IUBIREA, RIDICATĂ LA RANG DE ARTĂ ÎN OPERA LITERARĂ A MIHAELEI CD

Valentin Lupea

          Cartea de față, PUTEREA IUBIRII, cartea poetei Mihaela CD, apărută la Editura GLOBART UNIVERSUM, Montreal-Canada, 2026, după cum ne spune și subtitlul cărții (Poezii de dragoste), este o carte de versuri în care se face cântată iubirea, dragostea, acest fenomen universal și este dedicată "Cu toată dragostea mea, soțului meu iubit, / Soarele care îmi luminează viața".
          Pornind de la ideea că dragostea este un sentiment complex, manifestat printr-o afecțiune puternică, definirea ei ar fi un demers la fel de complex, foarte dificil, cauzat fiind tocmai de complexitatea manifestărilor sale precum și de diversitatea legăturilor afective cuprinse în acest cuvânt, pentru că, nu-i așa, dragostea se poate manifesta față de familie (părinți, soț, soție, copii, frați, surori sau alte rude), față de prieteni, față de partenerii romantici, față de Divinitate, dar și față de animale, obiecte, patrie, frumos, artă și așa mai departe. 
          O constantă importantă a dragostei rămâne reciprocitatea. A iubi cu putere pe cineva, ceva înseamnă a adora. Cu toate acestea, dragostea, alias iubirea este un sentiment mult mai puternic decât adorația, deoarece ea cuprinde o mulțime de alte proprietăți și sentimente.

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu – o lectură mitocritică a ordinii simbolice și a epistemologiei adevărului

Roxana-Gabriela Bogde

Articolul propune o reinterpretare mitocritică a romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, urmărind configurarea unei epistemologii narative a adevărului ca proces de revelare progresivă. Demersul integrează perspective ale criticii literare clasice și contemporane și operează cu instrumentele mitocriticii (G. Durand) și ale hermeneuticii simbolice (M. Eliade), evidențiind rolul energiei feminine arhetipale și al structurii labirintice în organizarea sensului 
Interpretarea romanului Baltagul a generat, în critica literară românească, perspective diverse. George Călinescu (1941) evidențiază structura mitico-baladescă a textului, în timp ce Nicolae Manolescu (1987) propune lectura acestuia ca roman al investigației, apropiat structural de modelul narativ polițist, în care adevărul este construit incremental prin semne și inferențe.
Prezentul studiu se înscrie în paradigma mitocritică formulată de Gilbert Durand, care definește imaginarul literar ca sistem de structuri arhetipale recurente¹. În paralel, sunt utilizate concepte din hermeneutica sacrului la Mircea Eliade, pentru care narațiunea tradițională conservă modele ale ordinii cosmice și morale².

Poeta Loredana A. Știrbu – între iubire, memorie și identitate

Gelu Dragoş

Cu scriitoarea sătmăreană Loredana A. Știrbu m-am intersectat recent la ședința Cenaclului Scriitorilor Maramureș, prezidat de scriitoarea Florica Bud, în data de 31 ianuarie, prilej cu care am primit, cu dedicație, volumul de versuri „De-o mie de ani - Dor, editura „Actaeon Book” Baia Mare, director dr. Daniela Sitar-Tăut. Dar cine este autoarea?
Loredana A. Știrbu s-a născut la data de 12 decembrie 1970, în municipiul Fălticeni. Este absolventă a Universității Ecologice din București, instituție în cadrul căreia și-a consolidat formarea intelectuală și interesul pentru domeniul cultural și literar. Activează în viața literară și jurnalistică din Satu Mare, unde îndeplinește funcția de secretar de redacție al revistei „Cronograf”, implicându-se activ în coordonarea și promovarea actului cultural. Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), filiala „Anton Davidescu” Satu Mare, contribuind constant la dezvoltarea presei scrise regionale. Este președinte al Cenaclului literar „Cronograf”, poziție din care susține activitatea literară contemporană, sprijină autorii debutanți și participă la organizarea de evenimente culturale, lansări de carte și întâlniri literare, inclusiv la Baia Mare. Semnează creații literare (poezii), eseuri, cronici și articole în numeroase reviste de prestigiu din țară, printre care: Cronograf, Poesis, Caiete Silvane, Luceafărul, Conexiuni literare, Cetatea culturală, Citadela, Orizont, Nord literar...

Poeta Lucia Virginia Pop calcă pe urmele îngerilor ei

Gelu Dragoș

Volumul de poezii „Pe urmele îngerilor mei” de Lucia Virginia Pop, editura „Casa Cărților” Baia Mare, editor, redactor de carte și ilustrație copertă Flaviu Claudiu Mihali, ilustrații grafice interior maestrul Vasile Jurje din Cicîrlău,  se înscrie în registrul liricii confesive contemporane, dominată de sensibilitate, introspecție și o profundă meditație asupra timpului, iubirii și memoriei afective. Poezia Luciei Virginia Pop se construiește ca un spațiu interior al trăirilor autentice, în care trecutul și prezentul dialoghează permanent, iar emoția devine principala forță expresivă.
Titlul volumului, „Pe urmele îngerilor mei”, sugerează o dimensiune spirituală discretă, dar constantă. Îngerii pot fi interpretați ca simboluri ale protecției, ale memoriei sau ale idealului interior care călăuzește destinul poetic. Astfel, întregul volum capătă valoarea unui parcurs inițiatic prin emoție și reflecție.
Poeta deschide volumul cu o poezie emoționantă „Îmi pleacă toamna” iar poeta se simte asemeni acestui anotimp, după o dezamăgire în dragoste: „Și-mi pleacă toamna-n fiecare clipă/ Și eu rămân pustie fără frunze/ Și-au înghețat izvoarele cu lacrimi/ Și șoaptele se sting încet pe buze// Tu ai plecat la braț cu frigul toamnei/ Și încă te aud prin glasul ploii/ Mă risipesc ca frunza care moare/ Și plâng cu doruri când se-arată zorii”.

GEORGE BĂNĂȚEANU ȘI FRUMUSEȚEA IUBIRII

Valentin Lupea

          George Bănățeanu dedică și prezenta carte, FRUMUSEȚEA IUBIRII, Editura PANDA PRINT, Baia Mare, 2026, tot amintirii părinților săi, la fel ca și pecedenta carte, cu specificarea: "În amintirea mamei mele Anca Letiția".
          "Am venit din trecut să vă aduc iubirea pentru că inima mea moare, fără iubirea voastră ca florile în umbră fără soare, am deschis ochii larg și-am văzut că viața este minunată. Târziu, în miezul nopții la fereastra din odaia casei mele, adesea urmăresc stelele, gândindu-mă că sufletele noastre care pleacă se urcă la cer iar fiecare stea înseamnă un suflet care ne privește de sus, poate de aceea stelele sunt atât de frumoase"(CUVÂNT ÎNAINTE).
          La fel ca și-n pecedenta carte a sa, după cum spuneam și mai sus, carte de versuri, RĂMÂI ÎN SUFLET, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022, carte dedicată, la fel, memoriei părinților săi, Ana Letiția și Gheorghe Bănățeanu, dar și cititorilor, cărora le transmite "gânduri sincere din inimă curată", și-n actuala carte, dedicată mamei sale, Letiția, eul poetic se reîntoarce din nou la poezie, la iubirea lui pe care vrea să o aștearnă pe hârtie și să ne-o încredințeze...

Inegalabilul univers liric din „Ofrandă sufletului meu” de Valentin Lupea

Liliana Moldovan

În volumul „Ofrandă sufletului meu”, Valentin Lupea construiește un univers liric inegalabil de frumos, inconfundabil din punct de vedere stilistic și tematic, ce scoate în evidență, încă de la primele pagini, faptul că autorul versurilor are un respect deosebit pentru creațiile lirice pe care reușește să le expună într-un spațiu literar eliberat de orice fel de constrângeri. Când se referă la poezie, Valentin Lupea se teleportează într-o lume ideală și armonioasă menită să îi pună în mișcare imaginația. Pentru a-și putea exploata în liniște emoțiile interioare și interogațiile existențiale, scriitorul se retrage în lumea poeziei ori de câte ori este dezamăgit de realitățile lumii materiale.

De-a lungul timpului – așa cum scrie în textul care prefațează cartea – Valentin Lupea recunoaște că a alternat scrierile lirice cu volume de critică literară și scrieri filosofice. De asemenea, un loc important în compartimentul preocupărilor sale este alocat scrierii unor studii și volume de specialitate din domeniul educației și al psiho-pedagogiei.

Poezii de Roxana-Gabriela Bogde

Roxana-Gabriela Bogde

„Lumina care coboară”

Un soare ce te arde pe obraz,
O lumină care nu te amorțește,
Și ai impresia că pe cer
Se vede lumina dulce a Învierii.

Un înger se conturează în lumină,
Pictat dintr-o imagine sublimă,
O rază ce coboară din văzduh,
Cu două aripi ce se duc spre apus.

Lumina se așază în pâlcuri,
Iar în locul lor rămân doar rânduri,
Ca și cum cerul, în tăcerea lui,
Ar picta coroana de pe fruntea Lui

Întâlnirea din pustie

George PETROVAI

Corul îngerilor:
Domnul este pretutindeni,
în ce-a fost şi-n ce va fi;
lăudată-I fie vrerea
prin puterea de-a iubi.

Căci Iubire El se cheamă
şi din ea ne-a zămislit –
cu iubire, de aceea,
de noi este răsplătit.

Lăudaţi şi cîntaţi
şi vă bucuraţi:
Fiul este printre voi,
Lui vă închinaţi!

Ziua Femeii

George PETROVAI

8 Martie 
(Ziua Femeii de pretutindeni) 

Iubită mamă, soață, soră și fiică, 
simt trebuința să vă spun 
- de ziua dedicată vouă 
pe al Pământului rotund – 
cât sunteți pentru toți ceilalți 
(masculi la diferite vârste) 
de importante orișicând, 
între născare și mormânt: 
părinților bolnavi, 
bărbaților placizi 
și pruncilor prea corcoliți, 
ce-adesea jertfa v-o plătesc 
cu ifose de dictatori stupizi, 

Cântecul Mărțișorului

Roxana-Gabriela Bogde

Astăzi sufletul îmi cântă,
Sentimentele abundă,
Mărțișorul vine iară,
Semn că este primăvară.

Totul învie în energie,
Culorile se contopesc,
Albul pur ce stă în șoapte,
Roșul, chiar cel pământesc.

O mai mare bucurie
Nici că se putea primi,
Între suflete distinse,
Darul dulce de-a primi.

ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE (roman religios) - Capitolul 2

Eugen Oniscu

Capitolul (2)

Într-o frumoasă dimineață de toamnă, după ce Octavian luă micul dejun cu familia sa, într-o atmosferă de bucurie și destindere, așa cum numai în familie un om poate găsi, plecă din orășelul său spre un alt oraș, unde trebuia să aibă loc o lansare de carte. Călători cu un microbuz, alături de alți călători, admirând câmpurile îmbrăcate în culorile toamnei. Peste tot vedea belșugul toamnei și asta îl încânta. Toamna, cu mireasma ei, îi aducea bucurie în suflet, dar mai ales era bucuros că mergea spre acea întâlnire literară unde avea să întâlnească prieteni și colaboratori ai revistei.
Scriitoarea ce avea să-și lanseze cartea în acea zi se numea Delia Andreescu, iar cartea ei era un roman de dragoste, pe care îl scrisese cu multă pasiune și cu un final dramatic. Octavian lecturase acel roman, ba mai mult de atât, câteva capitole le publicase și în revistă. Cu acea ocazie, el era unul dintre cei ce trebuiau să vorbească despre autoare și carte, iar asta îl încânta. Își pregătise minuțios cuvântarea, iar în timp ce călătorea cu microbuzul își dezvolta în minte unele idei pe care dorea să le accentueze în discursul său. Era bucuros pentru că avea să fie din nou prezent în lumea literară și să discute cu unii scriitori despre cărți și autori. În astfel de momente se simțea precum peștele în apă.

ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE (roman religios) - Capitolul 1

Eugen Oniscu

„Fiind întrebat de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Iisus le-a răspuns: «Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu semne bătătoare la ochi. Nu se va zice: “Iat-o aici” sau “Iat-o acolo”. Căci Împărăția lui Dumnezeu este între voi.»”
(Evanghelia după Luca 17:20–21)
 
Capitolul 1

 Viețile unor oameni sunt marcate de dramatism, dar au și bucurii, iar privite în ansamblu devin fascinante. Așa era și viața lui Octavian Tudor, care, dintr-un anumit punct de vedere, era frumoasă, iar dintr-un altul, grea. Frumoasă pentru că, în timpul liber, se dedica literaturii, iar acest lucru însemna foarte mult pentru el. Era redactor la o mică revistă din provincie și toată acea muncă literară, pentru care nu era remunerat, îl încânta. Deși era conștient că revista sa se afla în umbra marilor reviste din capitală și a celor de prestigiu, cu o anumită tradiție culturală, era totuși mulțumit de activitatea pe care o desfășura pe ogorul literaturii, considerându-se doar un salahor al condeiului.

Afară plouă, Alessandro

Simona Cratel

Când m-a sunat cu un an în urmă pentru prima oară și i-am auzit vocea în telefon, voce pe atunci complet străină, m-a anunțat laconic că soțul meu a fugit cu prietena lui.
„Știu“, am spus.
În fine, nu știam nimic despre el, cine este, sau cum se numește, ori cine anume era femeia, știam doar că soțul meu nu se mai întoarce acasă. Eram nefardată, nespălată şi nu apucasem nici măcar să mă pieptăn, deşi era ora unsprezece.
„Ați dori să ne întâlnim să vorbim despre asta?“

Istoria unui romantic (monolog)

Diana Cozma

El: așadar: când m-am separat de soția mea, am urlat: „nu mai simt afecțiune pentru tine, îți spun, nu mai am nimic-nimic, nici un sentiment, nicio senzație, nicio nicio... ce mai încoace-încolo, nu te mai iubesc, înțelegi?!!!;am fost cinstit, organic, nici nu aveam cum să fiu altfel, căci în venele mele curge sânge nobil, bunicul meu, pardon, străbunicul meu, ce contează bunic-străbunic, a fost stăpân peste plantații uriașe de grâu, la picioarele lui se prosternau sute de sclavi, îl venerau ca pe un zeu!”;da, i-am spus deschis adevărul: „nu mai suport să mă târăști prin lanuri de grâu și să mă iei în posesie ca pe un animal; m-am săturat să mă hăituiești, să mă azvârli ca pe-un sac în patul matrimonial și acolo să mă înfășori în steagul roșu-sângeriu, moștenire de la strămoșii tăi, luptători pentru drepturi egale între indivizi; căcat! care egale, care?

Ospiciul local

Flavius Lucăcel

PERSONAJELE :

Lola

Greta

Roli

Lulu

Tinoleti

Vocea de la difuzor

Scena 1

Locuinţă spaţioasă, o aripă a casei elegantă, cealaltă lăsată în paragină. O parte din acţiune se va desfăşura în beciul casei, amenajat ca ospiciu. Locatarii, oameni comuni, de profesii diferite, dar cu idealuri asemănătoare: să trăiască bine, să moară frumos. Toţi în beciul casei, spaţiul de terapie al ospiciului local, urmăresc la televizor ştirile politice.

Regele clown

Adela Iancu

În fundal, palatul regelui, cu balcon spre scenă. În faţă, manejul – oraşul, regatul său. Aici sunt clownii făcând giumbuşlucuri, în timp ce povestitorul ne introduce în atmosferă sau clownii se transformă rând pe rând în povestitori (preferabil aşa).

Povestitor 1:  Povestea spune că a fost, şi poate că mai este, un loc pe lume unde, încă din burta mamei, oamenii au o faţă albă, o gură mare şi scălâmbă şi un nas rotund şi roşu de clown adevărat.

Pov. 2            Un adevărat regat al clownilor.

Pov.1             Regele acestui regat este cel mai mare clown al tuturor timpurilor,

stârneşte râsul la orice pas şi este aplaudat şi admirat de toţi, însă, ca orice clown adevărat...

Pov.2             ... şi care se respectă...

Pov.1               ... este trist.

(13) SIDNEY: POETUL CA AMELIORATOR AL EXISTENTULUI. ARTA NU MAI ESTE ENERGIE COSMICĂ, CI PUTERE UMANĂ 

Valentin Lupea

          Cei care au scris despre teoria poeziei și-au întemeiat observațiile critice pe o filosofie la fel de vagă a relației dintre frumos și artă. O variantă la tema artei ca imitație a adevărului interior precum și ca furnizare de frumusețe este tabloul poetului incomparabil făcut de Sir Philip Sidney. El "merge mână în mână cu Natura", dar "devine în fapt altă Natură"(Sidney, op, cit, p, 8). Sidney susține că întregul sistem al artelor liberale are drept obiect natura, căreia i se supune. Sigur poetul este capabil să depășească toate operele naturii și să se înalțe deasupra lor, deoarece Făuritorul ceresc l-a făcut și pe el, la rându-i, făuritor. "Natura n-a împodobit niciodată pământul în tapiserii atât de bogate cum au făcut-o feluriții poeți, nici cu râuri plăcute, arbori roditori, flori dulce-mirositoare, nici cu orice altceva ar putea face mult preaiubitul pământ și mai fermecător"(Loc, cit.). Poetul îl crează pe îndrăgostitul ideal Teagene, pe prietenul ideal Pilade, pe soldatul ideal Orlando, pe prințul ideal Cirus. "Spiritul înălțat" al poetului ne face să știm ce este desăvârșirea.

Bolnavii care distrug lumea

George PETROVAI

    Istoria lumii până la Voltaire nu era decât o penibilă înșiruire de regișori și dictatori, mai mult sau mai puțin degenerați, plus luptele ce se dădeau pentru ocuparea tronului și menținerea la putere un timp cât mai îndelungat, ocazie cu care deveeau personaje istorice atât susținătorii suzeranului în exercițiu, cât și adversarii fățiși ori din umbră ai acestuia. Ăsta, de altminteri, este  motivul pentru care toate perioadele istorice, din antichitate și până în zilele noastre, sunt pline ochi de intrigi, comploturi, asasinate și războaie, inclusiv conflictele și războaiele religioase, precum cruciadele creștinilor occidentali împotriva mahomedanilor, îndeosebi împotriva otomanilor, războaiele catolicilor francezi pentru lichidarea calvinilor/hughenoților, a lungului și pustiitorului război de 30 de ani (1618-1648), purtat de alianța catolicilor europeni împotriva protestanților, apoi encomienda sau nimicitoarele războaie purtate de conchistadorii spanioli (alde Hernan Cortes și Francisco Pizarro) împotriva imperiului aztec (Mexicul de astăzi) și al celui incaș (actualul stat Peru), nu în ultimul rând jihadul sau „războiul sfânt” al musulmanilor împotriva necredincioșilor/neislamicilor. 
    Marele iluminist francez a fost primul istoric și gânditor care a subliniat rolul maselor, nu doar întru împlinirea perioadelor istorice (sclavii în Antichitate, șerbii și meșteșugarii în Evul Mediu, țăranii, proletarii și burghezii în epoca modernă), ci și în declanșarea unor schimbări politico-sociale prin răscoale, proteste spontane, greve sau chiar revoluții.