Volumul de versuri Scrisori de dragoste expediată de Ioan Romeo Roșiianu (Editura Grinta, colecția eCreator, Cluj-Napoca, 2017) este unul bilingv, traducerea în engleză, foarte bine realizată, fiind semnată de Patricia Lidia din Timișoara.
    Acesta conține un număr de 48 de poeme, dintre care 26 sunt preluate din volumul Scrisori de dragoste neexpediată. Suntem, practic, în prezența unei mini antologii de autor, al cărei scop principal constă în deschiderea spre cititorul necunoscător de limba română, cu atât mai mult cu cât conceptul „eCreator”, deși tânăr, a depășit granițele țării.
    Sufletul pus pe tavă se află în centrul volumului de față. Cu bune și rele, cu bucurii și necazuri, cu speranțe și deziluzii pentru că doar prin trăire se poate ajunge la starea de a scrie („stăteam de vorbă cu mine și răvășeam cuvinte-n poeme / ca nisipul timpu-n secundare”).
    Ori cu pendularea între credință și necredință, cu tentația prefăcătoriei, a aparenței înșelătoare, în dauna simțirii („Dumnezeu ne apără greu dacă întoarcem spatele / sfinților cu ochii plânși în altare e greu să descoperi și / să-nțelegi lumea când vocea preotului abia răzbate până / la tine ca-ntr-un pelerinaj spre nicăieri treceam / căutându-l pe Dumnezeu / deși nu ne cunoaștem pe noi / căutăm izbăvirea prin vorbă dar păcatul ne trage / în jos”).


    Pe de altă parte, aici este mai pregnant accentul pus pe lumea pură a copilăriei față de volumul anterior, imaginea bunicii fiind mult mai bine conturată („în inima bunicii încăpea o lume întreagă / și alta stătea la rând”).  
De altfel, se poate vorbi aici de trei ipostaze ale femeii: iubita, mama și bunica, trei vârste pe cât de diferite, pe atât de apropiate prin tandrețe, luminozitate și feminitate, capabile de a trezi bărbatului (iubit, fiu, nepot) bucuria de a trăi, pe cale de a fi pierdută („numai tu ai venit și-ai trezit în mine pentru o vreme și-o / vreme plăcerea durută de viață”; „Dumnezeu l-a făcut pe om când era trist / de aia femeia a ieșit mai frumoasă din coasta lui”; „atâtea lacrimi n-am mai văzut decât atunci / când mama și-a plâns mama”).
Bucuria de a trăi trebuie găsită și regăsită pentru că trebuie să știi să te ridici întotdeauna în urma căzăturilor ce, inevitabil, vor apăra în drumul tău („am să mă ridic de fiecare dată și am să merg mai / departe poate plângând în ploaie”). Chiar dacă omul moare câte un pic începând din clipa nașterii („în sângele meu s-a dat alarma de moarte / din ceasul nașterii mele”), trebuie, așadar, să afle o cale de a rezista tuturor încercărilor.
Scrisorile adresate aceleiași Iubite cu care am făcut cunoștință în precedentele volume ale lui Ioan Romeo Roșiianu sunt un cântec de viață și moarte, plin de iubire pentru umanitatea de azi aflată în derivă, dar înzestrată cu voință și capacitatea de a regăsi adevăratele valori, cele spirituale.