Paşi pe nisip

Au mai rămas doar stelele-ntre noi,
Azi nu mai numărăm din doi în doi,
Şi totuşi, când eşti tristă, rău mă doare,
Iar de zâmbeşti, pe cerul meu e soare…

Multiplu consumând patru sezoane,
Ne-am flămânzit luptând, care pe care,
Unul din noi, un biet învingător,
Iar celălalt, un cupidon cu dor.



Cuvinte-am scos atunci din buzunar,
Petalele de dulce şi amar,
Ne-am mângâiat cu ele, şi mai mult,
Ne-am oferit otave de tumult…

Şopteşte luna, cum prea bine ştie:
Iubirea e ea însăşi poezie!

Iubire interzisă

Ştim, ieri trecut-am peste o secundă
Acelaşi spaţiu-timp când s-a-ntâmplat
Să plouă cu frumosul ce inundă
Un suflet, de iubire vinovat

Ştim despre ceruri şi de ascunzişuri,
Despre plăceri vorbite şi cântate…
Când desluşeam râzând hâde deşişuri
Cu infinite bârfe deranjante

Ştim ultima privire dintre noi,
Şoapta din minte, murind demn, tăcută,
Ura neconsumată dintre doi
Ce s-au trezit cum soarele-i inundă

Ştim despre adâncimi, şi circumstanţe,
Atunci când negrul însuşi se resoarbe,
Şi-mbrăţişăm o zi, având speranţe
Că toate relele din lume… vor fi oarbe.



fisură în timp

împărţeam vremurile noastre
ultima clipă cântărea tone de durere
furasem fiecare startul
ofeream buchetul meu de timp
oprindu-mi virgula secundelor
foc bengal repetitiv
prim-solist pe scena vieţii

doar prima secvenţă
plonjase rebelă
suicidal
în inimi virgine
tristă entitate cu dublă cetăţenie
rătăcită în no man`s landul
liniei maginot

i-am trimis fulgerul albastru
eliberând-o în noi
fisură în timp

Nocturnă

O stea
a mea, a ta,
stă a cădea…
Mai ştii
poteca lină dintre vii
când levitam
şi când tăceam?...
Acele epopei de dor,
săgeţi încinse de fior,
atunci când luna era-n noi
cu-n unu… radical din doi?
Mai ştii
cuprinderi veşnic necuprinse,
scântei aprinse şi nestinse,
îmbrăţişări neterminate,
priviri ce nu se dau uitate?
Mai ştii?...
O stea,
a mea, a ta,
stă a cădea…

căutări

am adunat nopţile fără de tine
le-am oferit pe rând câte-o scânteie
din calea lactee
apoi am plecat cu ele
pe promontoriu
scrutând oceanul de dor
lumina lor
baleia talazul
pulveriza necazul
căuta dimineţile cu soare
din depărtare
să se-ncălzească
să împlinească
briza mirosea a parfum de femeie
în vacarmul nerostitelor şoapte
pe ţărm
un val rostogolea nisipul de secunde
în laguna albastră
privirile zburau libere
tandem pe gând în vântul tăios
iar undeva
mai sus
ţipa un albatros

Tril

Răsfrânge-mă în tine,
Minunea zilei mele,
Îmbată-mă de bine,
Fereşte-mă de rele,

Şi-mi ţine noaptea vie
Alunecând prin seară,
Din drum, mai fă o vrie,
Iubeşte-mă, să doară!

Răstălmăceşte dorul
De-a noastră primă clipă,
Când Cupidon-Amorul
Ne-a săgetat în pripă…

Şi-mi dă acea privire
Să ţi-o păstrez în suflet,
Când fluturi, în neştire,
Valsau prin zări de umblet!

Răsluminează ternul
Cu stele căzătoare,
Explozii în eternul
Unui plonjon în soare,

Şi-mi rupe infinitul
În infinit de-aripe
În care-ţi sunt finitul
De zbateri peste clipe!...


Perpetuare

plonjam în remember
unu şi încă unu
cu poeme în nisip
fără fard sau arhetip

ne-am trezit mână în mână
ghiocei sub plapuma vieţii
creşteam
vedeam
realizam
şi visam
un nor rebel ne tot dădea târcoale
în răcoare
trecuse pâcla
ruptă în franjuri de perdele
rebele
iar lumina tot creştea
încălzea

ne măsuram două lacrime
a mea
a ta
atunci ne-am udat iubirea cu timp
paşaport pentru doi
în Olimp

zburându-mă la tine

seara trecută se cristaliza
în pliul simplului perfect
timp şi stare
exotică savoare
un hexagon cu terasa suspendată
cu indolente arome de cafea
versus buze coapte
cu rezonanţa dintre zâmbete şi priviri
cu tine închizând
spaţiul meu virtual
aruncându-mi simţurile
în sonata lunii
curgeam prin aer
m-ai luat de mână
zburându-mă la tine

catifeaua din iris

copleşitoare căldură
soarele încărca pivniţele iernii din noi
cu verdele din alb
se revărsau poieni înflorate
pe îngustele poteci de timp
caruselul vieţii îşi aroga dreptul
de prim-solist pe destine
prinşi la mijloc
ne-am agăţat de lianele gândurilor albastre
în balans
ultimul salt ne-a aruncat împreună
pe ţărmul cu pietre
le-am strâns la piept
recunoscători
împărăţeam secunda noastră
pe margine de lume
ne unea
catifeaua din iris

bal

seara îşi dansa rondelul existenţial
dantelând arabescuri
karaoke în fosforescent de lună plină

maestrul de ceremonii
copleşit de cerinţe
şi dorinţe
îşi spăla faţa
în izvorul veşnicului început
foşnete de mătase ţiuiau în timpane
polka selecţiei
în unghere
lasere violete declamau afecţiuni
în codul morse
iar valsul aluneca pe inimi
combustibil insolit
pentru iernile lumii

atingându-se din vârful degetelor
în penumbră
ei adunau cu ochii fărăcuvintele
însuşindu-şi virgule

mama

prima dată mi-au crescut mâinile
copilul dorit mângâia sânul mamei
minunea lichidă fixa viaţă solidă

fluxuri de căldură croiau aleile mâinelui
primisem deodată conştiinţa durerii facerii
pluteam în explozii de lieduri
esteticul diversităţii îmi invada simţurile
gânduri firave îşi croiau timid poteci
spre orizonturi

o lumină mă îmbrăţişa
cu limpezimi albastre
în ziua aceea
gânguritul meu a scos primul
te iubesc