Haz de necaz

  La Veber, prostia porni comedia. Folosind ca pretext un dineu. Pentr-un ”tăntălău”. Adăugând și-o criză lombară. Ca să strice treaba. Și piesa să iasă ca pe la Paris. Intriga-i ok. Croită cu tâlc, gradată isteț. Cu lipici la lume. Și renume, cert. Astfel ajungând s-o vedem și noi. Aci, la Pitești. La Sindicate, recent, numeroși. Să râdem în hohot de eroii ei. De încurcături în care se vâră. Haioase fățiș, hazoase bogat. Larg deconectante, viu aplaudate...
  Francis scrise textul. Alții puindu-l în scenă apoi. Pe plai românesc, acum, Caramitru. Nu numai ca regizor, ci și ca actor în rol principal. Cu Mălăele-n tandem, nimerit. Strașnici amândoi, intens agreați. Companioni în joc, potriviți,  fiindu-le Bindea, Andone, Cheyrouze, Marinescu, Georgescu. Cu toții echipă formând izbutit. Că-s artiști specialiști, cu șarm și entuziasm. Comicului dând exact ce-i nevoie. Spontaneitate, savoare, impact. ”Dineul cu proști” în cazu` de față, mărturie stând elocvent, vesel, permanent...