Florina Isache – „Secţiuni”, Editura Ecreator, Colecţia Poesis, 2018

Văzând în poezie o formă superioară de comunicare, poeta Florina Isache (re)vine-n spaţiul literar cu o nouă provocare, îmi pare o subtilă continuare parţială a temelor abordate-n anteriorul volum, „Drum în casa de iarbă”, Ed. Pleiade, 2016, când a beneficiat de o cât se poate de generoasă prefaţă semnată de Gheorghe Grigurcu.
Când am comentat acea carte am subliniat ideile principale: „Versurile cu acelaşi timbru trădează o persoană ancorată la pulsaţia vieţii, decupajele ei poetice - unele făcute abrupt, altele cu fineţea bijutierului sau chirurgului - se complinesc fericit cu latura onirică, în care idealizează. Florina Isache descarcă visele în propria vieţuire cotidiană, o trece prin cea poetică şi, fără a se detaşa de ea însăşi şi fără a se decorpoliza cumva, face din ea un nou mod de a fi. Trecerea de la fulguraţii de gând la poemele de respiraţie e bruscă, de parcă poeta ar păşi într-o cu totul altă dimensiune poetică, parcă voind a se elibera de anumite forme fixe, de tipare impuse sau sugerate”.


Ei bine aceasta îmi pare a fi şi direcţia pe care merge poeta şi în volumul acesta, volumul „Secţiuni” devenind locul în care desprinde cadre multiple din viaţa cotidiană, stampe ce merită a fi nemurite-n viziunea ei, iar prin această intervenţie în spaţiul şi timpul propriu face să se nască poeme cu treceri bruşte de la un plan poetic la altul, iar anumite repeţii vin nu dintr-o limitare de limbaj sau viziune ci numai din dorinţa ei de a întări şi contura imaginea propusă nouă.
Paleta subiectelor e largă, pentru ea fiind cu putinţă introducerea-n poem a oricărui fapt ce poate părea altfel banal pentru alţii, context în care devine uşor vizibil faptul că ea aprofundează mecanismele poeziei, o atenţie mărită acordată firelor cu care mânuieşte imaginile-n poem din postura păpuşarului fiind detectabilă.
În poezia ei se simte lectorul avizat de poezie, se vede uşor şi îndelungul exerciţiu al scrisului, ea având deja la îndemână o proprie grilă de evaluare a acesteia.
Vorbeşte puţin despre sine deşi, ca în proza postmodernă în care autorul este şi erou principal, simţi că este peste tot şi în toate.
Chiar şi atunci când o face, în puţinele cazuri, parcă pentru a clarifica şi a se clarifica, poeta se defineşte în relaţia directă cu toate valenţele Cuvântului investit cu emoţie în poem.
Face cu aceeaşi uşurinţă asta indiferent de tema poetică abordată, indiferent de tehnica de care uzitează: „Ascultă!/Prima respiraţie gură la gură./În dimineaţa aceasta/sunt o sută de primăveri/şi o fantezie pentru pian şi orchestră/(...)/Nu ştiai că o casă de hârtie/Nu intră niciodată la apă?!” (Conectat la messenger), sau: „De la 80 cad fluturi./Plutesc pe asfalt în direcţii opuse./Trei persoane au accesat pagina mea de facebook/şi încă cineva/scrie în cronologie despre tine:/eşti primăvara,/dimineaţa/trenurile se opresc în vitrine,/trăgând după ele copacii,/florile” (Un folder cu mesaje de dragoste), sau: „Îmi este dor de visul al treilea/în care doreai să intri,/dar ai renunţat,/fiindcă te aşteptau oamenii în roşu/să construiţi un puzlle metalic/în planul urbanistic al Romei” (Cu un pas mai departe de azi), sau: „În fiecare zi murim câte puţin./Astăzi am murit cel mai mult (în ciuda faptului/că e Coborârea Duhului Sfânt)./Şi tu zici://Dincolo, draga mea, dincolo avem timp destul./Acolo...//Aici... Vezi şi tu cum este” (Oportunităţi de mai).
Puternic ancorată şi la o anume tragedie a destinului, Florina Isache lasă impresia că poate să-şi depăşească efemeritatea, că poate înfrânge senzaţia de zădărnicie din tot şi din toate şi că în propria ei călătorie spiritualizată îi iniţiază şi pe cei din jur, ca-ntr-un adevărat execiţiu şi sacrificiu Christic.
Este şi un anume aer de morbiditate, o stare venită tocmai din dramatismul unei confesiuni lirice deloc amprentată negativ de neologisme şi cuvinte tehnice.
E vorba nemijlocit de un propriu drum, un drum spre sine însăşi, unul delimitat de percepţia inexistenţei şi de realitatea relativă cu o ciudată stare bolnăvicioasă.
Nota aceasta strict personală bântuie poemele dar în pofida ei poeta este extrem de subtilă, ea transformând un lucru banal în poezie adevărată, memorabilă.