Într-o vreme aproape improprie visului și poeziei, a artei în general, într-o lume în care sufletul nu mai este monedă de schimb a face din cuvânt trăire este un gest absolut temerar.
Într-o societate destul de indolentă cei care dau suflare șiragurilor de cuvinte prin imagini memorabile au ajuns să se întâlnească aproape conspirativ, ca și-n vechime creștinii prin catacombele Romei.
Ei bine, taman ca aceia artiștii cuvântului ajung să se întâlnească între ei, cu ei înșiși chiar, la manifestări clar elitiste, inaccesibile ca înțeles celor care și-au mutat universul existențial pe latura strict materială, ușor palpabilă și vizibilă altfel în acest moment de acei trăitori superficiali de emoții.
Ei bine, într-o astfel de lume să faci literatură, să nu fii ca „ceilalți”, să mergi „împotriva mersului firesc”, să... poate fi un demers prin care-ți poți invoca anatemizarea, prin care poți atrage zeflemeaua celor bogați pe dinafară și goi pe dinăuntru.

Și de parcă n-ar fi de ajuns toate acestea, „sistemul a avut grijă” ca să distrugă întreaga rețea de distribuție și difuzare de carte, astfel împovărându-l și mai tare pe editor sau autor.
Dintr-o singură lovitură l-au transformat pe bietul autor în manager cultural, iar timpul alocat exclusiv creației a scăzut surprinzător de mult.
Înainte scoteai o carte și aceasta ajungea imediat în absolut toate colțurile țării, la cititori.
Acum, tocmai datorită acestor vicisitudini circulația cărților este deficitară, iar posibilitatea de-a fi la curent cu toată pulsația culturală din țară și străinătate este vădit limitată.
Mulți autori își editează cărți în tiraje conspirative, fapt ce le face opera și mai greu accesibilă până și pentru cititorul avizat.
Într-un asemenea context ANTOLOGIA este singura cale de a scurta distanțe, de a genera punți între locuri, spații culturale și oameni.
Ea devine ustensila capabilă să sublinieze și să reliefeze activități și destine, devine pârghia taman bună de folosit de critici, istorici literari și bibliotecari.
Antologia literară este actualmente și incumbă și un anume proces de ierarhizare axiologică, fapt ce ușurează și fluidizează actul de cunoaștere într-o lume a incertului, incert venit tocmai din proasta circulație a informației culturale, cum am zis mai sus.
Ori, ANTOLOGIA devine puntea pe care se poate merge ușor dintr-o parte în alta a țării, dar și în afara acesteia, câtă vreme între coperți sunt adunate creațiile multor scriitori din diaspora.

Dacă îi amintesc aici pe Loreta Toader din Germania – recent debutată de noi – pe Viorica Toaca Osipova din Moldova, Constantin Roman din SUA, Daniela Micu din Italia și tot ar fi de ajuns.
Aceștia, alături de ceilalți scriitori din diaspora incluși în aterioarele 9 (nouă) antologii – aproape 4000 de pagini și 550 de scriitori – dau măsura unei dimensiuni spirituale și culturale românești, una peste care nu se mai poate trece în largul context european și mondial.
România, deși cu o adevărată cultură numai de cca 150 de ani a recuperat distanța față de celelalte țări, așa cum nu am reușit în niciun alt domeniu până acum.
Ei bine, această antologie, ca și celelalte anterioare făcute de noi, oferă, într-o altă ordine de idei și o anume stratificare artistică, o anume clasificare.
Dar, ceea ce îmi pare a fi cu adevărat important e faptul că îi oferă fiecarui autor inclus posibilitatea de cunoaștere și recunoaștere a propriei identități artistice fie și numai prin simpla raportare la ceilați.
Este, de altfel, scopul facerii noastre!