Îngerul meu face o grevă a foamei!

Îngerul meu cu metehne
face o grevă a foamei...
pană cu pană îşi smulge
din zborul zilnic,
pană cu pană adună plângând într-un ciur
şi apoi
le amestecă, le cântă, le ţipă...
Urlă durerea în îngerul meu .
Sus, pe deal, biserica albă , sună!
a clopot sună!
a clopot negru, sună!


-" E drept, n-am fost cuviincioasă!" îi spun.
îngerul meu clipeşte a moarte ...
-"Perfuzii, perfuzii cu tot ce-i sfânt! ţip
smulgându-mi fir cu fir venele
de sub piele,
venele adunate ca un şarpe încolăcit
la soarele tuturor păcatelor...
- Auzi, tu! Abate Patouille...dă-mi un copil de cor,
dă-mi o imagine pură,
dă-mi-l pe Christos înainte de Iuda
...dă-mi-l, împarte-l
cât poţi!
Îmi trebuie o perfuzie cu tot ce-i sfânt....
Nu mă aude... nu mă aud...nu mai aud...
Îmi dezvelesc atunci carnea
de pe oase,
mintea o duc în cimitire, sub lespezi
şi în genunchi, cad
sub tot cerul !
Îngerul meu adună o pană...
cu ochii plini o lipeşte pe aripa stângă
şi fâlfâie a foame...



Vorbesc încet ...

vorbesc doar cu mine .
în colţuri sunt rase de câini
ce aleargă după voluptate ,
dupa sâni plini,
gambe pline ,
pântece pline...
îmi zic . hai, mergi !
de când îţi doreşti o aşa înfruptare din tine...
eşti de un egoism hieraldic...
stai ca o statuie
toată..în tine...
îţi mănânci zilele una câte una
până când naşti
corbi negri!
hai, dă-le din osul tău de deznadejde, dă-le din ochiul tău
deschis .
dar nu!
ea tace ,
ea urlă o gură închisă
la lună ,
ea moare câte puţin,
ea nu mai este ea...
ea are mii de feţe, toate de o făţărnicie minunată ,
o splendoare a minciunii
printre macazurile de lut ...
ea coace pietre şi le molfăie
în marginea mării
Cu IONA!
de la naştere îşi tatuează interiorul cu dinţii gândurilor ...
ea este goală, nudă, dezmembrată,târfa ei!
îşi caută mormântul
pe locuri de la margini de pădure, pe lanuri,
acolo unde vin oamenii să facă dragoste...

vorbesc încet.

Irina Alexandrescu



Cei care urlă durerea, un pod de palme!

încerc de câteva zile să adun oameni,
să-i văd cu palmele una lângă alta, deschise ,
să facă o punte de trecere de la un urlet la altul...
părinţii nu-şi pot abandona copiii, copiii nu ştiu ce-i urletul greu
...dar bătrânii
vin! unul câte unul...
stau la coadă
unul căte unul....
vor o cartelă pentru acest urlet ,
vor să ştie că se aude!
am chemat toate televiziunile ,
se transmit ştiri în lume !
ospiciile sunt cele mai voluntare...
aici urletul zace de mult timp
în cămăşi albe...
le-au pus papioane de sânge la spate
şi râsul isteric
în eprubete...
orfelinatele...
prezente ! fără mame de doi lei,
doar copii
cu hrană puţină, păpuşi de ghips
şi biscuiţi vechi,
râncezi !
ei vin cu pumnii strânşi.
Îi conving să-i desfacă...pentru pod ?!
"NU! noi nu avem palme decât pentru nuiele,
noi ne spălăm cu pumnii strânşi
şi cu ei la ochi
dormim coşmaruri..."
un grup de clovni îmi atrage atenţia.
şi-au pus mănuşi albe
ca pentru o ceremonie
şi doar jumătate de faţă este pictată,
cealaltă plânge fără fişa postului ,
plânge că aşa plânge
ca la toate spectacolele ...ca dupa toate spectacolele...
zeci, sute, mii de femei cu buze cusute,
cu mâinile îndoite a cruce
au ochii măcelăriţi sub palme nedeschise.
îşi arată podul...
podul cu linia vieţii lor
chinuite ,
podul pentru alt pod!
Azi chem la mine toţi oamenii
care urlă durerea în ei...
Pentru un pod de palme
deschise...îl ridic...
nu veţi mai lansa rachete!
Aşa se ajunge pe lună, domnilor!!!

Irina Alexandrescu





De ce n-ar fi?

Este sărbatoare în acest burg,
Femeile își scutură fustele maron închis
Si-și agață ciorapii în pantofi cu toc
Foarte înalt...
Miresele merg pe jos
cu limuzinele... pe lângă
şi soții lor
sparg ușile bisericilor... cu mănuși albe.
Preoții își calcă sutanele în picioare
... au pantofi de un mare lac..
Florăresele își anină trandafiri negri
în părul alb,
Bolnavii și-au pus perfuziile la butonieră,
Iar mamele nasc azi cu tăieturi în cruce
pe pântecele plat..
Nu mai plâng pruncii,
Nu mai zboară vrabiile!
La un colț,
un câine cară un bufet plin cu friptură...
Peste tot ard bani,
Oamenii se bucura de focul acesta, iarna...
Este sărbătoare în acest burg...
De ce n-ar fi?



Cum omori durerea

se ia o coală de hârtie
albă
se scrie primul cuvânt care-ți vine în minte
de când ea a vrut să plece
de exemplu “ascuțit”
nu ți se pare de ajuns
adică EA pleacă


ți-a spus azi în mașină că pleacă
pleacă pentru ca tu să te cauți
unde?
în lumea asta să afli unde ești și cine
și unde vrei să-ți fie mormântul
dar EA tot pleacă
plânge dar pleacă
te iubește dar pleacă si vă iubiți îngrozitor
și tu o acuzi de “lumeasca-i interpretare a vieții”
EA țipă la tine că viaţa e lumesc atunci când copiii albesc
sub dureri și-și spun "Tatăl nostru"
și fac cruci mici cu mânuțe perforate de branule colorate
și când ea nu-ți mai dă mâna stângă dar plânge
și tot nu se întoarce la tine ai două soluții
unu - iei o coală de hârtie albă și-i scrii
mă doare ascuțit în genunchi și mor toate visele mele
dar te las să pleci eu nu mă opresc din a mă căuta
și o să cer să-mi facă mormântul într-o pădure
unde vin oamenii să facă dragoste
așa cum am făcut alaltăieri ieri și azi cu tine
și te iubesc dar nu pot să nu mă caut
pentru că știu că TU ești de fapt dar
lași dar la final iei coală și o pui la prima cutie poștală de lângă un Peco
la intrarea în orașul cu 7-8 minuni și gata
te doare ca dracu dar tu te cauți și nu știi ce o să găsești
poate nimic dar asta e

doi - iei o doză de durere și încă zece
oprești mașina la un Peco
o intrebi dacă știe cât o iubești
ea îți explica de ce nu poate rămâne
chiar dacă se aruncă în gol
dar nu poate vedea copiii albi de durere
și știe că tu ești unica ei șansă
dar te lasă să te găsești și nu-ți spune decât să iei locul ei
nu-ți cere altceva
tu tragi aer în piept o privești cât e de hotărâtă
te lasă genunchii și-ți pleacă din corp cu sânge cu tot și îi strigi
vrei sa fii soția mea?
în stația Peco fără inel
ei tocmai i-a căzut un dinte acum trei zile și a încercat să-l lipească

cu clei
și ai iubit-o mult pentru năstrușnicia asta
acum plânge și e hotărâtă să plece
deci o ceri în căsătorie și după ce o ceri o întrebi cum s-o ceri fără inel
ea râde fără un dinte tocmai la intrarea în orașul cu 7-8 minuni
asa recunoscut. și dacă zice DA e pentru că știe că tu ai ales
și ai facut conștient saltul în gol

Nuferi la butoniera fracului meu de mireasă

la marginea drumului
au crescut nuferi,
peste noapte...
o cămila înfometată îi culege
rădăcină cu rădăcină
şi mi-i dă pentru cinci lei...
îi îndes în capătul mâinii,
în podul nepodit al palmei
şi-i plantez dincolo de dune
unde-i nisipul mai fin şi se încălzesc
cobrele negre
de păcate ...
ieri am înălţat un zmeu cu aţă peste ei
şi la umbra lui
au încolţit şi alţii !
nu mai am vise colorate,
nu mai am sahare de cules,
lacuri de secat,
nu mai am voce să te strig!
fermoarul ăsta mi-a scrijelit buzele cu care te sărutam
pe interiorul
cordului, cînd fugeai pe drumul
mireselor de-o noapte !
din cer cad pietre lucioase...
le ţin într-un echilibru precar
în gură...
voi fi un mare orator,
un nebâlbâit orator
la banchetul nunţii mele!
trebuie să ţin un discurs în lipsa
tatălui
mort ...
mâne voi culege nuferi
şi-i voi pune la butoniera
fracului meu de mireasă !




Scurtă autobiografie



ţipă durerea în toate venele

unele de teama crestăturilor în oglindă

au luat-o spre un sanatoriu de glumeţi în forme mai mult sau mai puţin

comice

nu ştiu ce s-a întamplat cu tragicul…stă ascuns sub paşii mei

de o viaţă

nu am o flotă de aripi am o pană degerată pe un unghi ascuţit la zece grade

metamorfoze trăiesc doar noaptea, când am ochii deschişi

şi pot dansa o Mata Hari mincinoasă fără uniformă

cu mâinile îndoite concav...pentru ploaia ce va curge din păr

ştiam că va fi furtună dar când nu este …
Hei, astăzi am coliere de vânzare spune din când în când un gând

adăpat de rachiul prunelor băut de tata în ziua facerii mele

Da! m-am născut dintr-o sticlă de rachiu şi o mamă în roşu...aprins

la marginea unei case cu firma dansantă

gemetele îmi sfredelesc şi astăzi auzul

de aceea ...eu tac

Tic-tac...pe suflet

care suflet? nu am...am o zăbală din care muşc în fiecare dimineaţă

pentru curajul unei alte lumini.
când am iubit prima dată mi-am pictat o inima în podul palmei

şi am pus-o pe fruntea lui

m-a cuprins în braţe şi mi-a făcut un buchet din dracila de la marginea bălţii

- "Ia de sângerează, acum!" mi-a spus încet şuierător şi a plecat râzând în hohote

am sângerat dar nu eu

a doua zi i-am adus doi nuferi galbeni...i-am pus pe coşciug

zâmbind în colţul asimetric al gurii
restul iubirilor a fost de o formă diformă toţi aveau mustăţile lui Dali

dar gândeau ca Diego Rivera...

comunist

...cu cartele raţionalizate la orele de făcut dragoste

şi un gust total neadecvat pentru vin...alb

mă încorsetau hidos sub privirile lacome dar se mişcau încet...lent

le număram câte doi neuroni...rar

Ce Frida ar fi stat aşa?

Mi-am întors privirea spre o femeie...neagră.ele ştiu să numere să facă dragoste şi copii şi au gustul strugurilor tămâioşi

Mda...cam asta se întamplă în viaţa oricui, nu?