Vara orelor albastre

Sunt ochiul drept şi ochiul stâng
Al singurului motiv de-a exista,
Care, desigur, respectă
Viaţa omului pe pământ
Îi pune ciorapi roşii,
Pentru a-i aţâţa pe cei nehotăţi,
Pentru a-i înhiba pe cei vitezomani,
Încât drumul deviat al inimii lor
Să nu ajungă la ora de ştiri,
Pentru vara orelor albastre
Ce ne-a cuprins.



Am nevoie de încă o viaţă,
Pentru a învăţa să respect viaţa,
Pentru a-i înţelege ethosul, melosul,
Pentru a promite şi înfăptui
Ceea ce regula sa spune
Despre cum e să îmbunezi inima
Şi să o fixezi pe ora 12.

Ora nebănuitelor chemări,
Fără a tolera sfertul academic,
Punctualitatea fiind
Privilegiul regilor!

Poem de vară

te invit la masa inimii mele
iar tu îmi ceri răgaz
pentru a pune câteva stele pe cerul frunţii
cravata de sâmbătă seara
greieri de vară într-o simfonie
un buchet de versuri
ce încă mai tălmăcesc sentimente
şi le aşază în vaza de cristal
apoi te strecori precum o boare
în inima mea

galbenul rămas pe scaun neşters
lasă amprente pe rochia de mătase
iar ea începe să umble prin aer
cu un anunţ imens pe piept:
„nu-i găsesc dragostei şi lumii alternativă”

stelele se revarsă într-o tulburare de cântec
ca o ploaie torenţială
în care toate tainele se scufundă
doar mâna lunii face peste toate
semn de speranţă
îmi rămâne timp să îţi strig:
„cât te-am iubit, Micuţa Mea Morsă
iubire cu trei M
şi-un calendar ocupat
până la sfârşitul lumii!”



Merele sânilor de vară

Se face noapte,
şi tu nu termini de cules
merele sânilor de vară.
Se face vineri şi sâmbătă,
iar tu tot mai ai ceva de pus în coşul mâinii,
ceva care să te  îmblânzească,
să-ţi aducă somnul, să te adoarmă,
cum un copil, după baia de seară.

Când vor bate clopotele de duminică,
tu să te trezeşti
dintre sânii merelor de fildeş,
ca dintr-o gogoaşă
cu aripi aurii.
Sigur, sfârşitul lumii nu există.
e doar o petrecere în pijamale
printre aştri,
e doar o aplecare peste  geam,
pentru a-i putea vedea lumii abisul,
o ridicare pe vârfuri,
pentru a-i putea citi textul, ca pe un oracol,
o curiozitate a privirii pe sub streaşina mâinii,
dar, în zare, nu e nimeni!

Merele sânilor de vară
nu se află în cutia cu miracole!

cine-i fotograful care suprinde emoţia,
imortalizând felul conic
în care se miră umbra lor
din înalt?

Imposibila întoarcere în sine


mâna îndrăgostită rămâne de veghe
lângă plopul din faţa casei
de unde vine semnul eternei nelinişti

plăcerea scrierii ar putea fi simţită
în glezna mâinii
în mersul degetelor pe hârtie
iar întoarcerea şi-ar justifica gestul
purtând sub braţ o hartă cu flori
ca efect al luminii ce-şi răspândeşte parfumul
prin astfel de soli
pe unde doar gândul umblă
împărţind cu generoozitatea vestea

petrecrea în pijamale lângă jaratecul verii
riscă să ardă poemul
cel mai îndârjit dintre călători
se opreşte pentru a stinge incendiul
pentru a curăţa de cenuşă conturul pescăruşului
rămas în memorie
timpul nu va onora cu atenţia sa
culoarea misterioasă
care nu ilustrează greutatea umbrei
şi felul periculos de-a umla pe nisipul fierbinte
fără însoţitor