Cartea "Acasa....." ("At  Home...")  este una din excelentele lucrari de popularizare a istoriei pe care am avut placerea sa le citesc. Avind ceva din stilul lui Stefan Zweig ("Orele astrale ale omenirii", "Magellan") si William Manchester ("Armele  lui Krupp"), cartea captiveaza de la primele pagini. Un limbaj simplu dar elevat, usor de urmarit, o idee cetrala urmarita consecvent (casa cu incaperile ei si activitatile ce se desfasurau acolo, de-a lungul timpurilor), numeroase digresiuni bine venite pentru a prezenta un personaj sau o idee.
Cartea este o incantare si -in acelasi timp- o adevarata enciclopedie.
Dupa o prima lectura pentru informare, in graba, urmeaza -obligatoriu- revenirea la studiu, cu creionul in mina. Sunt prea multe informatii ca sa nu analizezi lucrarea.
Plecand din neolitic pina in zilele noastre, se trateaza toate aspectele legate de casa si traiul zilnic al omului.  Functia incaperilor, masa, sexul, medicina, moda, impodobirea interiorului, evolutia gradinii, materialele de constructii, masinile de spalat, cusut, tuns iarba sau treierat etc.
Toate amanuntele sunt aduse in fata cititorului si prezentate cu lux de amanunte.

In acelasi timp, se creioneaza o adevarata galerie de personalitati, care au influentat evolutia fenomenului in discutie. Multe amanunte picante, care tin treaz interesul cititorului, imbogatincu-i cunostintele despre lumea anglo-saxona si nu numai.
 
Din pacate, mai sunt si unele scapari sau neconcordante.


Vorbindde neolitic -destul de  slab reprezentat in Anglia- autorul face legaturi doar cu Anatolia sau Israel. Eventual "Semilua fertila". Uitind complet ca Europa a avut un neolitic si eneolitic stralucitor in partea sa de est. Fenomenul est-central european, nu apare in lucrare. Creindu-se senzatia ca neoliticul englez (destul de palid), evolueaza singur sau direct din cel  al Orientului Apropiat. Eroare.
Lucrurile sunt si mai incitante, daca ne gadim ca momentul in care asezarea neolitica de la Skara Brae a fost parasita -in graba- in jurul anului 2500 i.e.n. Dupa o locuire de 600 de ani.
Dar acest moment, coincide cu socul  celui de-al doilea val de indo-europeni. Grupul Yamna(Yamnaia). Sa fie o coincidenta? Sa fi ajuns din primul asalt tocmai  in Insulele Orkney? Nu se stie. Dar daca autorul stia mai multe despre fenomenele din Europa de est, poate gasea raspunsul. Eventual lasa un semn de intrebare pentru viitorime.


Nelamurirea subsemnatului este recompensata de informatii despre V. Gordon Childe.Monstrul sacru al arheologiei preistorice comuniste. Acum am aflat ca acest australian ajuns in Anglia, era un stalinist infocat. De asta se tot facea referire la  afirmatiile lui... Ma rog, mai bine mai tirziu decat niciodata.


Autorul are franchetea sa explice neinitiatilor,ca neoliticul este -in fapt- o involutie umana. De acord, omul invata sa faca agricultura (daca e sa fim drepti un soi de gradinarit, in fapt) si domesticeste animale, pe care le creste pe linga casa. Sporeste cantitatea de mincare de care dispune si poate prospera. Numarul oamenilor sa mareste etc. Dar in acelasi timp, hrana bazata pe cereale este mai saraca in substante necesare organismului si produce numeroase boli: durei de dinti, talie mica, probleme de nutritie dezechilibrata.  Iar animalele aduse pe linga case aduc o serie de microbi si virusi ce raspindesc numeroase boli contagioase. Favorizate de locuintelle dese ale oamenilor. Asa ca "Revolutia agricola" este un concept destul de dubios.


Spre lauda sa, e  de amintit faptul ca precizeaza ca daca despre cultivarea griului, orezului etc.  avem informatii sporadice si posibile explicatii (plantele salbatice existind  si azi in flora spontana), despre plantele din America lucrurile sunt in ceata. Nu stim cum s-a ajuns la cultivarea porumbului si a cartofului. (Ultimul o planta otravitoare, in stare salbatica.) Acesta e proba de corectitudine a istoricului. Sa spui adevarul, chiar daca nu stii exact despre ce este vorba si informatia poate fi folosita de neprofesionisti.


Lucrarea merge inainte, trecand de la o problema la alta. Ma mira,totusi, faptul ca autorul se intreaba la ce foloseau gropile de sub  casele saxone. Prin Anglia nu s-a auzit de case ingropate sau partial ingropate?(Bordeie.) Poate ma insel, fara sa vad situatia din sapatura sau un desen bine facut. Totusi...


Problema care mi-a atras atentia in mod deosebit este aceea a otelului si primului tun de otel. Atribuite de autor lui Bessemer.  (Convertizorul si primul tun de otel la 1857.)
Daca il citea pe William Manchester, nu ar fi facut greseala asta.("Armele lui Krupp.")


Pentru ca autorul porneste de la Expozitia Internationala din 1851 de la Crystal Palace, sa ne aducem aminte ca la acea expozitie, Krupp era deja premiat pentru activitatea sa de otelar. Luase o medalie de aur. La Londra avea sa vina cu un lingou din otel turnat de 4300 livre, in timp de englezi aveau unul de doar 2500.
|Krupp a inceput sa lucreze la tunul sau de otel din 1836 si l-a terminat in 1843. Lucra personal, cand avea timp. Tunul nu a impresionat generalii epocii, fideli bronzului. Nici prusaci, nici englezi, nici francezi. Prusacilor si englezilor le-a trimis si tevi de pusca, din otel. Pentru probe. Desi au trecut toate probele, nimeni n-a miscat nimic.
La Londra aduce toate produsele fabricii sale. Printre altele... un tun si placi de blindaj din otel. Apreciate de regina.
Krupp va persevera si va trimite un nou tun la Paris, in 1855. Incercat de francezi, care au ramas uimiti de performante. Dar cand sa semneze comanda, Napoleon al III-lea da contractul firmelor franceze. Si asa a inceput cursa inarmarilor. Si infrigerea armatelor franceze la 1870...
Englezii si americanii au incercat tunuri de fonta si fier forjat. Ambele au explodat la incarcaturi mari. Dupa Paris, Krupp ia prima comanda de tunuri de otel turnat de la Egipt. 26 de bucati. Deci cu 2 ani inainte de tunul de otel al lui Bessemer.
E drept, prima comanda de tunuri din partea Prusiei a venit in 1861. 312 bucati.
Dar pina atunci, Krupp producea lingouri uriase de otel. La Paris, in 1855, a trimis un lingou ce a spart podeaua care il sustinea.(100.000 livre.)
Sustinerea economica a fabricii Krupp a venit din partea SUA, care au comandat (inca de la  Crystal Palace) bandaje de otel turnat, fara sudura, pentru rotile de tren. Brevet Krupp. Asta l-a lansat in afaceri si a facut firma un gigant. Caile ferate americane. Care au comandat bandaje de otel pentru roti pina in primul razboi.
Tunurile au venit din urma, ca o dambla a lui Krupp. Un Hobby...


Este adevarat, Bessemer a inventat un procedeu ieftin de obtinere a otelului. Dar nu putea concuracu Krupp. Si nici cu cuptoarele Siemens-Martin. Mai ales ca minereurile cu fosfor nu puteau fi prelucrate in convertizoare.
Dar primul tun de otel nu este prioritatea sa.
Revedeti catalogul participantilor si a obiectelor cu care au venit la Crystal Palace.


In sfarsit, cartea are multe -foarte multe- amanunte. Nu pot sa le verific pe toate. Cine s-a secializat pe probleme, poate corecta.


E de  semnalat o bibliografie extrem de stufoasa. Dar, din pacate, numai autori de limba engleza. Si aici incompleta, caci lipseste tocmai William Manchester.


Citind cartea, am realizat ca ne este prezentata o alta viziune asupra "Revolutiei industriale". (Iar ... revolutie.)
Daca teoria marxist-leninista ne vorbeste de o acumulare cantitativa ce va produce cu necesitate un salt calitativ, aici vedem un sir de intimplari. Din cauza necesitatii apare o inovatie/inventie, care se propaga sau nu. In functie de oportunitati. Nici o necesitate, nici un salt.  O alta intelegere a istoriei si fenomenelor ei. Uneori, vedem ca situatia ajunge in punctul cel mai de  jos, cel mai critic, pentru a se incepe reformarea lui.Ce acumulare cantitativa? Necesitatea si omul potrivit...
Si aici ar fi de discutat, autorul legind revolutia industriala de industria textila. In primul rand. Poate. Nu neg importanta industriei textile. Dar inima schimbarilor a fost masina cu abur. Care a dat forta motrice independenta,de care era nevoie. Iar aici, autorul nu a scris nimic. Pacat. Avea ce.


Daca e sa cautam, vom gasi pete si in soare.
In ciuda celor cateva critici, cartea ramine un punct de referinta in cultura oricarui indragostit de istorie.
Lectura placuta!"