1.FLĂMÂNZI
Am fugit din întregul
perfectului împreună,
îmbrățișați, rătăciți în
aripile îngreunate de
apa ploilor trecute.
Le-am pus la uscat,
să ne iubim goi ,
să ne căutăm ca două
păsări dornice să plece
împreună în țările calde,
sărutând seninul dintre
cer și pământ.


Ne-am iubit
mângâind haosul
șoaptelor
și gemetele ploii de azi
care ne sărută goliciunea,
ne-am iubit până ce sufletele
ne-au părăsit,
să poată vedea cu ochii lor
dragostea noastră!
Ne-am iubit flămânzi...
știind că niciodată
nu ne vom aparține!

2.FIECARE...
Fiecare ploaie
îmi curăță rănile
în care dorm fluturi,
fiecare uitare îmi usucă
mugurii
răsăriți din aripi,
fiecare dimineață este
ursită tăcerii unui apus.
Fiecare cuvânt al tău
nerostit,
mai seacă o fântână din
suflet,
fiecare cuvânt al meu
nerostit,
poartă o cruce
pe care stă răstugnită
câte o lacrimă!

3.SĂRUTUL PĂMÂNTULUI
Ogorul din zestrea bunicilor
urlă
melodia pustiului
pe care dansează
sperietoarea de ciori.
Burienile înalte încing
hora ielelor,
la care privește luna,
lăcrimând umbre.

Bătrânii apuși
s-au dus dincolo cu
țărâna sub unghii,
să nu le lipsească glia
din care s-au hrănit
gurile copiilor și nepoților,
să nu le lipsească
...sărutul pământului!

4.VÂNĂTOARE DE VIAȚĂ
Înainte să-ți pese,
nu vânai viața,
nu știai să mulțumești
firimiturilor de pâine,
cuiului ce-ți înobila rana,
tălpilor spălate în lumină.
Înainte să fii vânătorul crucii
nu știai să săruți icoana
până buzele pârguiau în
sânge
să înalți sufletul pe piedestal
ridicat din
lacrima pietrei,
nu știai să-ți îneci inima cu
gustul tămâiei!
Înainte să-ți pese,
nu știai...
că te-ai născut când cerul
plana în cădere liberă.

5.MIROSUL PIETREI
Ochii pietrei
mă privesc întrebători.
Astâzi n-am s-o sculptez.
Mâinile sunt două oase
inerte.
Astăzi, nu au primit porția
de frumos.
Cine știe...poate mâine
pe canalul dintre tâmple
și vis va curge râul de
flori
ce va înobila dalta
și
piatra va mirosi!

6.A ȘASEA SECUNDĂ
Pe coala albă a
ispitei,
ai aruncat zarurile,
modelându-mă în
adâncul palmelor
tale,
ce au adorat doar a
șasea secundă,
în care mi-ai răstignit
lacrima,
până ce visele...
au sângerat!

7.O LUME NOUĂ
Înghițind tavanul întunericului
se naște o lume nouă!
Îmbrățișez privirea soarelui,
cu buze muritoare vreau să-i
sărut cupola,
să-i respir razele
până în adâncul abisului,
mușcând dimineața
cu al treilea ochi,
ca apoi să mă scald goală
în aburi fierbinți de rouă,
ca într-o saună înflorită.
Voi uita cealaltă lume,
în care visele au ruginit
în lacrimi secate,
în care cuvinte mute țipă,
sperând să învie un soare al
nopții,
care să spele noroiul îmbibat
de zidurile cubului,
ce au rătăcit ușa spre lumină!
Se naște o lume,
în care aștept startul
în noul maraton al vieții,
să mă îmbrac în ghirlande
de trandafiri
și sufletul să plângă...
primul plâns al nașterii!


8. IUBIRE PLATONICĂ
Căutându-te...
mi-am uitat privirea
pe insula norilor verzi
și ți-am pierdut pasul
printre mănunchiuri
de zboruri.
Tot ce mi-a rămas,
a fost mângâierea
ochilor deschiși din
palmă!

9. LEAGĂNUL VISELOR
Mă sui în leagănul viselor
în timp ce cântecul tău
se sparge de iarba pietrelor,
ferindu-mă de cioburile verzi
ce-mi pândesc carnea crescută
în țipătul adevărului.
Mă desfigurez de realitatea
adâncită în ridurile frunții,
mușc iluzia minciunii,
să pot renaște frumoasă
din himera ce îmbracă iubirea
în haina tăcerii.
Mă sui în leagănul viselor,
să pot scoate iepurele din
joben ,
pentru...visul următor!

1o.ILUZIE
Încă rup din mine
în visul în care
mă supun palmelor și
gurii tale,
în care te-am iubit
înainte de a fi,
înainte să se nască
dimineața.
Încă rup din mine
cerșindu-ți să mă întregești,
să fiu Eul ce te înghite,
în foamea de divin.
Încă rup din mine
dăruindu-mă bucăți goale
de trup,
de teamă că altfel nu m-ai
recunoaște.
Încă rup din mine,
deși
iubirea ta este doar...
o iluzie!