Demonstrând o imaginație de-a dreptul luxuriantă, Geta Stan Palade are la îndemână toate ustensilele artistice și stilistice pentru a aborda cu naturalețe toate genurile literare, îndelungul exercițiu fiind ușor vizibil, ușor de detectat în textura scrisului său.
Astfel, ea trece cu ușurință dezarmantă de la sobrietatea poemului de meditație și introspecție la poveștile pentru copii, piatra filozofală de care uzitează cu dexteritate de magicial în atari condiții fiind însăși puritatea trăirii ei.
Vitală în tot și în toate, adevărată însuflețitoare a manifestărilor literare, Geta Stan Palade îmbracă de această dată haina tâlcuitorului.
O face frumos în volumul „Prințesa din nufăr”, o poveste lin curgătoare spre suflet, o narațiune fără nimic abrupt, o poveste de viață, o închinare în suflet și simțire făcută fantasticei lumi a copilăriei.
În fapt, cartea cu care ne provoacă acum Geta Stan Palade este un adevărat puzzle, o poveste construită cu migală din 21 de povești de sine stătătoare, produsul finit fiind o fascinantă lume, o invitație la descoperirea acesteia.


Autoarea speculează fericit amintiri și trăiri, le îmbracă cu hainele de gală ale cunoașterii, le șlefuiește pentru a da forță narațiunii și consistență acțiunii și personajelor.
Nu forțează limitele evenimentelor creionate, însă trage tușe groase atunci când conturează personaje vii, când evidențiază calitățile eroilor sau când împletește din cuvinte portretele fizice și robot ale acestora.
E ca un fel de mers pe sârmă acest demers câtă vreme copiii zilelor noastre nu mai pot fi ușor păcăliți nici măcar la vârste fragede, accesul nemijlocit la informații schimbându-le radical percepția despre lume și viață, ușurința cu care erau ademeniți, păcăliți sau adormiți altădată pălind actualmente.
În atari condiții, autoarea acceptă faptul că universul copilăriei – tema și esența aceestei lucrări – este ceva aparte în procesul existențial, culorile și parfumul acestuia nefiind nicicum întinat de patina timpului.
Ea conștientizează că lumea e într-o continuă mișcare, că „descoperirile” și „victoriile” proprii din vremea copilăriei trăite sunt la polul opus acum al unui real absolut de neimaginat cu ani în urmă.
Fantasticul a devenit real și palpabil în numai câțiva ani de zile și era inevitabil ca și în scrieri să apară cuvinte considerate cândva „tehnice”.
Ei bine, conștientă pe deplin de faptul că această generație are din fragedă pruncie trasate liniile directoare ale viitoarei personalități, Geta Stan Palade ajustează scriitura sa din mers, manifestă o interesantă transparență în actul artistic, pactizează cumva cu lectorul copil, poate tocmai datorită faptului că aceștia grăbesc finalul întotdeauna, lăsând senzația că știu linearitatea poveștii.
Autoarea le devine complice și intră în pielea personajelor create, însuflețește un întreg spațiu, adaptabilitatea ei generând conflicte ușor de mediat, binele învinge infinit mai ușor.
Aceste false derapaje de la linia clasică a basmelor copilărilei noastre sunt, de fapt, încercările autoarei de-a crea o lume a nonviolenței, o lume a medierii, a comunicării.
Interesant că aduce acest mesaj strecurat într-o carte pentru copii, însă demersul este salutar, prea multa violență din spațiul public, de la tv sau din cercul de prieteni modelând strâmb și nefericit caracterele multora dintre tineri.
Tocmai de aceasta cartea e și mai interesantă, deoarece autoarea nu are în antiteză multe personaje negative, lipsindu-i din scriitură zmeii sau vrăjitoarele.
Abundă personajele pozitive, emblematice, exponențiale, capabile să aducă un plus valoare în trăirile copiilor cărora li se adresează.
Apar personaje de basm – Prințul Poneilor, Căpriorul de Foc, Săndel Haiducul, Regele melcilor sau Sorinel săbiuță – personaje vii, personaje ce coabitează fericit cu o natură întreagă, o natură și ea bine conturată, însuflețită de păsări și flori multiple, adesea deloc cu simplu rol decorativ.
Este calea pe care autoarea a găsit de cuvință să pășească în acest proces de îndreptare și înfrumusețare a lumii.
Un demers în care transpare și poetul, adesea metafore bogate înobilează textul și îi dă profunzime și forță.
Un alt artificiu excelent este invocarea și evocarea altor personaje sau a altor evenimente și chiar povești – Dumbrava minunată, Pupăza din tei, Punguța cu doi bani ș.a. – fapt ce îi îngăduie o mai altfel de legătură organică cu lectorii ei.
Una peste alta, „Prințesa din nufăr” se constituie prin toată structura ei într-o carte deschizătoare de drumuri, o carte pionierat care propune o lume bună, pozitivă și deschisă la frumos și comunicare.