Într-un an închinat Centenarului Marii Uniri, cu largul sprijin al Consiliului Judeţean Maramureş, revista „eCreator” a ridicat ştacheta şi a propus o suită de manifestări culturale la care au fost implicate foarte multe nume importante ale literaturii române contemporane.
De-a lungul acestor evenimente au fost lansare cărţi, vernisate expoziţii, oamneii au venit străini şi au plecat prieteni, punţile de suflet întinse având darul să recontureze stări şi emoţii similare celor de înfrăţire şi regăsire.
Aşa a fost acum un secol, aşa este recreionată istoria astăzi.
Ca şi acum un secol, când Maramureşul a dat unii dintre cei mai mari artizani ai Unirii, şi astăzi acest colţ de ţară demonstrează că este infinit mai aproape de KM O al Europei decât de periferia României.
Nichita Stănescu spunea că „provincia începe de la mine încolo”.


Nichita Stănescu a fost un iubitor de Maramureş, un îndelung trăitor.
Tot aşa şi cei aflaţi acum în fruntea judeţului demonstrează faptul că Maramureşul este CENTRUL şi că „provincia” începe de aici încolo.
Faptul în sine demonstrează conştiinţa propriei valori, denotă o percepţie în măsură să contureze un întreg, să arate valoarea unui spaţiu, să definească evident şi elocvent o identitate, o trăire.
Ei bine, pe acest fundal de implicare, realizarea unui volum tematic devine un adevărat arc peste timp, o repunere-n scenă a implicării oamenilor de pe aceste locuri în ideea de unitate şi frăţietate.
Acelaşi Maramureş care a făcut biblioteci în aproape toate comunităţile româneşti din diaspora vine acum să dea o CARTE a spiritului Unirii.
E frumos, profund şi îndelung vorbitor.