India, din nou la Pitești...

  Și mai și înțelesei, luna trecută, de ce Menuhin a conlucrat fructuos cu Shankar. Iar McLaughlin și-a numit memorabila formulă instrumentală, ”Mahavishnu Orchestra”. De ce alți feluriți muzicanți renumiți au în interpretare influențe, sonorități, teme și tehnici orientale. Colaborând și ieri, și azi cu virtuozi tradiționali din Răsărit. Alexandru Tomescu, un recent exemplu autohton. El izbutind nu demult un recital ideal cu trei oaspeți... indieni...
  Ei bine, unu` dintre ei a revenit binevenit în urbea argeșeană. Aducând în tolbă flautu` din bambus și niște cântări din patria mumă. Fascinante nespus. Bansuri se cheamă ”trestia” sa fermecată și seamănă-n auz cu un caval. Bhaskar Das suflă-n ea cu meșteșug, concentrare, dăruire, ingeniozitate parcă inegalabile. I-am și spus, felicitându-l, că-i un Ian Scott Anderson mai tânăr. Dozează aeru` grozav, nuanțează tonuri uluitor și cucerește irevocabil ascultătoru` cu ce scoate din tub. Amestecă ritmuri cu rost, simțire și fast încât muzica se-nfățișează divin. Ar face furori într-o trupă de progresiv, colorând cu har creația, prestația, produsul ei artistic. Are un potențial improvizatoric imens și, de l-ai afla într-un cvartet de jazz, nu te-ai mai sătura să-l asculți. Atmosferă de mare efect iscând vrednic, permanent...


  I-au fost coechipieri doi compatrioți pe măsură. Satyendra Singh Solanki, la santoor. Un soi de țambal menit a ține isonu` și a-mbogăți evident universu` melodico- armonic ales. Acompaniator atent, util și eficient. Sandip Banerjee, percuționist la tabla. Două ”ulcele” robuste cu membrană deasupra. În care omul a bătut încet sau năbădăios, delicat, tumultuos. Coerent, incandescent, ager și cu randament...
  Una peste alta, o seară de vis. Un celest spectacol aidoma unui miracol. Lipsind doar... sitar-ul, ca India să fie, cu raga-i, deplin printre noi. Poate, mâine, altădată, și-o astfel de variantă...