Daniel Marian – Revelaţii, Resuscitări, Regrete – Ed. ECREATOR, 2018

Cu paşii adânciţi în lumea poemelor, Daniel Marian surprinde nuanţa vieţii prin periplul său înspre sinele erodat de apele incerte ale trairilor personale,”veneam dinspre mine însumi/cu privirea anchilozată de repaosul tuturor formelor”(Fuga de sine). Nici de această dată, nu se lasă sedus de sentimentele jucăuşe ale unui timp , al său evident, ci mai degrabă încercă să le înfrângă, să le îngroape în tăcerea scrisului:”legaţi-vă un sentiment de tâmple”(Un sentiment). Starea de singurătate se transpune în versuri prea evidente, iar  încercarea poetului de a se lupta cu sinele devoalat de iluzii se tapetează în nuanţe de litere : „între golul zilei şi/  golul nopţii/ măsoară timpul.../diagonala...”(Noiembrie). Consider cel mai greu sentiment încercat de poet ca fiind singurătatea, aceea ce pare că se ascute în liniştea dintre litere. Jocul de cuvinte, dansul stărilor neînţelese, balansul  între un  ieri şi un azi poartă însemnul regretului, al dorinţei poetului  de a fi din nou acel tânăr excentric care ridică litera înspre formele cuvântului dat. În ” Revelaţii, Resuscitări, Regrete”, Daniel Marian încercă şi reuşeşte evident, să lase amprentată imaginea aceluiaşi timp,să ne transpună imagini în care se evidenţiază lupta sa cu acesta, o luptă inegală, aş putea spune, timpul fiind în final „explozia unei lacrimi”(Cântec despre adânc), fiind moarte şi viaţă: „să trăiesc şi să mor/în acelaşi timp-/nu am înţeles niciodată”(Nu am înţeles), iar uneori acest capătând noi forme.

Viaţa poetului Daniel Marian este ”...ţinut plin cu înţelesuri/un univers în iarbă”(Într-un ţinut plin cu înţelesuri).