Secuii nu sunt o minoritate etnică, ci parte organică a naţiunii ungare, a declarat un cercetător de la Institutul pentru Studierea Minorităţilor din cadrul Academiei ungare de Ştiinţe, informează agenţia de ştiri MTI.

Potrivit Mediafax, institutul şi-a declarat poziţia în privinţa acestei chestiuni după ce o persoană privată a iniţiat o procedură cu scopul recunoaşterii secuilor care parte a naţiunii, a declarat Balazs Dobos, un cercetător de la Institutul pentru Studierea Minorităţilor.

Parlamentul de la Budapesta va decide dacă este necesară modificarea legii minorităţilor naţionale, a adăugat oficialul.



Institutul a comunicat că a stabilit că secuii erau parte a naţiunii în momentul în care au fost despărţiţi de restul populaţiei ungare după Primul Război Mondial. Dacă o comunitate este parte a naţiunii ungare atunci nu poate ca în acelaşi timp să fie şi minoritate etnică, a adăugat Dobos.

http://www.descopera.ro/dnews/17358795-secuii-nu-sunt-o-minoritate-etnica-ci-parte-a-natiunii-ungare-conform-academiei-de-stiinte-de-la-budapesta