(Daniel Marian - „Revelaţii, Resuscitări, Regrete”, Ed. ECREATOR, 2018)  

             Pentru mine, Daniel Marian este poetul care savureaza  cu nesaţ aici pe pământ dar și pe muchia cerului ,,sucul din caisele pumnilor tăi“  (Nocturna 1)
             Deşi versat şi de multe ori confirmat în ale scrisului, încă îşi pune întrebări ca un adolescent care l-a citit pe M. Eliade şi pe Cioran, ,,frumosule eden, unde sunt şarpele femeia mărul?“ (Poem de duminică)
deşi după ce parcurgem întreg volumul, ne dăm seama că adolescentul are un suflet mai batrân decât poezia universului.
            Tocmai de aceea Danel Marian,  îşi permite să vorbească despre moarte, cu detaşare, pentru că nu se teme de ea. Ba chiar o înfruntă, o pune la colţ, îşi aduce ,,sentimentul la tâmplă,, ca apoi să-l prefacă în glonţ.
şi după o sfadă cu ce este în el şi ce mai întâlneşte pe stradă, ne dă răspunsuri, atât cât vrea el, ,,din vârsta de probă,, („spuselor necuminţi“ le pune zăbală).
            Am mai găsit căte un vers atins de sarcasm dar eu zic că nu acesta este registrul lui Daniel.

El este un introvertit, din când în când un pic pesimist, ,,o creangă mai e în cer alta pe pământ” atât cât îi şade bine unui poet în neliniştile sale filosofice pentru că, nu-i aşa ,,absurdă e fuga de sine,,
            Desigur, în acest volum găsim poeme in care poetul Daniel Marian zugrăveşte mirific şi absolut original, cel mai frumos sentiment, iubirea.
            Sugestiv, îşi aruncă toate cuvintele într-un plic, îi cere iubitei cu o imensă tandreţe şi grijă ,,nu-l deschide decât după ce tristeţea va trece de tine“.  Apoi, bărbatul cu suflet de adolescent despre care vorbeam la început, spune pe nerăsuflate, candid ,,spre dimineaţă vino şi şșează-mi sub pomul de crăciun un poem de dragoste veritabil să-l ştiu pe de rost“
           Merită citit şi aplaudat cu iubire!
           Felicitări, drag poet!