cui cu cui se scoate?
- Până în seara de Crăciun, în această casă nimeni nu pune un strop de alcool în gură, dădu verdictul bunica. Dacă v-ar fi văzut bunicul vostru aseară, v-ar fi lovit în cap la hotar!
- Eu vă propun să mâncăm un borș de pui, cu multe legume, care va fi un pansament pentru stomacul vostru, mult prea solicitat aseară. Să nu uităm că peste câteva ore se va naște pruncul Iisus și trebuie să ne bucurăm toți, să uităm gâlceava și să ne pregătim să întâmpinăm evenimentul cum se cuvine! Bunica are întotdeauna dreptate, repetă Valeriu sloganul. Va trebui să respectăm un program foarte strict! La ora 18,45 fix, fără nici un minut întârziere, vom ieși pe poarta casei, toți îmbrăcați în ținută de gală. Eu voi reveni să vă iau, voi fi aici la 18,30 ca să vă verific ținuta, ca în armată.
După masa de prânz, Valeriu a strâns vasele, ca de obicei și le-a pus în mașina de spălat, după care le-a șters și le-a așezat la locul lor, operațiune supravegheată de bunica. Le-a dat musafirilor doar câte o cafea, nici măcar un pahar de vin. Decizia bunicii era definitivă, irevocabilă și executorie.
La castel, Mathilde îl aștepta nerăbdătoare pe Valeriu. Fără el se simțea pierdută. Simpla lui prezență o făcea înrezătoare în propriile ei forțe.
- Ți-am adus un borș de pui, o ciorbă specială din piept de pui cu legume, care-ți face foarte bine la stomac. O încălzesc imediat!
- Vally, ceilalți participanți la eveniment știu programul? Ai vorbit cu ei?
- Da. Fii liniștită. Am discutat, cu fiecare, toate detaliile. Te rog să mănânci și să te odihnești puțin. Pe la orele 18,00, vor veni bucătarii și ospătarii. Ei au intrarea în bucătărie prin spate, nu trebuie să intre în sufragerie, numai când vor începe să servească mâncarea.
- Nu te supăra, iubitul meu, nu vreau să mă culc! N-aș putea dormi nici măcar un minut, din cauza emoției.Vin lângă tine în pat, numai ca să fim împreună! Așa sunt eu, înainte de orice eveniment mă simt aeriană dar, după ce începe, intru în ritm.
Pe la ora 16,00, Mathilde s-a apucat să se îmbrace. La început a intrat în trepidații, nu-și găsea bikineii de culoarea rochiei, cumpărați de Valeriu la Milano. A dat de ei, după ce s-a calmat și i-a căutat metodic prin valiză. Stătea în dubiu, dacă să-și pună ciorapi pantalon sau nu. Cât va sta la ușă va fi totuși frig și nu era momentul să răcească. A insistat îndelung asupra bijuteriilor, pe care le-a admirat, din nou, minute în șir. Din moment ce va purta colierul și cerceii cu turcoaze, nu se potrivea un inel sau o brățară cu pietre de altă culoare. Se hotărî pentru un inel simplu, din aur, cu motive asemănătoare colierului. Când a terminat cu machiajul, s-a dus în dormitor la Valeriu:
- Iubitule, trezește-te! Este aproape ora 18,00!
- Aoleu! Trebuie să vină ospătarii și bucătarul. Te rog să te uți la poarta de la intrare, dacă nu a oprit o mașină? Este un buton pe hol, sub un monitor. Pe monitor vezi dacă vrea cineva să intre, iar cu butonul deschizi poarta.
- N-a venit încă nimeni, l-a informat Mathilde, după ce averificat monitorul. Nici măcar nu te-ai uitat la mine! Spune-mi dacă-ți place cum arăt? Abia atunci și-a dat seama Valeriu că Mathilde se îmbrăcase deja:
- Ești superbă, iubita mea! Valeriu o sorbea efectiv din ochi. Era exact așa cum și-o dorea, o adevărată zână din poveștile copilăriei, îmbrăcată într-o rochie lungă și elegantă . Mathilde se învârti de câteva ori lent, ca să o vadă mai bine. Apoi s-a oprit, și-a scos un picior prin deschizătura rochiei, pe care l-a ridicat să i se vadă bikineii și i-a tras șterngărește cu ochiul. Te joci cu focul, Mathilde, glumi Valeriu. Poate blochez poarta și nu mai las pe nimeni să intre!
- Ai fi în stare?
- Mai provoacă-mă și vei vedea!
Bucătarul și ospătarii au sosit exact la ora fixată și au adus cu ei gustările și salatele reci. După ce au intrat în bucătărie, direct, pe ușa din spate, au vrut să vadă cum arată masa , pe care urmau să o împodobească de sărbătoare. Când au văzut sufrageria, au rămas înmărmuriți de-a dreptul. Era prima dată în viața lor, când au văzut un asemenea aranjament, despre care au învățat la școala de alimentație publică. Efectiv nu aveau ce face acolo. Pe mijlocul mesei era loc arhisuficient pentru tot felul de platouri, boluri și coșuri pentru pâine. Valeriu le-a arătat cum funcționează robinetele din bucătărie, cuptorul, aragzul și mașina de spălat vase, a inspectat fiecare platou cu aperitive,după care a plecat să se îmbrace.
- Vally, m-ai dat gata, îl privea Mathilde extaziată. Arăți ca un genteleman englez proaspăt scos din cutie. De data asta mi-e frică să te ating, ai gâtul prea țeapăn!
- Din cauza gulerului. Parcă stau cu gâtul între scânduri! Am plecat să-i aduc pe englezoi și pe șeful de trib. Tata, bietul, este un fel de piesă de decor. Mathilde, te rog să fii atentă, la ora 18,45, va sosi corul, instrumentiștii și cameramanii. Ai un sfert de oră la dispoziție, ca să-i aranjezi la intrare, așa cum am dicutat. Cameramanii știu engleza, așa că-i poți folosi de interpreți. Atenție! La ora 19,00 fix, alea jacta est, adică zarurile sunt aruncate! Sosim cu două mașini și nu ne mai putem întoarce înapoi! Înainte de a pleca, vreau să-ți spun, încă odată, că ești superbă! Ești cea mai frumoasă femeie de pe pământ!
Acasă, toată lumea era îmbrăcată și-l aștepta pe Valeriu. Bunica, într-o rochie elegantă, cu o pălărie asortată cu voaleta, părea o femeie în puterea vârstei. Cea mai mare surpriză pentru Valeriu a fost tatăl său. Nu l-a văzut niciodată îmbrăcat în frac și i se părea un alt om. Era pur și simplu încântat de cum arătau, el și bunica.
- Valeriu, tu unde te-ai îmbrăcat? îl luă bunica la rost. Acuma poți să-mi spui unde mergem? De ce ții totul secret?
- Într-un sfert de oră, vei afla, bunico, îți promit! Valentin, după ce ieșim din curte, facem la dreapta și te ții cu mașina după mine!
Cu inima cât un purice, emoționată ca o fată mare care participă la primul ei bal, bunica se urcă în mașină alături de Valeriu, după ce acesta îi deschise ușa, ca un adevărat cavaler. Tatăl său a luat loc pe canapeaua din spate și alaiul a ieșit din curtea casei. În mașina lui Valeriu era o tăcere de mormânt. Când a deschis poarta castelului, cu telecomnda, bunica a fost șocată de-a dreptul, a rămas fără glas. Nu și-a imaginat nici în visurile ei cele mai frumoase că va revedea castelul tinereții ei. Inima începu să-i bată cu putere, gata să-i sară din piept. Era atât de uluită, încât nu reuși să-i pună lui Valeriu nici o întrebare, vorbele i s-au blocat în gât, înainte să le rostească. Mașinile s-au oprit pe alee, la câțiva metri de intrarea în castel. Valeriu a coborât primul, și-a aranjat ținuta, după care a ajutat-o pe bunica să coboare. Apoi, a așteptat să coboare și ceilalți, s-au aranjat pe două rânduri și s-au îndreptat spre intrarea castelului. Bunica era atât de emoționată, încât, de frică să nu leșine, l-a luat de braț pe Valeriu și pe fiul ei, pe cei doi bărbați, îmbrăcați elegant, care o încadrau. S-au oprit în apropierea scărilor de acces în castel. În acel moment, corul, acompaniat de instrumentiști, au început:
”Deschide ușa creștine,
    Deschide ușa creștine!
C-am venit și noi la tine,
La mulți ani cu bine!
Și la Viflaim am fost,
Și la Viflaim am fost!
Unde s-a născut Hristos,
La mulți ani cu bine!”
Bunica, Ion,Valeriu și Valentin au colindat împreună cu băieții din cor.
Ion Moraru a început să lăcrimeze. Și-a amintit de serile lungi petrecute în bordeiul din Bărăgan, când afară urla Crivățul, acoperind cu gheață orice mișcare omenească, iar el îl ținea pe genunchi pe Valeriu, îmbrăcat într-un sac de iută, lângă un foc palid de tulpini de porumb, și-l învăța această minunată colindă.
- Valeriu, este adevărat ceea ce văd eu în pragul castelului, sau este un manechin?
- Este o ființă umană bunico! Ți-am promis că în seara asta o vei cunoaște pe fata care a vorbit în limba franceză la telefon.
Mathilde, emoționată și cu fața transfigurată de fericire, le făcu semn să intre, luîndu-o înainte. În sufragerie, Valeriu a făcut prezentările cu voce tare:
- Marchiza Mathilde de Bobigny, gazda noastră din această seară, se înclină Valeriu galant în fața ei, după care i-a sărutat mâna. Apoi, întorcându-se către familia sa: șeful tribului Moraru, ce mai bună și mai iubită bunică din lume, Esthera Moraru, tatăl meu, căpitanul Ion Moraru, faretele meu, Valentin Moraru, cu soția lui, Samantha, Dorothy, sora Samanthei și soțul ei, Erich. Bunica și-a ridicat voaleta, a privit-o pe Mathilde preț de câteva momente, după care a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe amândoi obrajii. Bărbații i-au sărutat mâna, iar femeile au făcut câte o plecăciune, potrivit tradiției engleze. Titlul de marchiză le-a blocat efectiv pe englezoaice.
Între timp corul și instrumentiștii s-au aranjat de-o parte și de alta a șemineului, Mathilde a luat loc lângă bunica și a luat-o de braț, fără ca Valeriu să-i fi cerut acest lucru, asitând la un concert de colinde, una mai frumoasă decât alta. În acest timp, a sosit discret și maistrul Bertici, cu feciorii și soțiile. La ora 19,15, și-a făcut apariția episcopul, însoțit de un sobor de preoți și s-au oprit toți la intrarea în sufragerie. Ca la un semn, corul și instrumentiștii au început Halelluiah de Haendel. În acel moment, s-au stins luminile, rămânând numai instalația pomului de Crăciun, iar acordurile celebrului cor răsunau maiestuos și hieratic, emoționându-o pe Samantha până la lacrimi. Aveai senzația că însuși Dumnezeu s-a coborât printre ei! La final, luminile s-au aprins, din nou și episcopul, acompaniat de soborul de preoți și de corul episcopiei, au început sujba religioasă de sfințire a castelului. La final, episcopul le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți:
- Domnule ministru, stimați oaspeți! Este o mare plăcere pentru mine ca în seara Crăciunului, când toți creștinii așteaptă cu bucurie nașterea Mântuitorului nostru, să oficiez slujba de sfințire a acestui castel, o capodoperă arhitectonică ce va schimba fața orașului Baia Mare. Vă doresc tuturor viață lungă, sănătate și să vă bucurați de el. Și pentru că peste câteva ore se va naște Iisus Hristos, haideți să dăm această veste minunată întregii lumi. Toți cei prezenți, alături de cor, au cântat O, ce veste minunată! Imediat și-au făcut aparția ospătarii, îmbrăcați cu livrele și peruci pomădate, aducând tăvi cu pahare cu șampanie. Au ciocnit paharele. După ce au băut, Valeriu, însoțit de Mathilde, i-a condus pe episcop și pe însoțitorii lui, până la poartă. Prima fază a ceremoniei a ieșit foarte bine.
- Domnule ministru, vă aștept, împreună cu musafirii, să veniți la litie.
- Preasfinția voastră, vă mulțumesc din suflet că ați oficiat această slujbă și vă promit că voi fi, întotdeauna, alături de dumneavoastră.
- Știu, domnule ministru! La rândul meu, nu voi uita niciodată sprijinul pe care mi l-ați acordat, pe vremea când erați vicepreședinte al Senatului, la instalarea mea. Dumnezeu să vă binecuvinteze, împreună cu toată familia. Sărbători fericite!
- Cum m-am descurtat? întrebă nerăbdătoare Mathilde, după ce Valeriu închise poarta. Să știi că bunica este o adevărată doamnă, m-am speriat degeaba! Am avut niște emoții teribile, am simțit că imima era gata să-mi sară din piept.
- Te-ai descurcat excelent, ca o adevărată gazdă. Ți-ai făcut probleme degeaba! Acum să te pregătești sufletește să discuți cu fiecare membru al familiei mele. Toți mor de curiozitate să știe cine ești și ce cauți tu la castel. Eu nu ți-am pomenit numele până acum. După părerea mea, ar trebui să rămâi enigmatică, să dai răspunsuri în coadă de pește, așa ca Pythia, Oracolul din Delphi.
- Oracolul din Delphi făcea profeții, iubitule. Era sub influența unor substanțe halucionogene și vorbea în transă.  Pentru a fi oracol, trebuia să îndeplineștei cele două condiții, înscrise pe peretele templului din Delphi: ”cunoaște-te pe tine însuți” și „nimic în exces”. Eu nu am reușit să mă cunosc pe mine însămi iar, de când sunt cu tine, trăiesc dintr-un execes în altul. Dacă le spun asta celor din familia ta, îi voi oripila.
-Important este că te cunosc eu, restul nu contează. Mathilde, tu nu ți-ai dat seama că englezoaicele sunt niște ființe frustrate? Samantha este conștientă de urâțenia ei și oricât ar încerca nu va putea să se împace cu ideea asta. Sora ei, Dorothy, are parte de un soț bețiv și indolent, care-i face tot felul de probleme. Pe fratele meu și pe Erich îi interesează numai paharul. Cine a mai rămas?
-Bunica și tatăl tău!
-Așa este. Bunica ar fi, după părerea mea, cea mai lucidă și cea mai pretențioasă creatură, dintre câte am cunoscut. Nu menajează pe nimeni și are niște criterii proprii de evaluare a celorlalți oameni. Vârsta nu i-a afectat absolut deloc năravurile, din contră, parcă a devenit mai exigentă, odată cu trecerea anilor. Să nu-ți faci probleme în privința ei, instinctele nu o înșeală niciodată. Pe tine te-a acceptat din primul moment...

*) Vasile Moiș: „În spatele ușilor deschise”, volumul 9 Fatalitate și sfidare, capitolul 3.