ÎN MIEZUL NOPȚII

În miezul nopţii
a dispărut
o lume.
 
O poveste ce nu-i poveste…
 
Eu tocmai visam
cum petale
de flori
de cireş
cădeau peste trupul meu,
în mers…


 
Cădeau peste lume,
cădeau peste cine mergea
înaintea lumii…
Eu nu mai mergeam,
ştiu,
mi s-a zis să mai rămân
o vreme.
 
O poveste ce nu-i poveste…

COPIII NOȘTRI
Departe,
copiii noştri
nu au timp
să ducă dorul
de casă.
 
Călătoria lor
e cărarea
ce duce departe…
 
Undeva,
un drum
poate fi
împlinirea
micului vis…
 
De unde
drumul spre casă
să le fie la îndemână.

OAMENI
de zăpadă
stau la soare
depănând amintiri
 
despre drumurile
pe care cu toţii
au umblat,
despre mări şi oceane,
despre iubire,
desigur.
 
Anotimpurile,
toate,
ale oamenilor
de zăpadă
sunt,
ale oamenilor zăpezilor
de aici,
de oriunde.

CÂND RĂMÂNEM SINFURI
Uneori,
rămânem singuri
cu serile noastre
târzii.
 
Cu visele
pe care nu ni le mai reamintim
dimineaţa.
 
Uneori,
rămânem
singuri
cu satul natal
prin care nu am mai trecut
de mult.
 
Dar mai ales
rămânem
singuri
cu chipul celor
pe care
numai în vise
îi mai avem.

VULTURUL
Vulturul –
să se înalţe deasupra
lumii,
să se lupte
cu furtunile
 
şi cu extratereştrii
ce îndrăznesc
să îi stea în cale.
 
Vulturul
să presare
bineţe
peste lumi.
 
Să iubească şi el,
să se ducă
de aici acolo,
 
de acolo,
mai departe.